Deschis inițial în Amsterdam, Moco Museum a devenit într-un timp relativ scurt unul dintre cele mai cunoscute muzee dedicate artei […]
Duminică, 26 iulie, Grădina Zoologică Ploiești – Bucov se transformă într-un mic teritoriu al marilor feline. Cei mici sunt invitați […]
Compania X, deținută de Elon Musk, și un grup de importante case de discuri, printre care Universal Music Group și […]
După cum știm, există filme pe care oamenii le așteaptă datorită actorilor, dar există și filme pe care cinefilii le […]
Există numeroase momente în care realitatea pare să-i facă un cadou lui Ion Luca Caragiale. Iar când scena se petrece […]
Lucrările de cercetare arheologică preventivă desfășurate în zona viitorului pasaj rutier peste DN1, la Băicoi, continuă să ofere informații spectaculoase […]
29 iunie este, pentru întreaga creștinătate, sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Pentru Ploiești, însă, această zi are o semnificație […]
În timp ce milioane de suporteri din întreaga lume visează să ajungă la un Campionat Mondial, Qatarul ar fi pus […]
Italia rămâne una dintre cele mai populare destinații turistice din Europa, însă autoritățile italiene au înăsprit, în ultimii ani, regulile […]
Vaticanul face un pas important către independența energetică, pregătind construirea unui sistem propriu de producere a energiei electrice din surse […]
În fiecare an, în noaptea dintre 23 și 24 iunie, românii celebrează una dintre cele mai misterioase și fascinante sărbători […]
În fiecare an, pe 21 iunie, omenirea trăiește un moment special, cea mai lungă zi și cea mai scurtă noapte […]
O nouă descoperire arheologică realizată la Băicoi aduce în atenția specialiștilor și a publicului o perioadă încă insuficient cunoscută din […]
În culisele pieței media din România se vorbește tot mai mult despre o tranzacție care ar putea redesena harta televiziunilor […]
Există concerte și există experiențe pe care le porți cu tine mult timp după ce au avut loc. Prima seară […]
Pe 5 iunie, când se sărbătorește Ziua Limbii Turce, am decis că nu pot lăsa un asemenea eveniment să treacă […]
CFR Călători anunță reluarea circulației trenului internațional „România”, care va asigura, în perioada 12 iunie – 12 octombrie 2026, conexiuni […]
Respectând tradiția care îl însoțește de mai bine de un secol, celebrul tren de lux Orient Express a oprit din […]
Aerodromul Strejnicu se pregăteşte să devină, şi în 2026, punctul de atracţie pentru pasionaţii de aviaţie şi motoare din întreaga […]
Minivacanța de Rusalii confirmă o tendință care s-a conturat tot mai clar, în ultimii doi ani, pe Valea Prahovei și […]
Autoritățile din București sunt în alertă înaintea unuia dintre cele mai neobișnuite evenimente muzicale organizate în România în ultimii ani. […]
CFR Călători anunță lansarea programului special de transport estival „Trenurile Soarelui”, care va fi activ în perioada 12/13 iunie – […]
În ultimii ani, Harry Styles a devenit unul dintre puținii artiști pop care reușesc să transforme un concert într-un adevărat […]
Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a lansat cea de-a 48-a ediție a programului social „Litoralul pentru Toți”, una dintre […]