Ploiești, 29 octombrie 2026, banalitatea răului

Opinii| 03.11.2026| 465| 0| Gazarul

Nimic spectaculos la Ploiești pe 29 octombrie 2026, dar esențial. Consiliul Local a votat, cu 25 de voturi pentru, acordarea post-mortem a titlului de Cetățean de Onoare unui jurnalist, fondator al ediției moderne a unui ziar local. Aplauze, flori și un fiu emoționat care primește diploma. Un consilier care vorbește despre datorie morală, despre școală de jurnalism, despre integritate profesională.

Un ritual municipal banal. Unul dintre sutele de ritualuri prin care România postcomunistă își administrează memoria fără să și-o asume. Și tocmai banalitatea acestui ritual este diagnosticul.

1. Lipsa procesului

Nazismul a avut Nürnberg. Comunismul nu a avut niciodată Nürnbergul său. Asta nu este o metaforă, este diferența structurală care explică totul.

Nürnberg nu a fost doar un proces juridic, a fost o pedagogie publică a vinovăției. După Nürnberg, o societate nu mai putea onora, cu seninătate, un activist al regimului, fără să-i pună dosarul pe masă. Ce ai fost / făcut în viața ta a devenit o categorie morală, nu doar biografică.

Comunismul românesc nu a avut acest moment de ruptură. A avut Raportul din 2006, a avut condamnări declarative, a avut dezbateri, a avut CNSAS. Dar n-a avut un proces fondator. N-a avut o condamnare care să producă o memorie comună.

Consecința nu este că foștii comuniști au rămas la putere. Consecința, mult mai gravă și mai subtilă, este următoarea: ceea ce au fost și au făcut comuniștii și aparatul lor represiv a devenit irelevant. Nu mai contează ce ai fost înainte de 1989, pentru că nimeni nu te mai întreabă. Biografia s-a scindat, așa încât există un înainte care se uită politicos și un după care se celebrează festiv.

La Primăria Ploiești s-a celebrat doar după-ul. Înainte-ul – formarea la Academia „Ștefan Gheorghiu”, școala de cadre a Partidului Comunist Român, debutul în presa de întreprindere a anilor ’70, cariera într-un sistem în care jurnalismul nu era profesiune liberă, ci funcție ideologică – a fost pur și simplu eludat. Nu negat. Eludat. Ceea ce este mai eficient decât negarea. Neocomunismul nu are nevoie să nege trecutul. Îi ajunge să-l facă irelevant.

2. Neomarxismul ca amnezie, nu ca ideologie

Când vorbim despre neomarxism în România de azi, ne înșelăm dacă îl căutăm doar în manifeste, în universități, în grupuri activiste. Neomarxismul românesc contemporan nu este, în primul rând, ideologic. Este administrativ. Este cotidian. Este o formă de a trăi fără memorie. El constă în această operațiune: transformarea continuității în normalitate.

Cel care a propus cinstirea fostului comunist cu titlul „de onoare” este fiul unui fost senator PDSR, fost lider județean al partidului succesor al PCR, om cu greutate în agricultura județului. Beneficiarul post-mortem este un fost apropiat al acestuia. Fiul beneficiarului este director de ziar și președinte interimar al Camerei de Comerț și Industrie. Rețeaua familială și de partid traversează, liniștită, 1989, 2000, 2026, fără ruptură, fără explicație, fără jenă.

Nu este vorba aici despre o conspirație, vorbim despre ceva mai profund, adică despre firescul postcomunist. Despre faptul că în România, spre deosebire de Germania postnazistă, a fi fiul unui lider PDSR și a propune onorarea unui absolvent al Academiei „Ștefan Gheorghiu” nu produce nicio întrebare. Nu produce niciun articol de presă care să contextualizeze. Nu produce niciun consilier care să ceară un dosar biografic complet.

Presa locală a relatat evenimentul ca pe o aniversare. A preluat limbajul referatului de aprobare: „datorie morală”, „simbol al integrității”, „școală profesională”. A făcut ceea ce presa postcomunistă face cel mai adesea: a transcrie, în loc să interogheze. Aceasta este victoria cea mai deplină a neocomunismului: nu cenzura, ci conformismul. Nu interdicția de a vorbi, ci incapacitatea de a întreba.

3. Onoarea ca spălătură biografică

Titlul de Cetățean de Onoare nu este o simplă distincție. Este o operațiune simbolică majoră. Prin el, o comunitate spune că „acest om” este unul dintre ai noștri, acesta ne reprezintă, pe acesta îl dăm ca model generațiilor viitoare. Când o comunitate acordă acest titlu fără să-și asume biografia integrală a celui onorat, ea nu face un act de recunoștință. Face un act de amnezie instituțională.

La Ploiești, onoarea a funcționat ca spălare biografică. Și nu pentru că omul onorat ar fi fost un criminal. Ci pentru că mecanismul însuși nu mai vrea să vadă realitatea. El cere doar emoția. Cere doar povestea frumoasă de după 1991. Ziarul relansat la 10 octombrie 1991, redacția-școală, dezbaterea deschisă. Dar 1991 nu începe din nimic. 1991 vine după 1972. Și 1972, în România, nu însemna doar absolvirea unei facultăți de jurnalism. Însemna intrarea într-un sistem opresiv.

A refuza să pui această întrebare nu înseamnă toleranță. Înseamnă neomarxism în sensul cel mai precis: adică relativizarea trecutului comunist până la dispariția lui ca problemă morală.

În Germania, un fost absolvent al unei școli de cadre naziste nu ar fi putut deveni Cetățean de Onoare fără o dezbatere publică furtunoasă despre trecutul său. În România, un absolvent al Academiei „Ștefan Gheorghiu” devine Cetățean de Onoare cu 25 de voturi pentru și cu aplauze. Diferența nu este de persoane. Este de proces. Pentru că acolo a existat un proces. Aici, în România, nu!

4. Ignoranța ca formă de guvernare

Primarul și consilierii care au votat nu sunt, în mod necesar, rău-intenționați. Sunt, în sensul descris de Hannah Arendt, funcționari ai banalității. Ignoranța lor nu este individuală. Este structurală. Este produsul unei societăți care a decis, tacit, că trecutul comunist nu mai trebuie cunoscut, ci doar depășit prin uitare.

Primarul, desigur, nu este obligat să știe fiecare biografie, dar instituția pe care o conduce este obligată să nu transforme onoarea publică într-o mașină de uitare. Când votezi fără dosar, fără contextualizare, fără verificare la CNSAS, fără un aviz istoric, votezi, de fapt, pentru firescul neocomunismului, votezi să mergem mai departe, votezi teroarea mascată a administrației asupra cetățenilor, votezi indiferența. Nu interdicția memoriei, ci oboseala față de memorie.

5. Răul banal, firesc

Pericolul cel mai mare nu este că la Ploiești s-a onorat un om cu trecut comunist. Pericolul este că evenimentul a trecut neobservat ca problemă, căci a devenit firescul vieții cotidiene. Un consiliu local votează, o presă locală transcrie, o familie se emoționează, un oraș aplaudă. Dar nimeni nu întreabă. Nimeni nu se miră. Nimeni nu simte nevoia unei note de subsol istorice.

Exact așa arată neocomunismul românesc în 2026. Nici vorbă de lozinci, parade sau Congrese. Cu hotărâri de consiliu local, cu referate de aprobare datate 22 octombrie, cu rapoarte de specialitate favorabile și cu procedură de urgențăm, dar, mai ales, cu oameni cumsecade care cred sincer că fac un bine.

Tocmai de aceea avem nevoie de o teoretizare la zi a acestor întâmplări mărunte. Pentru că marile crime ale comunismului au fost judecate, măcar în cărți. Micile lui continuități nu au fost judecate niciodată. Iar ele sunt cele care, zi de zi, rescriu viața cotidiană a românilor, a noastră. Ploieștiul nu este o excepție, ci o paradigmă.

Atâta vreme cât nu vom avea curajul să punem întrebarea simplă – cine a fost omul înainte de 1989? În ce structuri s-a format? Pe cine a servit? – vom continua să producem Cetățeni de Onoare fără memorie, într-o țară fără proces. Apoi ne vom mira, peste zece ani, de ce neomarxismul a devenit firesc. El a devenit firesc pentru că noi l-am votat, cu 25 de voturi pentru, într-o joi obișnuită de octombrie, uituci, cu aplauze.

Horia Caba


FOTO: Primarul Municipiului Ploiești, Mihai Polițeanu, și președintele interimar al Camerei de Comerț și Industrie, Marius Marinescu

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.