La Ploiești, administrația locală a descoperit, în sfârșit, rețeta succesului în organizarea evenimentelor publice și dacă nu poți să le oferi cetățenilor o experiență memorabilă, măcar oferă-le un traseu cu obstacole. Să simtă omul că participă la ceva important încă dinainte să ajungă la tarabe.
Dovada? Accesul spre Târgul de Toamnă, dinspre linia de tramvai către Halele Centrale, a fost transformat într-un veritabil circuit de Formula 1, varianta pentru pietoni și șoferi cu răbdare de călugăr tibetan. În fotografie, două bariere, una în fața celeilalte, veghează solemn asupra accesului, iar trei relantișoare completează decorul. Pentru siguranță, desigur! Că doar nu vrem să ajungă cineva la târg cu viteza amețitoare de 15 kilometri pe oră și să cumpere merele înainte să se răcească asfaltul.
Practic, omul care vrea să ajungă la Târgul de Toamnă trebuie să treacă mai întâi examenul de admitere la Academia Obstacolelor Administrative. Prima barieră îi testează răbdarea, a doua îi verifică rezistența psihică, iar cele trei relantișoare îi oferă șansa de a medita profund la sensul existenței, la viitorul orașului și, eventual, la motivul pentru care a plecat de acasă.
Dacă ai venit cu mașina, te oprești… Dacă ai venit pe jos, te strecori printre dispozitive. Dacă ai venit cu tramvaiul, probabil că ai deja antrenamentul necesar și acolo călătoria poate deveni o aventură în care răbdarea este mai importantă decât destinația, căci tramvaiul își vede de șina lui.
Poate că avem de-a face cu o strategie urbanistică revoluționară, pe care marile capitale europene încă nu au reușit s-o înțeleagă. În timp ce alții investesc în infrastructură inteligentă, fluidizarea traficului și accesibilitate, Ploieștiul mizează pe principiul simplu al multiplicării obstacolelor. Când nu rezolvi problema circulației, atunci mai pui o barieră! Nu e suficient? Mai adaugi un relantizor! Să mergi încet și sigur ca un Cadillac. Și dacă nici așa nu… merge, mai montezi unul, ca să fii sigur că n-a scăpat nimeni.
În ritmul acesta, următorul pas logic ar fi instalarea unui sens giratoriu între cele două bariere, cu semafor la fiecare relantizor și un agent de circulație care să elibereze numere de ordine pentru accesul la tarabele cu dovleci. Pentru situații de urgență, s-ar putea amenaja și o bandă specială destinată celor care au venit doar să cumpere două kilograme de struguri și nu dispun de trei ore pentru traversarea circuitului.
Dacă administrația dorește să ducă proiectul la nivelul următor, propunem, pe lângă taxa de intrare, și o taxă modică de traversare a obstacolelor, eventual cu reducere pentru pensionari și abonamente pentru comercianți. Banii strânși ar putea fi folosiți la achiziționarea celei de-a treia bariere, pentru că, vorba aceea, ca la table, când ai două linii, de ce să nu ai trei?
Desigur, toate acestea sunt în interesul cetățeanului… La Ploiești, confortul publicului nu trebuie confundat cu deplasarea facilă. Important este ca omul să simtă că administrația se gândește la el, chiar dacă această grijă se manifestă printr-o succesiune de opriri, hopuri și obstacole.
Cât despre Târgul de Toamnă, acesta riscă să devină singurul eveniment din România la care drumul până la cumpărarea unei pungi de castane este mai complicat decât obținerea unei autorizații de construire.
Așadar, la Ploiești, nu e suficient să organizezi un târg. Trebuie să organizezi și accesul la el, cu toate rigorile unui exercițiu militar. Două bariere și trei relantișoare pentru un banal târg de toamnă, o combinație care demonstrează că, dacă nu putem face viața mai ușoară, putem măcar s-o facem mai lentă. Și uite așa, în orașul în care tramvaiele se luptă cu șinele, șoferii cu gropile, iar cetățenii cu administrația, până și toamna vine cu obstacole.
Bine ați venit la Ploiești! Orașul în care, ca să ajungi la Halele Centrale, nu-ți trebuie GPS. Îți trebuie nervi tari, suspensii bune și, preventiv, o cerere de acces în trei exemplare.
Lasă un răspuns