Nouă ore la UPU Ploiești pentru un picior fracturat. Mărturia unei paciente despre haos, indiferență și lipsa de condiții

Sănătate| 06.10.2026| 530| 0| Virgil Rădulescu

Nouă ore petrecute la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Ploiești pentru un pacient cu fractură la picior. Nouă ore în care, potrivit mărturiei unei paciente, triajul, evaluarea medicală, condițiile de așteptare și siguranța celor aflați în UPU au ridicat serioase semne de întrebare.

Mărturia nu trebuie confundată cu o concluzie oficială și nici cu o evaluare medicală a cazului. Este însă suficient de gravă pentru ca administrația Spitalului Județean să explice public ce s-a întâmplat și, mai ales, dacă situația descrisă reprezintă o excepție sau reflectă probleme mai largi ale Unității de Primiri Urgențe.

Potrivit pacientei, prezentarea la UPU Ploiești s-a transformat într-o așteptare de aproximativ nouă ore. Motivul prezentării era o fractură la picior. Prima problemă reclamată este chiar cea care ar trebui să reprezinte filtrul esențial al unei unități de primiri urgențe: triajul.

Pacienta susține că, la momentul prezentării, nu i s-ar fi făcut o evaluare rapidă care să stabilească gravitatea situației. În cazul unui picior fracturat, cu durere și umflare, întrebarea firească este dacă pacientul a fost evaluat corespunzător și dacă a primit măsurile de confort și imobilizare necesare până la consult.

Mărturia devine și mai problematică atunci când descrie condițiile în care pacienta afirmă că a fost nevoită să aștepte. Un om cu piciorul fracturat ar fi fost lăsat o perioadă în picioare, fără un scaun pe care să se poată așeza și fără posibilitatea de a-și sprijini membrul afectat. Pacienta spune că a solicitat unui asistent un scaun, însă cererea i-ar fi fost refuzată, deși, susține aceasta, existau scaune disponibile.

În același timp, pacienta descrie personal medical prins într-un volum mare de muncă și într-o birocrație pe care o consideră excesivă, cu documente completate electronic și ulterior pe hârtie, pacienți care trebuiau supravegheați, persoane recalcitrante sau agitate și un flux continuu de cazuri.

Aici apare una dintre marile contradicții ale sistemului de urgență pentru că personalul poate fi realmente suprasolicitat, însă pentru pacient diferența dintre lipsa resurselor și lipsa de empatie este greu de făcut atunci când așteaptă cu dureri, ore întregi, într-un spațiu aglomerat.

Mai grav este ceea ce pacienta reclamă în legătură cu evaluarea medicală. Potrivit acesteia, medicul de urgență nu ar fi examinat fizic piciorul, iar un consult ortopedic nu ar fi avut loc. Pacienta afirmă că a fost chiar apostrofată pentru faptul că ținea piciorul atârnat.

Nu este rolul pacientului să stabilească protocolul medical, dar este legitim ca acesta să se întrebe dacă a fost examinat corespunzător, dacă investigațiile necesare au fost efectuate și dacă specialistul relevant a fost chemat atunci când situația o impunea.

UPU nu este o sală de așteptare obișnuită. Acolo ajung oameni speriați, în durere, cu traumatisme, accidente, febră, probleme cardiace, dificultăți respiratorii sau alte situații care pot evolua rapid. Tocmai de aceea, timpul de așteptare nu poate fi analizat separat de gravitatea cazurilor și de rezultatul triajului.

Dar nici condițiile în care oamenii așteaptă nu pot fi ignorate. Pacienta vorbește despre aglomerație, spații foarte mici în care ar fi fost înghesuiți câte doi sau trei pacienți, zgomot continuu și persoane fără adăpost care intrau în zona de așteptare și adormeau pe jos.

Relatarea include și un detaliu care, dacă va fi confirmat, spune multe despre condițiile de igienă din zona descrisă, în primul rând, zeci de muște care ar fi circulat printre scaunele de așteptare. Tot pacienta reclamă lipsa unei surse adecvate de apă pentru cei care așteaptă, menționând că automatul disponibil ar fi avut doar băuturi răcoritoare.

Poate părea un detaliu minor într-un spital în care se tratează urgențe. Pentru un pacient care stă patru, cinci sau nouă ore, însă, accesul la apă și condițiile elementare de confort nu mai sunt detalii.

La fel de problematică este situația descrisă în ceea ce privește siguranța. Pacienta afirmă că în UPU au fost aduse persoane încătușate, ale căror țipete, urlete și injurii ar fi perturbat în mod repetat activitatea medicală și atmosfera din zona de așteptare.

Și aici există întrebări la care conducerea spitalului, Poliția și eventual structurile responsabile de securitatea unității pot răspunde mult mai precis decât orice relatare de pe rețelele sociale despre protocolul pentru gestionarea pacienților agresivi sau a persoanelor aduse sub escortă și cine asigură protecția pacienților și a personalului medical în aceste cazuri.

Nu putem spune că este un caz individual, însă relatarea pacientei ridică o problemă privind situația în care la UPU Ploiești volumul de pacienți depășește capacitatea reală de lucru a personalului și a spațiului.

Dacă personalul este suprasolicitat, dacă există deficit de medici, asistenți sau personal auxiliar, trebuie prezentate cifrele. Dacă spațiul UPU este insuficient, administrația trebuie să explice ce soluții are. Sau dacă problema este organizarea turelor, atunci trebuie spus cine răspunde de aceasta. Și, mai ales, trebuie făcută diferența dintre ceea ce ține de lipsa de resurse și ceea ce ține de organizare.

Pentru că pacientul nu vine la UPU să verifice organigrama spitalului, să urmărească deficitul de personal sau să înțeleagă procedurile administrative. Vine pentru că are o problemă medicală și se așteaptă să fie evaluat.

O administrație de spital serioasă nu ar trebui să trateze astfel de reclamații drept simple „nemulțumiri de pe internet”. O reclamație documentată este, înainte de toate, un semnal care trebuie verificat.

Dacă acuzațiile sunt exagerate sau anumite lucruri nu s-au întâmplat așa cum au fost relatate, conducerea SJU Ploiești are posibilitatea să prezinte public situația reală, cu respectarea confidențialității datelor medicale. Dacă problemele se confirmă, atunci nu mai vorbim doar despre experiența neplăcută a unui singur pacient, ci despre modul în care este tratat omul care ajunge, poate pentru prima dată în viață, într-o Unitate de Primiri Urgențe.

Iar într-un spital județean, într-un municipiu reședință de județ, sistemul trebuie să funcționeze indiferent de cine este de gardă, cât este ceasul și cât de aglomerată este UPU.

Pentru că un pacient, în cele din urmă, poate suporta durerea, dar nu ar trebui să fie obligat să suporte sentimentul că, după ce a ajuns la spital pentru ajutor, a devenit invizibil.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.