Prima parte a lunii octombrie va aduce vreme predominant frumoasă în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi peste mediile climatologice. Maximele vor ajunge la valori cuprinse între 20 și 25 de grade Celsius, în timp ce diminețile și nopțile vor fi mai reci, în special în depresiunile intramontane.
Precipitațiile vor fi deficitare în numeroase regiuni, însă situația se va schimba treptat în a doua jumătate a lunii, când temperaturile vor începe să scadă, iar în zonele montane vor apărea condiții favorabile pentru ninsori, în special în localitățile situate la altitudini de peste 1.000 de metri.
Conform prognozei meteo, pe 16 octombrie, în Predeal ar putea apărea primii fulgi de zăpadă. Pentru această zi sunt estimate o temperatură maximă de aproximativ 7 grade Celsius și o minimă care va coborî în jurul valorii de 0 grade.
Condițiile meteorologice din a doua jumătate a lunii octombrie ar putea aduce ninsori și în alte localități montane aflate la altitudini ridicate. În aceste zone, temperaturile vor scădea semnificativ, iar precipitațiile ar putea fi mixte sau sub formă de ninsoare.
Lasă un răspuns