Eugenia Cotinghiu, a devenit un adevărat simbol al vitalității în rândul comunității de alergare montană din România iar acum se pregătește să cucerească din nou una dintre cele mai dificile pante din Carpați. La vârsta de 85 de ani va fi din nou la linia de start a competiției Azuga Trail Race, în cadrul spectaculoasei probe Sorica Sunset Vertical, un traseu abrupt de aproximativ 2 kilometri cu o diferență brută de nivel de peste 500 de metri.
La această competiție a participat pentru prima dată în 2025 din dorinţa de a-l însoţi pe nepotul ei, Viorel Pălici, sportiv de performanţă şi multiplu campion naţional şi internaţional, la una dintre competiţiile lui. De fiecare dată când el pleca la curse, bunica îl întreba ce face acolo, unde aleargă şi de ce. Ca să-i arate, Viorel a ales o cursă aproape de casă – Azuga Trail Race – şi a invitat-o să vină. Dar mamaie Eugenia nu a vrut doar să privească, ci să participe. Aşa că s-a înscris la cursă.
Cum se menține în formă? A muncit toată viața și asta face și acum, zilnic, în gospodărie, cultivă legume pentru toată familia, mâncarea ei este naturală, se odihnește, are credinţa în Dumnezeu şi socializarea cu vecinii, sunt secretele care îi menţin vitalitatea.
Mamaie Eugenia s-a născut şi a crescut în satul Măgura, județul Brașov, unde trăieşte şi astăzi. Este mama a trei fete, bunica a zece nepoţi şi străbunica a doisprezece strănepoţi.

Schimbări în Codul Rutier. Cu cât mai poți depăși viteza legală fără să fii amendat
Harta județelor din România, cele mai afectate în caz de cutremur
Sistemul național de supraveghere rutieră a intrat în funcțiune pe DN1, autostrăzi și marile bulevarde din Capitală
Din august se schimbă regulile pentru eliberarea buletinelor. Cartea de identitate electronică devine principalul document
Doi turiști s-au întâlnit cu un urs, pe traseul spre Cascada Urlătoarea
Modificări legislative, de la 1 august, care vizează cărțile de identitate și pensiile
Lasă un răspuns