Mai sunt și momente în politica românească în care realitatea își bate joc de orice comunicat de partid. De exemplu, când USR vorbește despre „ceilalți” și despre cum numai alții au protestat, au făcut scandal, au aruncat cu pietre, au ocupat piețe și au confundat democrația cu o bâtă, iar apoi descoperă că în propria ogradă există un consilier local care, potrivit procurorilor, a ajuns în arest preventiv după violențele de la protestul ciobanilor din Piața Victoriei.
USR, partidul care a intrat în politica românească promițând să curețe grajdul clasei politice, pare să fi descoperit că și în grajdul propriu mai există câte o oaie care nu respectă disciplina de partid.
Cobănașul moldovean cu 400 de oi este consilier local USR din Bogdănești, satul Horoiata, județul Vaslui. Potrivit informațiilor publicate de Vremea Nouă, el se numără printre persoanele cercetate în dosarul violențelor de la protestul fermierilor din 15 septembrie și a fost arestat preventiv.
Protestul din Piața Victoriei a fost tratat imediat ca o demonstrație despre „cine sunt ei”. Despre extremiști, despre agitatori, despre cine instigă sau cine transformă nemulțumirea socială în violență. Numai că, atunci când te uiți mai atent la lista celor ajunși în anchetă, descoperi că realitatea politică este ceva mai complicată decât un afiș electoral.
Și, printre cei arestați se află și un ales local USR. Adică exact genul de situație în care partidul ar putea descoperi brusc o virtute pe care politica românească o practică doar când îi convine și anume prezumția de nevinovăție. O virtute absolut necesară, de altfel, în zilele noastre. Doar că ar fi bine să fie folosită și când inculpatul poartă altă siglă.
Și, uita cum, apare o mică problemă de geometrie politică. Când scandalul este în curtea adversarului, gardul devine transparent și toată lumea vede perfect până în fundul ogrăzii. Dar, când scandalul apare în curtea proprie, gardul devine proprietate privată, accesul este restricționat, iar presa este rugată să aștepte rezultatul anchetei.
Protestul din 15 septembrie nu a fost o plimbare pastorală prin centrul Capitalei și cu atât mai puțin transhumanță. Au fost 47 de persoane duse la poliție, zece jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei. Procurorii susțin că asupra jandarmilor au fost aruncate obiecte dure, vorbe și mai dure, că mai mulți dintre aceștia au fost loviți (asta a durut!), că două persoane angajate ale unui trust media au fost agresate și că o autospecială a Jandarmeriei a fost degradată la rang de simplă dubă.
Pentru asemenea fapte, dacă acuzațiile se confirmă în instanță, nu mai vorbim despre „oile care s-au enervat”, ci chiar de răspundere penală. Până atunci, însă, avem o imagine care merită păstrată în arhiva umorului involuntar al politicii mioritice.
În politica românească, partidele au făcut carieră inventând turme electorale. Unii alegători sunt „ai lor”, alții sunt „ai celorlalți”. Unii protestatari sunt „civici”, alții sunt „plătiți”. Unii sunt „indignați”, alții sunt „huligani”. Unii aruncă o piatră și devin imediat subiect de conferință de presă, iar alții aruncă aceeași piatră și descoperă importanța statului de drept.
Nu asta ar fi problema că un consilier USR este cercetat, poate că standardul ar trebui să fie diferit în funcție de culoarea carnetului de partid. Dacă un membru AUR, PSD, PNL, USR sau al oricărui alt partid este suspectat că a comis o faptă penală, răspunsul ar trebui să fie același și ancheta să își facă treaba, probele să fie analizate, iar instanța să decidă.
Dar, dacă tot au existat atâtea discursuri despre cine sunt „ciobanii” care au venit la București să facă scandal, poate că merită actualizată și harta politică a pășunii. Pentru că, surpriză, și USR are și el ciobanii săi.
Pe de altă parte, eventual tot pe partea asta, de dragul electoratului, să nu ne mai dăm mielul șmecher care suge de la două oi proaste.
Lasă un răspuns