România a găsit o formulă aproape imposibil de imaginat chiar și pentru inventatorii jocului „Monopoly”. Donezi sânge, primești acces la obligațiuni de stat cu dobândă mai mare, iar statul își transformă, în același timp, deficitul bugetar într-o problemă de familie. Bloomberg a pus recent reflectorul pe această schemă, pe care o descrie drept una dintre cele mai neobișnuite campanii de finanțare a datoriei publice, iar cifrele arată că experimentul nu este deloc marginal.
De la începutul anului 2025, România a atras aproximativ 2,8 miliarde de lei, echivalentul a circa 604 milioane de dolari, prin tranșele Fidelis destinate donatorilor de sânge, potrivit analizei Bloomberg preluate de publicații internaționale, inclusiv The Economic Times. Este vorba despre zeci de mii de investitori individuali care au profitat de facilitatea acordată celor care pot demonstra că au donat sânge.
Prin acest mecanism simplu, donatorul primește dreptul de a cumpăra o emisiune specială de titluri de stat, de regulă cu o dobândă cu aproximativ un punct procentual peste cea oferită investitorilor de retail pentru o emisiune comparabilă. În oferta din septembrie 2026, spre exemplu, titlurile Fidelis pentru donatori în lei au avut o dobândă anuală de 7,30%, în timp ce emisiunea standard pe doi ani a oferit 6,30%. În euro, diferența a fost de la 5% pentru donatori la 4% pentru emisiunea standard cu aceeași scadență.

Desigur, întreaga finanțare atrasă de stat de la populație nu trebuie să fie pusă exclusiv în contul donatorilor. O diferență importantă dintre cifra de 2,8 miliarde de lei prezentată de Bloomberg și amploarea reală a programului Fidelis. Cei 2,8 miliarde reprezintă banii atrași prin tranșele rezervate donatorilor de sânge începând cu 2025. Separat, întregul program Fidelis destinat persoanelor fizice a ajuns să reprezinte, potrivit Bloomberg, aproape o cincime din necesarul total de împrumut al statului. Astfel, donatorii au devenit o componentă spectaculoasă a unui fenomen mult mai larg, iar statul român se împrumută tot mai vizibil direct de la populație.
Datele oficiale arată cât de mare a devenit mecanismul. Numai în primele șase luni ale anului 2026, cele șase ediții Fidelis organizate până atunci au atras peste 7,69 miliarde de lei de la populație, prin 87.669 de ordine de subscriere. Din această sumă, peste 633 de milioane de lei au fost investiți de donatorii de sânge, prin 14.876 de ordine. Ministerul Finanțelor și Bursa de Valori București au prezentat rezultatul drept o combinație între economisire și solidaritate, că oamenii donează sânge și, în același timp, își plasează economiile în titluri emise de stat.
La sfârșitul lunii iunie, de la relansarea programului Fidelis în 2020, populația investise deja peste 69 de miliarde de lei prin mai mult de 593.000 de subscrieri. În august, Ministerul Finanțelor depășise pragul de 70,3 miliarde de lei atrași, iar înaintea ofertei din septembrie, după 39 de emisiuni, suma ajunsese la aproximativ 71,6 miliarde de lei.
Detalii AICI
Programul pentru donatori a fost introdus în 2023, într-un moment în care România se confrunta de ani de zile cu deficitul de sânge din spitale. Logica autorităților a fost să lege două probleme, atât nevoia de sânge, cât și nevoia statului de bani. Donatorul este stimulat printr-o dobândă mai mare, iar statul primește simultan sânge pentru sistemul medical și bani pentru finanțarea datoriei publice.
Ștefan Nanu, șeful Trezoreriei, susține, potrivit relatării Bloomberg, că avantajul financiar acordat donatorilor este justificat de beneficiul social al programului și că statul cheltuiește foarte puțin pentru promovarea lui. Campania a fost lansată în 2023 în parteneriat cu un post de radio, iar ulterior promovarea a beneficiat și de expunere în mass-media.

Pentru buget, însă, dobânda preferențială nu este gratis. Statul plătește mai mult pentru banii pe care îi atrage de la donatori decât pentru o parte dintre banii atrași prin emisiunile standard. Diferența de un punct procentual poate părea mică atunci când este privită la nivelul unui singur investitor, dar devine o cheltuială bugetară atunci când este aplicată unor volume de ordinul miliardelor de lei.
În septembrie, spre exemplu, pentru tranșa în lei destinată donatorilor, Ministerul Finanțelor a stabilit o dobândă de 7,30%, față de 6,30% pentru emisiunea standard cu scadență de doi ani. În oferta respectivă, emisiunea pentru donatori în lei a avut o valoare de 52 milioane de lei, în timp ce emisiunea standard pe doi ani a avut 100 milioane de lei. Pentru euro, titlurile destinate donatorilor au oferit 5%, față de 4% pentru emisiunea standard pe trei ani.
Atractivitatea pentru investitori este amplificată și de faptul că veniturile obținute din dobânzi și eventualele câștiguri de capital rezultate din tranzacționarea titlurilor Fidelis sunt neimpozabile. În cazul donatorilor, avantajul este dublu: acces la o dobândă preferențială și un prag minim de subscriere mai redus. În oferta din septembrie, de exemplu, subscrierea minimă pentru tranșa în lei destinată donatorilor era de 500 de lei, în timp ce pentru emisiunea standard pe doi ani era de 5.000 de lei.

În acest punct, povestea românească începe să depășească granițele unei simple campanii de stimulare a donării. Bloomberg o înscrie într-un fenomen internațional prin care guvernele încearcă să atragă economiile populației pentru finanțarea cheltuielilor publice. The Economic Times menționează, alături de România, inițiative din Italia, Japonia și Brazilia, într-un context în care datoriile publice au crescut în numeroase state, iar guvernele caută surse interne de finanțare.
România are însă un motiv suplimentar pentru această ofensivă către economiile populației, respectiv dimensiunea deficitului. Potrivit Eurostat, deficitul administrației publice a fost de 7,9% din PIB în 2025, cel mai ridicat din Uniunea Europeană, în condițiile în care media UE a fost de 3,1%. Datoria guvernamentală a României a ajuns la 59,3% din PIB la sfârșitul lui 2025, față de 54,8% în 2024.
Comisia Europeană estimează pentru România un deficit de 6,2% din PIB în 2026 și de 5,8% în 2027, în timp ce raportul datoriei publice este proiectat să urce la aproximativ 63,4% din PIB în 2027. Comisia leagă această evoluție de deficitele primare ridicate și de plata dobânzilor.
Așa se explică și interesul statului pentru banii populației. Fidelis nu mai este de mult o nișă financiară. Programul a devenit una dintre principalele modalități prin care Ministerul Finanțelor atrage economiile persoanelor fizice, iar faptul că, potrivit Bloomberg, întregul segment de retail ajunge să acopere aproape 20% din necesarul de împrumut al statului arată cât de importantă a devenit această sursă de finanțare.
În cazul donatorilor, România a găsit o formulă cu o eficiență greu de ignorat și, astfel, statul nu trebuie să aleagă între politica de sănătate și politica de finanțare, ci le pune în aceeași ofertă. Dai sânge, primești dobândă mai mare, iar Ministerul Finanțelor primește bani. Este o combinație de politică publică și inginerie financiară care a produs deja 2,8 miliarde de lei în împrumuturi numai prin tranșele dedicate donatorilor de la începutul lui 2025.
Problema de fond rămâne însă mult mai mare decât povestea cu sângele. Când aproape o cincime din necesarul de finanțare al statului ajunge să fie acoperit prin economiile investitorilor de retail, Fidelis nu mai poate fi privit doar ca un produs de economisire pentru populație. Am putea spune că a devenit o piesă importantă în mecanismul prin care România își rostogolește necesarul de finanțare într-o perioadă în care deficitul bugetar rămâne printre cele mai ridicate din Europa.
Aici se află adevărata particularitate a modelului românesc. În timp ce statul caută să reducă deficitul prin taxe, înghețări și tăieri de cheltuieli, o parte tot mai mare din finanțarea sa vine direct din economiile cetățenilor. Pentru un donator, tranzacția poate însemna o dobândă atractivă. Pentru stat, înseamnă bani disponibili. Pentru buget, înseamnă însă și dobânzi care trebuie plătite la scadență.
România a reușit astfel să transforme o nevoie cronică a sistemului sanitar într-un instrument de finanțare a datoriei publice. Bloomberg i-a găsit numele potrivit: „blood-for-bonds”. În traducere liberă, sânge contra obligațiuni. Și, după 2,8 miliarde de lei atrași numai prin această nișă, nu mai este doar o formulă de marketing financiar, este deja o afacere serioasă între stat și propriii săi cetățeni.
Lasă un răspuns