Nebunia pașapoartelor învelite în folie de aluminiu. De ce o fac turiștii și cât de utilă este, de fapt, metoda

Un nou „ritual de protecție” a început să circule pe internet printre turiști: pașaportul învelit în folie de aluminiu. Motivul? Teama că datele stocate pe cipul documentului ar putea fi furate de la distanță, fără ca proprietarul să-și dea seama.

Imaginile cu pașapoarte transformate în adevărate pachețele de bucătărie circulă pe TikTok, Reddit și pe forumurile dedicate călătoriilor. Explicația este că folia de aluminiu ar funcționa ca o barieră împotriva undelor radio și ar împiedica un eventual infractor să citească cipul pașaportului.

Sună suficient de tehnic pentru a deveni viral. Problema este că, în condiții normale, amenințarea de care încearcă să se protejeze turiștii este mult mai puțin spectaculoasă decât pare pe internet.

Pașapoartele biometrice moderne sunt prevăzute cu un cip care permite verificarea electronică a identității titularului. În cazul pașapoartelor germane, de exemplu, cipul RFID integrat în document poate conține fotografia digitală și alte date personale, precum numele, locul nașterii, sexul, culoarea ochilor, înălțimea și domiciliul. Sunt stocate, de asemenea, două amprente digitale. Cipul nu funcționează însă precum un mic emițător radio care transmite permanent datele proprietarului în jurul său.

Pentru ca informațiile să poată fi citite, este nevoie de un dispozitiv compatibil, aflat foarte aproape de document și de îndeplinirea unor condiții tehnice și de securitate specifice. În cazul pașapoartelor biometrice există mecanisme de protecție tocmai pentru a împiedica accesul arbitrar la date.

Oficiul Federal German pentru Securitatea Informației (BSI) explică faptul că cipul permite verificarea rapidă și sigură a identității la frontieră. Cu alte cuvinte, existența tehnologiei RFID nu înseamnă că oricine aflat la câțiva metri de un călător poate scoate telefonul din buzunar și îi poate „descărca” pașaportul.

Aici apare una dintre confuziile care alimentează fenomenul foliei de aluminiu. Faptul că o tehnologie permite comunicarea fără contact fizic nu înseamnă automat că aceasta poate fi exploatată de la distanță, în orice condiții. Este o diferență importantă între „wireless” și „nelimitat ca distanță”.

Situația seamănă, până la un anumit punct, cu tehnologia contactless utilizată la cardurile bancare. Faptul că un card poate comunica fără să fie introdus într-un terminal nu înseamnă că datele sale pot fi interceptate cu ușurință de orice persoană care trece pe lângă proprietar.

Pentru citirea cipului pașaportului este necesară apropierea cititorului de document. În plus, sistemele moderne de pașapoarte electronice folosesc protocoale de securitate menite să limiteze accesul neautorizat.

De aici și concluzia specialiștilor: scenariul în care un infractor se plimbă prin aeroport cu un dispozitiv ascuns și „fură” în câteva secunde toate datele din pașapoartele oamenilor pe lângă care trece este mult mai complicat decât sugerează videoclipurile virale.

Și atunci, folia de aluminiu? Da, din punct de vedere fizic, metalul poate ecrana undele radio. O folie suficient de bine poziționată în jurul documentului poate reduce sau împiedica comunicarea radio dintre cip și un cititor. Fenomenul este real și stă la baza a ceea ce se numește, în termeni tehnici, ecranare electromagnetică.

Dar faptul că o metodă poate funcționa fizic nu înseamnă că ea este și necesară. Este ca și cum ai purta o cască de motociclist în casă pentru a te proteja de o posibilă cădere de pe motocicletă. Casca își face treaba în scenariul pentru care a fost proiectată, doar că problema este dacă scenariul respectiv există în acel moment.

În cazul pașaportului, folia poate oferi cel mult o protecție suplimentară împotriva comunicării radio, dar pentru majoritatea călătorilor nu rezolvă o problemă care să reprezinte un risc semnificativ în condiții obișnuite de călătorie.

Mai există și o problemă cât se poate de practică: la controlul de frontieră, pașaportul trebuie scos, deschis și prezentat. Dacă documentul este învelit într-un strat de folie, călătorul trebuie să îl despacheteze înainte de verificare și să îl împacheteze din nou după.

La un aeroport aglomerat, unde sute de oameni trec succesiv prin filtre și controale, ritualul poate deveni mai degrabă o sursă de nervi decât o măsură de securitate.

Fenomenul spune însă ceva interesant despre modul în care funcționează internetul. Un termen tehnic precum „RFID”, asociat cu „date biometrice” și „furt de identitate”, este suficient pentru a transforma o vulnerabilitate teoretică într-o amenințare aparent iminentă. Iar soluția pare incredibil de simplă: o bucată de folie de aluminiu din bucătărie.

Pașapoartele biometrice sunt concepute tocmai pentru a permite verificarea electronică a identității, iar sistemele de securitate care le însoțesc sunt construite pentru a limita accesul neautorizat la date. Riscurile informatice și de fraudă există, evident, dar nu orice risc teoretic înseamnă și un atac practic probabil.

Așadar, turistul care își învelește pașaportul în folie de aluminiu nu comite nicio greșeală și nici nu face neapărat ceva periculos. Dacă folia îl face să se simtă mai în siguranță, ea poate funcționa ca o barieră fizică pentru comunicația radio.

Doar că, în majoritatea situațiilor obișnuite de călătorie, problema de care încearcă să se protejeze este atât de puțin probabilă încât folia ajunge să fie mai degrabă un simbol al anxietății digitale decât o necesitate de securitate.

Pe scurt, da, folia de aluminiu poate bloca semnalul radio. Nu, asta nu înseamnă că pașaportul dumneavoastră poate fi citit cu ușurință de un hoț care trece pe lângă dumneavoastră în aeroport.

Uneori, cea mai sofisticată tehnologie de securitate din bagaj rămâne exact cea pe care o folosim de zeci de ani: să avem grijă de document.

Barbara Ștefănescu