MANEVRA LUI PAHONȚU – Șeful SPP își apără în instanță doctoratul, înainte ca universitatea să decidă dacă este plagiat

Generalul Lucian Pahonțu, directorul Serviciului de Protecție și Pază, a deschis un proces împotriva Ministerului Educației exact în momentul în care teza sa de doctorat a intrat în procedura de verificare pentru suspiciuni de plagiat. În instanță, Pahonțu nu cere analizarea tezei, ci constatarea legalității ordinului din 2003 prin care a primit titlul de doctor și recunoașterea dreptului de a beneficia în continuare de efectele acestuia.

Cronologia este una care ridică întrebări… Pe 2 septembrie 2026, Recorder publica o analiză potrivit căreia cel puțin 30% din teza de doctorat susținută de Lucian Pahonțu în 2003 conține pasaje preluate din alte lucrări fără citare sau cu o citare neconformă normelor academice. Printre sursele identificate de jurnaliști se află cărți, articole și documente militare, inclusiv Regulamentul Trupelor de Securitate din 1976.

Recorder afirmă că a identificat 210 rânduri identice cu acest regulament, distribuite pe 13 pagini ale tezei, documentul nefiind menționat în bibliografia lucrării. Analiza jurnalistică a identificat fragmente preluate din 12 lucrări apărute înaintea tezei. Recorder precizează că analiza nu a fost realizată printr-un soft antiplagiat, ci prin compararea textului tezei cu surse anterioare.

La 10 septembrie, Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a confirmat că a constituit o comisie de analiză pentru verificarea suspiciunilor de plagiat din teza lui Pahonțu. HotNews a relatat că instituția urmează să analizeze sesizarea, iar rezultatul final al procedurii trebuie publicat de universitate. Cu o zi înainte, însă, Pahonțu făcuse deja o mutare juridică.

Potrivit documentelor consultate de PressOne, la 9 septembrie 2026, acesta a introdus o acțiune împotriva Ministerului Educației și Cercetării, dosarul fiind înregistrat la Curtea de Apel București la 10 septembrie. Obiectul este o „acțiune în constatare”. PressOne identifică dosarul ca fiind nr. 5997/2/2006 și arată că Pahonțu solicită verificarea și constatarea legalității Ordinului nr. 4741 din 25 august 2003, actul prin care i-a fost atribuit titlul de doctor.

Mai mult, cererea nu se limitează la o chestiune istorică privind ordinul din 2003. Pahonțu cere instanței și recunoașterea dreptului de a beneficia în continuare de efectele juridice ale titlului de doctor. Iar aici apare miza juridică a întregului demers deoarece, la momentul introducerii acțiunii, Ministerul Educației nu îi retrăsese titlul și nu contestase ordinul din 2003.

Cu alte cuvinte, în instanță nu există, în acest moment, o decizie administrativă de retragere a doctoratului pe care Pahonțu să o conteste. Există o teză asupra căreia tocmai fusese anunțată o verificare academică.

Teza de 175 de pagini și regulamentul Securității din 1976

Teza lui Pahonțu, intitulată „Tactici folosite pentru paza și apărarea obiectivelor de importanță deosebită”, a fost susținută public în 2003, la Academia de Înalte Studii Militare.

Potrivit documentelor prezentate de PressOne, susținerea publică a avut loc la 20 mai 2003, iar titlul a fost conferit prin Ordinul nr. 4741 din 25 august 2003. Diploma de doctor a fost ulterior emisă în octombrie 2003.

Recorder a analizat cele 175 de pagini de conținut ale lucrării și a identificat 52 de pagini cu fragmente similare, identice sau foarte asemănătoare cu materiale publicate anterior. Printre sursele identificate se află și documentul din 1976 al fostelor Trupele de Securitate.

Mai mult, investigația PressOne, publicată ulterior, a indicat că trei dintre lucrările din care Pahonțu ar fi preluat pasaje erau semnate chiar de persoane care au făcut parte din comisia ce i-a acordat titlul: generalul Valentin Arsenie, conducătorul doctoratului, Gheorghe Toma, președintele comisiei, și Tudor Cearapin, unul dintre referenți.

Apărarea lui Pahonțu: „judecați doctoratul după legea din 2003”

Una dintre principalele teze juridice formulate de șeful SPP este aceea că legalitatea procedurii trebuie analizată prin raportare la legislația existentă în momentul în care doctoratul a fost obținut.

În cererea de chemare în judecată, Pahonțu susține că, în 2003, existau proceduri clare și teza era susținută public, evaluată de o comisie de specialiști, validată de instituția organizatoare, iar titlul era confirmat ulterior prin mecanismul ministerial existent la acel moment.

Argumentul său este, în esență, că standardele și mecanismele de verificare instituite ulterior nu pot fi aplicate retroactiv pentru a modifica legalitatea unei proceduri finalizate în 2003. Această parte a apărării are un fundament juridic real care merită separat de acuzațiile de plagiat.

Legea învățământului nr. 84/1995, aflată în vigoare în perioada respectivă, prevedea că doctoratul se încheia printr-o teză susținută public și evaluată de o comisie de specialiști, iar titlul era acordat de instituția organizatoare și confirmat prin mecanismul prevăzut de lege. Ulterior, legislația privind integritatea academică și mecanismele de verificare a plagiatului s-a modificat substanțial.

De altfel, chiar Curtea Constituțională a analizat problema aplicării ulterioare a mecanismelor de retragere a titlurilor de doctor. Prin Decizia nr. 364/2022, CCR a stabilit că retragerea titlului în baza mecanismului analizat în acea cauză este constituțională în măsura în care privește un titlu care nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice.

Decizia CCR nu înseamnă însă că instanța a decis în cazul Pahonțu. Sunt două situații juridice diferite, iar Curtea de Apel București va trebui să stabilească dacă argumentele formulate de reclamant sunt aplicabile propriului său caz.

Pahonțu spune că și-a verificat singur teza

Un alt element interesant apare în cererea de chemare în judecată. Șeful SPP afirmă că teza sa ar respecta chiar și standardele actuale de originalitate și integritate academică. Pentru susținerea acestei afirmații, el spune că lucrarea a fost verificată cu două instrumente de analiză a similitudinilor: sistemantiplagiat.ro și iThenticate.

Problema este că, potrivit PressOne, rapoartele acestor verificări nu au fost depuse la dosarul procesului, iar cererea nu indică nici procentul de similitudine rezultat din verificări. Mai mult, UNAP a transmis că nu verificase teza lui Pahonțu printr-un astfel de software înainte de declanșarea procedurii actuale.

Așadar, în acest moment există două tipuri foarte diferite de verificare. Pe de o parte, o analiză jurnalistică realizată prin confruntarea textului cu surse publicate anterior și, pe de altă parte, afirmația lui Pahonțu că și-ar fi verificat teza cu două programe, fără ca rapoartele respective să fie făcute publice în cadrul dosarului.

Un raport de similitudine nu este, de altfel, echivalent automat cu o concluzie juridică privind existența sau inexistența plagiatului. El identifică similitudini, dar aprecierea caracterului acestora și a respectării normelor academice aparține organismului competent.

Miza procesului: titlul sau verificarea tezei?

PressOne a consultat cererea de chemare în judecată și susține că Pahonțu nu solicită instanței să stabilească dacă teza este sau nu plagiată. El cere constatarea legalității ordinului din 2003 și recunoașterea efectelor juridice ale titlului.

În același timp, avocatul Gabriel Turcu, specializat în proprietate intelectuală și citat de PressOne, consideră că o instanță de contencios administrativ nu ar trebui să funcționeze ca un organism de certificare preventivă a legalității unui act administrativ care nu este contestat de autoritatea emitentă.

Interpretarea acestuia este că acțiunea ar putea urmări obținerea unei protecții juridice anticipate, în condițiile în care UNAP tocmai a anunțat verificarea tezei. Este însă o opinie juridică, nu o concluzie a instanței.

Mai exact, Pahonțu a deschis un litigiu care poate avea consecințe asupra modului în care va fi tratată ulterior problema titlului, în funcție de ceea ce va decide instanța.

O strategie juridică deja întâlnită în scandalurile doctoratelor

Pahonțu este reprezentat în acest litigiu de Mușat & Asociații, aceeași casă de avocatură care i-a reprezentat în litigii privind doctoratele și pe fostul premier Nicolae Ciucă și pe fostul ministru de Interne Lucian Bode.

În cazul lui Ciucă, PressOne a relatat despre acțiuni în instanță prin care au fost contestate demersuri referitoare la analiza tezei. În cazul lui Bode, aceeași casă de avocatură l-a reprezentat în disputa cu Universitatea „Babeș-Bolyai”, după decizia comisiei de etică privind teza acestuia.

Nu înseamnă că cele trei cauze sunt identice sau că rezultatul unuia îl determină pe celălalt. Dar existența aceluiași reprezentant juridic este un fapt documentat și oferă un element de comparație privind strategia procesuală utilizată în litigii referitoare la doctorate contestate.

De ce contează funcția lui Pahonțu

În cererea de chemare în judecată, șeful SPP invocă și funcția pe care o ocupă. Potrivit documentelor prezentate de PressOne, Pahonțu susține că, în calitate de director al SPP, are un interes legitim în protejarea titlului academic, inclusiv pentru apărarea reputației, onoarei și prestigiului profesional.

Aici apare o altă particularitate și nu este vorba despre un simplu cadru universitar al cărui titlu academic este contestat într-o procedură administrativă. Este vorba despre conducătorul unei instituții din arhitectura de securitate națională a României.

Tocmai de aceea, disputa privind doctoratul său nu mai este exclusiv una academică. Ea a devenit și o problemă privind modul în care un înalt oficial al statului reacționează instituțional atunci când calificarea academică dobândită cu peste două decenii în urmă este pusă sub semnul întrebării.

Un detaliu care schimbă perspectiva

Poate cel mai relevant detaliu este că Ministerul Educației nu îi retrăsese titlul atunci când Pahonțu a introdus acțiunea. PressOne notează explicit că ministerul nu contestase ordinul din 2003, nu solicitase anularea lui și nu negase efectele juridice ale acestuia. Pahonțu însuși arată în cerere că ordinul este în vigoare și continuă să producă efecte.

Prin urmare, procesul nu apare ca reacție la o sancțiune deja aplicată, ci în contextul unei posibile verificări. Curtea de Apel București trebuie să decidă dacă acțiunea lui Pahonțu este admisibilă și dacă există temei pentru constatarea solicitată.

Pe de altă parte, Comisia de Etică a UNAP trebuie să analizeze sesizarea privind teza și să stabilească dacă există încălcări ale normelor de etică și integritate academică. Universitatea a confirmat oficial existența procedurii și a precizat că rezultatul final va fi publicat.

Dacă instanța constată doar că ordinul din 2003 a fost emis cu respectarea procedurii legale de atunci, aceasta nu înseamnă automat că o analiză academică a conținutului tezei ar fi imposibilă. Invers, faptul că o comisie academică identifică eventuale probleme de integritate nu stabilește automat, fără parcurgerea procedurilor juridice aplicabile, că ordinul din 2003 a fost anulat.

Cert este însă că șeful SPP a ales să ajungă în instanță înainte ca universitatea să-și finalizeze analiza. Și nu pentru a cere judecătorilor să compare teza cu sursele indicate de jurnaliști, ci pentru a obține recunoașterea legalității actului administrativ din 2003 și a efectelor titlului de doctor.

Dacă această strategie va deveni un scut juridic împotriva unei eventuale proceduri de retragere a titlului sau va rămâne o acțiune respinsă ca inadmisibilă este o chestiune pe care o va decide instanța.

Până atunci, doctoratul lui Lucian Pahonțu nu este retras, dar nici acuzațiile jurnalistice de plagiat nu au fost infirmate printr-o procedură academică oficială. Dosarul de la Curtea de Apel București și verificarea declanșată de UNAP sunt cele două proceduri care vor stabili următoarea etapă a acestui caz.