Fostul director economic al Primăriei Ploiești, Nicoleta Crăciunoiu, a atacat în instanță noua organigramă a municipalității, aprobată de Consiliul Local prin HCL nr. 132 din 11 mai 2026.
Dosarul, înregistrat la Tribunalul Prahova – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. 4382/105/2026, are ca obiect „anulare act emis de autorități publice locale”. Pârâți sunt Consiliul Local al municipiului Ploiești, UAT Municipiul Ploiești și primarul municipiului.
Miza procesului este una cât se poate de concretă privind actuala structură a Primăriei Ploiești unde nu mai există funcția de director economic. Noua organigramă, aprobată prin HCL 132/2026, prevede 256 de posturi în aparatul de specialitate al primarului și reorganizează structurile instituției.
Demersul juridic al Nicoletei Crăciunoiu trebuie privit în contextul unui alt proces, mai vechi, aflat încă pe rolul aceleiași instanțe. Este vorba despre dosarul 1926/105/2023, în care Crăciunoiu solicită anularea actului administrativ prin care a fost îndepărtată din funcția de director executiv al Direcției Economice.
Dosarul este încă în faza de fond, iar următorul termen este stabilit pentru 13 octombrie 2026. În cauză figurează ca pârâți primarul municipiului Ploiești și UAT Ploiești, iar Agenția Națională a Funcționarilor Publici este intervenient.
Povestea a început în mandatul lui Andrei Volosevici, când Crăciunoiu a fost evaluată pentru o perioadă foarte scurtă, aferentă intervalului 28 noiembrie – 21 decembrie 2022. Evaluarea s-a încheiat cu calificativul „nesatisfăcător” și o medie de 2,07, iar prin dispoziția primarului s-a decis încetarea raportului de serviciu prin eliberarea din funcția publică de conducere de director executiv al Direcției Economice. Decizia a fost contestată în instanță.
Este o dispută care nu este nouă pentru Primăria Ploiești. Documentele publice arată că, înainte de acest episod, Crăciunoiu ocupase efectiv funcția de director executiv al Direcției Economice, funcție prevăzută explicit în organigrama aprobată în 2020.
Mai mult, în trecut, Crăciunoiu a mai ajuns în instanță în litigii privind îndepărtarea sa din funcția de conducere, iar presa locală a relatat despre un caz în care a fost reintegrată în funcția de director economic după o decizie a instanței.
Acum apare însă o situație juridică interesantă, căci dacă fostul director economic ar obține câștig de cauză în procesul privind demiterea sa, instanța ar trebui să se raporteze la o structură administrativă în care postul pe care l-a ocupat nu mai există. Tocmai de aceea, atacarea noii organigrame capătă o importanță evidentă în ecuația juridică.
Deocamdată, însă, nu există o hotărâre a instanței care să stabilească faptul că reorganizarea Primăriei este ilegală sau că Nicoleta Crăciunoiu trebuie reintegrată. Ambele litigii sunt în curs, iar soluția va aparține instanței.
Primăria Ploiești și-a reorganizat între timp aparatul administrativ, iar HCL 132/11.05.2026 reprezintă actul pe care Crăciunoiu încearcă acum să îl anuleze.
Practic, după ce primul proces va stabili dacă fostul primar Volosevici a avut sau nu dreptul să o scoată din funcție, al doilea proces va trebui să lămurească dacă reorganizarea făcută între timp de Primăria Ploiești poate produce efecte într-o eventuală revenire a fostului director economic.
Un veritabil paradox administrativ: postul pentru care se judecă fostul director economic există în trecut, există în litigiul de reintegrare, dar nu mai există în organigrama prezentului. Iar acum, două procese trebuie să stabilească ce se întâmplă cu el.
Lasă un răspuns