Astăzi, 21 septembrie, se împlinesc 95 de ani de la nașterea lui Dem Rădulescu, unul dintre marii actori ai teatrului, filmului, radioului și televiziunii românești. Născut la Râmnicu Vâlcea, în 1931, Dumitru R. Rădulescu avea să devină, pentru generații întregi de români, simplu și afectuos, „Bibanu”.
A absolvit, în 1954, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa profesoarei Irina Răchițeanu-Șirianu, iar în același an a debutat pe scena Teatrului Național București, instituție căreia i-a rămas fidel timp de 35 de ani, până în 1989.

Cariera sa teatrală a însemnat zeci de personaje memorabile. A dat viață unor personaje din universul lui Caragiale, între care Farfuridi, Cațavencu, Cetățeanul turmentat și Leonida, dar și unor roluri din Shakespeare, Cehov, Maiakovski, Hașek sau Bernard Shaw. La TNB a jucat sub bagheta unor regizori importanți ai teatrului românesc, iar în 1975 a semnat chiar regia spectacolului „Peripețiile bravului soldat Svejk”.

Pentru publicul larg, însă, Dem Rădulescu a devenit o figură emblematică și prin cinematografie. A jucat în filme care au rămas în memoria românilor precum „Telegrame”, „Un surîs în plină vară”, seria „B.D.”, „Veronica”, „Astă seară dansăm în familie”, „Secretul lui Bachus”, „Cucoana Chirița”, „Chirița în Iași”, „Secretul armei secrete” și „Titanic vals”, între multe altele.
Dar Dem Rădulescu nu a fost numai actorul care făcea sala să râdă. A fost și profesor universitar la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, unde a format generații de actori. Foștii săi studenți au vorbit despre orele sale ca despre adevărate spectacole, în care umorul și rigoarea profesională se întâlneau firesc. Printre cei pe care i-a îndrumat s-au numărat Maia Morgenstern, Anca Sigartău, Dan Puric, Vasile Muraru și Alexandru Bindea.

A avut, de asemenea, o relație extraordinară cu radioul. Arhivele Radioului Național păstrează numeroase spectacole și momente umoristice în care vocea inconfundabilă a lui Dem Rădulescu continuă să existe, chiar și la mai bine de un sfert de secol de la dispariția sa.
În 1967, Dem Rădulescu a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural”, clasa a IV-a, pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice. A murit la București, la 10 septembrie 2000, cu doar câteva zile înainte de a împlini 69 de ani, și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu, pe Aleea Actorilor.

Poate că cel mai frumos testament artistic al lui Dem Rădulescu rămâne chiar felul în care privea comedia. „O zi în care n-ai râs e o zi pierdută”, spunea Maestrul.
Și poate tocmai de aceea, la 95 de ani de la nașterea sa, Dem Rădulescu nu este doar o amintire. Este unul dintre acei actori care continuă să trăiască de fiecare dată când un român îi vede un film, îi ascultă vocea la radio sau își amintește un personaj interpretat de „Bibanu”.
La mulți ani, Maestre! Acolo unde sunteți, sperăm că încă se râde.
Lasă un răspuns