„Arhiepiscopul” de Canterbury continuă bâlciul. Episcopia în Biserică nu e funcție de putere, e icoană a Mirelui

Canterbury, 12-18 septembrie: când nu mai știi ce păzești

Iezechiel 44: 2 , „Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide şi nici un om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă.”

Nu vorbim aici de arhitectură, ci de rânduiala firii omului grăit cu „tu” de către Creator. Omul are în el un loc gol pe care nu-l ocupă și în care să poată surveni Hristos. Locul acesta rămâne și este întreg în noi, doar pentru a-L găzdui pe Hristos. Dacă-l faci zid, nu mai intră nimeni. Dacă-l faci bâlci, intră orice și nu mai poate surveni nimeni. Canterbury le-a făcut, în șase zile, pe amândouă.

12 septembrie, bâlciul:

La 25 de ani de la 11 septembrie, se dă premiu de reconciliere lui Hafiz Tahir Ashrafi. Omul care în 2007 a spus că Bin Laden merită titlul „Sabia lui Dumnezeu”.

Naoslogic, aici nu mai este niciun discernământ, de niciun fel, nemaivorbind de cel creștin. Este un dosar făcut de „administratorul” de la Arhiepiscopie în care Ashrafi este consemnat astfel, „A sprijinit minoritățile, a lucrat pentru pace”. Capra din munte nu face dosare. Miroase. Simte mirosul hâd de lup și alege iarba de leac de buruiana otrăvitoare. „Arhiepiscopul” de Canterbury n-a mirosit nimic. S-a deschis cu totul ca să pară deschis la inimă și bun la suflet.

18 septembrie, zidul se prâbușește de la sine

Premiul este retras. Cancelaria de la Lambeth Palace anunță că „au ieșit la lumină comentarii anterioare”. Adică abia acum s-a mirosit cine este Ashrafi. Dar retragerea onorurilor nu este pocăință, este administrarea eșecului bâlciului de la Arhiepiscopia Angliei.

De ce nu s-a mirosit de la început? Pentru că mai înainte, aceeași Poartă fusese zidită rău, cu o femeie în loc de preot.

Când numești o femeie „arhiepiscop”, nu e vorba de capacitate, de rugăciune sau de vrednicie – în rugăciune, multe femei sunt mai adânci decât episcopii. Este vorba de icoană.

Episcopia în Biserică nu e funcție de putere, e icoană a Mirelui.

Apostolii au fost bărbați nu din cultura vremii, ci din rânduiala Întrupării Cuvântului ca Bărbat. Mireasa naște, Mirele sădește. Dacă inversezi icoana, nu mai știi ce păzești.

Și atunci nu mai știi nici ce e sabia și ce e reconcilierea. Dacă ai zidit locul care trebuia să rămână întreg după trecerea Domnului și l-ai făcut zid după voia ta – „noi hotărâm ce e drept să fie Poartă” – cum să mai discerni între cel care a dat sabia lui Bin Laden și cel care păzește pacea?

Un gol păzit de Maica Domnului, care rămâne fecioară după ce Domnul intră, ține lumea întreagă – nici închisă de tot, nici deschisă la orice; asta e icoana de la Iviron: păzește ca să poată intra omul, sâ-l poată „vedea” pe Dumnezeu.

În schimb, Canterbury păzește ca să poată intra corectitudinea. De aceea pe 12 septembrie a intrat sabia, iar pe 18 a ieșit pe ușa din dos și a lăsat în urmă confuzia, ignoranța, erezia.

F. M.

Lambeth Palace este reședința oficială a Arhiepiscopului de Canterbury, în Londra. De acolo s-au dat și retras premiile.

Lambeth Awards – premiile date anual de arhiepiscop. Unul din ele e „Hubert Walter Award for Reconciliation and Interfaith Cooperation” – cel dat lui Ashrafi pe 12 septembrie și retras pe 18.

Sarah Mullally – cea care a înmânat premiul. Fosta asistentă medicală, acum episcop de Londra, numită în 2025 prima femeie Arhiepiscop de Canterbury din istoria de 1400 de ani a Bisericii Angliei. Întronizat oficial în 2026.