Fondul Proprietatea (FP) se apropie de una dintre cele mai importante schimbări din istoria sa. După 15 ani în care a fost administrat de gigantul american Franklin Templeton, conducerea unui fond cu active de aproximativ 2,7 miliarde de lei și o valoare bursieră de circa 1,85 miliarde de lei ar putea ajunge la SAI Muntenia Invest, administratorul Longshield Investment Group.
Nu este vorba numai despre schimbarea unei firme cu alta, ci și despre controlul unui vehicul financiar care deține participații importante la Aeroporturi București, Portul Constanța, Salrom și Alro.
Franklin Templeton a fost numit în urma unei licitații internaționale și a administrat FP din 2010. În această perioadă, Fondul a realizat aproximativ 50 de tranzacții, în valoare de 4,3 miliarde de dolari, a contribuit decisiv la listarea Hidroelectrica și a distribuit acționarilor, prin dividende, reduceri de capital și răscumpărări, peste 29 de miliarde de lei. Cu toate acestea, americanii riscă acum să fie aruncați peste bord.
Votul care poate schimba destinul Fondului
Ministerul Finanțelor deține 11,57% din capitalul FP și aproximativ 12,56% din drepturile de vot exercitabile. Singur nu poate decide, dar, împreună cu Lion Capital, care controlează 18,08%, formează un bloc de aproape 30%, suficient de puternic pentru a înclina voturile și a impune direcția viitoare a Fondului.
Această alianță și-a demonstrat deja influența în februarie 2026, când mandatul Franklin Templeton a fost limitat la numai un an. Acum, SAI Muntenia Invest, susținută public de președintele Lion Capital, Bogdan Drăgoi, este prezentată drept favorită în selecția noului administrator.
Astfel, Ministerul condus de Alexandru Nazare nu este un spectator, ci unul dintre actorii determinanți ai operațiunii. Fără voturile Ministerului Finanțelor, tabăra construită în jurul Lion Capital și SAI Muntenia nu ar beneficia de aceeași forță în Adunarea Generală a Acționarilor.
Jumătate din BET-FI, coordonată din aceeași clădire
Miza devine și mai sensibilă deoarece Lion Capital, Longshield Investment Group și SAI Muntenia au centrul decizional în aceeași clădire din strada Rahmaninov din București. Dacă SAI Muntenia va primi și Fondul Proprietatea, conducerea investițională a jumătate dintre fondurile alternative incluse în indicele BET-FI s-ar concentra practic la aceeași adresă.
Noua strategie ar presupune și schimbarea profundă a rolului FP. În loc să-și valorifice participațiile și să returneze banii acționarilor, Fondul ar urma să devină un investitor activ în companii românești și un participant-ancoră la viitoare listări. Prin FP, banii fondurilor private de pensii ar putea ajunge indirect în firme prea mici pentru a fi finanțate direct de Pilonul II.
Planul poate fi prezentat drept o încercare de finanțare a economiei românești, dar rămâne curiozitatea privind cine va alege companiile care primesc bani și în baza căror criterii.
Nazare și proba transparenței
Alexandru Nazare este deja vehiculat în spațiul politic drept posibil viitor premier. Tocmai de aceea, rolul Ministerului Finanțelor în alegerea administratorului FP trebuie explicat public, până la ultimul detaliu.
Franklin Templeton solicită clarificarea punctajelor și susține că experiența, performanța și capacitatea sa operațională nu au fost reflectate corect în evaluare. Înaintea votului final al acționarilor, Ministerul Finanțelor trebuie să spună clar de ce preferă înlăturarea unui administrator internațional cu rezultate măsurabile și de ce consideră că mutarea Fondului în ecosistemul financiar din strada Rahmaninov servește mai bine interesele celor peste 21.000 de acționari.
Nu este suficient ca decizia să fie legală pentru că vorbim despre active de miliarde, despre participații strategice și despre un ministru prezentat drept posibil viitor șef al Guvernului, ea trebuie să fie și complet transparentă.
În caz contrar, înlocuirea americanilor de la Franklin Templeton nu va putea fi privită ca o simplă schimbare de administrator, ci ca o operațiune de preluare și concentrare a controlului asupra unuia dintre cele mai importante vehicule financiare ale României.
Lasă un răspuns