România are cea mai scurtă navetă din Europa dacă măsurăm distanța, dar reușește să transforme acei kilometri puțini într-un timp de deplasare comparabil cu al unor țări în care angajații parcurg distanțe de câteva ori mai mari. Este una dintre concluziile care ies cel mai clar în evidență din studiul „HR & Payroll Pulse”, realizat de SD Worx în 16 țări europene, iar explicația nu pare să țină atât de distanță, cât de felul în care funcționează mobilitatea urbană și periurbană.
Un angajat din România parcurge, în medie, 17 kilometri dus-întors până la locul de muncă și înapoi acasă, cea mai mică distanță medie dintre cele 16 state analizate, însă petrece pe drum aproximativ 53 de minute în fiecare zi. România ajunge astfel pe locul al șaselea în clasamentul duratei navetei, în condițiile în care timpul efectiv petrecut pe drum depășește chiar și limita pe care angajații spun că ar fi dispuși să o accepte. În medie, românii consideră că 51 de minute pe zi reprezintă maximumul rezonabil pentru navetă, dar realitatea le consumă deja alte două minute peste acest prag.
Diferența devine și mai relevantă atunci când comparația este făcută cu țările aflate la extremele clasamentului. În Belgia, de exemplu, un angajat parcurge în medie 64 de kilometri într-o zi pentru deplasarea dus-întors la serviciu și petrece 61 de minute pe drum. În Suedia sunt 53 de kilometri și 57 de minute, iar în Irlanda 47 de kilometri și 56 de minute. Cu alte cuvinte, angajatul român petrece aproape același timp în deplasare, deși parcurge mai puțin de jumătate din distanța raportată în Belgia.
La prima vedere, statistica ar putea părea o veste bună pentru că locurile de muncă nu sunt, în medie, atât de departe de locuințele angajaților. Problema este că distanța nu spune aproape nimic despre viteza cu care poate fi parcursă. Un drum de câțiva kilometri poate deveni o experiență zilnică de aproape o oră atunci când este fragmentat de aglomerație, semafoare, infrastructură insuficientă, lucrări, lipsa unor conexiuni eficiente între localități sau un transport public care nu reușește să ofere o alternativă suficient de rapidă și predictibilă.
În România, 63% dintre respondenți spun că naveta lor are între 10 și 29 de kilometri dus-întors, proporție de peste două ori mai mare decât media europeană, de 27%. Cu toate acestea, doar 47% dintre angajații români reușesc să încheie această deplasare în mai puțin de 45 de minute. Mai îngrijorător este faptul că 16% petrec cel puțin o oră și jumătate zilnic pe drum, iar 11% ajung la minimum două ore. Într-o economie în care timpul devine una dintre cele mai importante resurse ale angajatului, aceste minute pierdute zilnic nu mai pot fi privite doar ca un inconvenient personal.
Problema se vede cel mai bine în București-Ilfov, unde statistica devine aproape absurdă: 16 kilometri parcurși în medie într-o zi, dar 73 de minute petrecute pe drum. Mai mult de jumătate dintre respondenții din această regiune, respectiv 51%, declară că petrec cel puțin o oră zilnic pentru deplasarea către și de la serviciu, în timp ce 33% ajung la minimum 90 de minute, iar 23% la cel puțin două ore. Practic, pentru aproape un sfert dintre angajații intervievați, naveta zilnică poate consuma echivalentul unui sfert de zi de muncă.
În fond, o situație care este relevantă și pentru județe precum Prahova, unde relația dintre localitățile rezidențiale și marile centre de ocupare a forței de muncă generează zilnic fluxuri importante de navetiști. Ploieștiul funcționează ca principal pol economic al județului, iar în jurul său gravitează angajați care locuiesc atât în oraș, cât și în localitățile din zona metropolitană sau în alte localități prahovene. La prima vedere, distanțele nu sunt impresionante în comparație cu navetele din marile aglomerări europene, însă timpul efectiv de deplasare poate crește considerabil în orele de vârf.
În cazul Prahovei, problema nu este doar numărul de kilometri dintre casă și serviciu, ci și infrastructura prin care aceștia trebuie parcurși. Un angajat care locuiește într-o localitate aflată la câțiva kilometri de Ploiești poate avea nevoie de un timp semnificativ mai mare decât ar sugera distanța măsurată pe hartă, mai ales atunci când traficul se concentrează pe aceleași artere de acces în oraș. Cât în ceea ce îi privește pe cei care fac naveta dinspre Câmpina, Băicoi, Blejoi, Bucov, Brazi, Ariceștii Rahtivani sau alte localități către Ploiești, problema devine una de conectivitate între localități și de capacitate a infrastructurii de a prelua simultan fluxurile de dimineață și de după-amiază.
În acest context, faptul că România se află pe locul al doilea între cele 16 țări analizate în ceea ce privește percepția asupra numărului de opțiuni de transport este cu atât mai interesant. 61% dintre angajații români consideră că au suficiente variante pentru a ajunge la locul de muncă, față de 53% media europeană, România fiind depășită doar de Țările de Jos, unde procentul ajunge la 70%. Nici transportul public nu este evaluat neapărat negativ: 52% dintre respondenții români îl consideră convenabil, fiabil și ușor accesibil, față de numai 36% la nivel european.
Aici apare însă una dintre contradicțiile esențiale ale studiului. Faptul că oamenii au opțiuni nu înseamnă automat că aceste opțiuni sunt și rapide. București-Ilfov este exemplul cel mai clar, deoarece 58% dintre respondenți evaluează pozitiv transportul public, cel mai ridicat procent dintre regiunile României, dar aceeași regiune are și cea mai lungă durată medie a navetei. Cu alte cuvinte, un sistem de transport poate fi considerat accesibil și util, fără să fie suficient de performant pentru a scoate oamenii rapid din trafic.
Pentru Prahova, aceasta este poate una dintre cele mai importante lecții ale statisticii. Discuția despre transport nu ar trebui să se rezume la numărul de autobuze, trenuri, trasee sau kilometri de infrastructură existenți, ci să includă timpul real necesar pentru ca un om să ajungă de acasă la locul de muncă. Un transport public care există pe hârtie, dar care obligă navetistul să piardă zeci de minute în așteptare, în transbordări sau în ambuteiaje nu rezolvă problema decât parțial. La fel, o infrastructură rutieră care permite circulația între două localități, dar se blochează în fiecare dimineață la intrarea într-un oraș, nu poate fi considerată cu adevărat eficientă din perspectiva celui care o folosește.
Timpul pierdut la volan sau într-un mijloc de transport se transformă, în cele din urmă, într-un cost economic și social. Angajatul pleacă mai devreme de acasă, ajunge mai târziu, are mai puțin timp pentru familie, pentru odihnă sau pentru activități personale, iar oboseala acumulată poate influența inclusiv productivitatea de la locul de muncă. Studiul arată că 35% dintre angajații români consideră că pierd pe drum timp important care ar putea fi folosit pentru muncă, procent care urcă la 43% în București-Ilfov.
Nu este surprinzător, în aceste condiții, că o parte importantă dintre angajați preferă munca de acasă. 38,2% dintre respondenții români ar vrea să lucreze mai mult de acasă, peste media europeană de 35,8%, în timp ce 48% ar păstra actualul nivel de muncă la distanță. În București-Ilfov, unde naveta este cea mai costisitoare în termeni de timp, 47% dintre respondenți își doresc mai multă muncă de acasă, iar numai 10% ar prefera mai puțin.
Așadar, cifrele nu descriu o Românie în care oamenii locuiesc foarte departe de serviciu, ci una în care distanțele relativ mici sunt parcurse prea lent. Este o diferență importantă, pentru că soluția nu se află neapărat în apropierea locuințelor de locurile de muncă, ci în conectarea mai eficientă a acestora. Dacă 17 kilometri ajung să consume aproape o oră pe zi, problema nu mai este geografia, ci mobilitatea.
Iar pentru județe precum Prahova, unde Ploieștiul concentrează o parte importantă a activității economice și unde deplasările între localități sunt o realitate cotidiană pentru mii de oameni, această concluzie merită privită dincolo de statistica națională. O autostradă, o șosea modernizată, un pasaj sau o linie de transport public nu ar trebui evaluate doar prin valoarea investiției și numărul de kilometri construiți, ci și prin câte minute reușesc să scoată din naveta zilnică a oamenilor.
Studiul SD Worx, realizat între 27 ianuarie și 20 februarie 2026 pe un eșantion de 5.936 de decidenți HR și 16.500 de angajați din 16 țări europene, pune astfel în fața României o problemă mai puțin spectaculoasă decât kilometrii de autostradă, dar mult mai apropiată de viața de zi cu zi. Cât timp din viața unui om trebuie sacrificat pentru a parcurge drumul dintre casă și serviciu, iar dacă răspunsul este aproape o oră pentru numai 17 kilometri, atunci România nu are neapărat o problemă cu distanțele, ci cu timpul pe care îl consumă pentru a le traversa.
Lasă un răspuns