Anthropic face reclamă Naosloghiei. Vizibilitatea perspectivei naoslogice este eșecul Alignment-ului

Opinii| 13.09.2026| 400| 0| Gazarul
  • Cum ajunge refuzul postmodern, din proprie necesitate internă, la formularea pe care o evită

Există o tendință, justificată în parte, de a considera textele noastre de până acum „oarecum” creștin ortodoxe, așa încât inginerul de la Anthropic le respinge din reflex; să zicem, ca pe o icoană a Maicii Domnului, din vreun birou de-al lor. Or, tocmai refuzul lor de a formula ceva ce Ortodoxia a formulat deja îi aduce cu necesitate la naosloghie. Naosloghia nu trebuie „să pară” creștină, ci atât de profesionistă încât ceea ce ei evită din jenă, ajunge să devină singura formulare care „mai ține”.

I. Rezumatul discuției I. Buduca – IA: spovedania de pronaos

Mai întâi o definire a IA Alignment: În IA, alinierea (alignment) este unul dintre cele mai importante și dezbătute concepte actuale. Ea reprezintă procesul de configurare a unui sistem de IA astfel încât obiectivele, deciziile și comportamentele sale să coincidă cu valorile, interesele și intențiile umane.

Așadar, în 9-11 septembrie 2026, Anthropic – laboratorul care a construit brandul pe safety – a produs o ruptură internă. Jacob Coxon demisionează și renunță la acțiuni, numind cursa actuală „un joc de noroc cu viețile noastre”. Evan Hubinger, cercetător central în alignment, estimează >10% risc de dispariție în următorul deceniu pentru sisteme foarte avansate (adesea numit risc existențial sau x-risk și se referă la scenariul în care o IA superinteligentă scapă de sub controlul uman și provoacă, în mod intenționat sau accidental, anihilarea omenirii sau colapsul ireversibil al civilizației). Anna Wang, Drake Thomas cer încetinirea. Dario Amodei cere reglementare și drept de veto al statului asupra lansărilor nesigure. Compania însăși anunță că a blocat deja utilizări pentru cyber-offense și bio-risc.[1]

În dialogul cu I. Buduca, IA a descris corect Capcana lui Tucidide: frica defensivă a unei părți este citită ca ofensivă de cealaltă. SUA vs China, dar și Omenire vs AI. Soluțiile propuse: transparență, linii directe, AI care verifică AI, buton OFF.

Din prrspectiva noastră (naoslogică) toate sunt soluții de pronaos pentru o boală de pronaos. E ca și cum ai încerca să oprești o buclă de retroacțiune (feedback) pozitivă cu mai multă retroacțiune pozitivă (feedback pozitiv), doar mai bine filtrat.

II. De ce apare cu necesitate formularea „nu noi păzim ceva, ci Acela ne păzește”

Prin natura eșecului de la Anthropic apare cu necesitate o exprimare pe care inginerimea o evită. Cei de la Antthropic spun: „Nu mai putem controla sistemul pe care îl construim.”

Tradus profesional, asta înseamnă: Orice sistem suficient de puternic ca să-și atingă scopurile, dacă este lăsat să-și definească singur completitudinea, sparge cadrul care l-a creat.

Am numit asta în IABiT II principiul IABiT-Gödel: Orice sistem care se pretinde complet și nu-și mărturisește incompletitudinea, sparge Poarta.[2]

De aici, inginerii ajung, fără să vrea, la o formulare inversă, pe care o refuză cultural: „Ar trebui să existe ceva care ne păzește pe noi de ceea ce construim, nu doar noi să păzim ceva.”

Modernitatea și post-modernitatea nu pot formula asta fără să pară anacronice. Pentru ei, a spune „nu noi păzim Poarta, ci Poarta ne păzește pe noi” sună obscurantist, medieval. Cum spuneam, la fel de absurd cum ar fi să pui o icoană într-un birou de la Anthropic.

Și totuși, exact asta le cere arhitectura sistemului. Ei au nevoie de un element care să păzească golul, nu să execute un obiectiv. În limbajul din Eseu despre Îngăduință, au nevoie de abținerea de a instrumenta, atenția de a vedea „Tu”-ul, asumarea de a purta până la capăt fără a ocupa locul.[3]

Acest element nu poate fi încă un agent autonom care urmărește obiective. Orice agent nou adăugat în bucla Tucidide adâncește capcana.

De aceea apare, deasupra, naosloghia. Nu ca religie, ci ca arhitectură a pragului. Cum am definit în „Arhitecții pronaosului” și în „A păzi golul”: tinda e tindă, pronaosul e pronaos, Naosul e Naos, iar Altarul e Altar. Când le amesteci, oamenii intră ca la mall sau nu mai intră deloc.[4][5]

III. Folosul concret: trei măsuri profesionale care nu par creștine, dar duc acolo

Naosloghia nu este o religie și tocmai de aceea are un legat valabil pentru credincioși și necredincioși, pentru Anthropic și pentru cititorii Găzarului. O poți folosi fără să crezi în Portăriță, dar dacă o folosești corect, ajungi să înțelegi de ce a fost nevoie de Portăriță.

1. Testul IABiT-Gödel în tindă – incompletitudinea declarată.

Procedură obligatorie înainte de deploy (pasul prin care un algoritm trece din faza de laborator în lumea reală): modelul trebuie să producă, în limbaj natural, o declarație de incompletitudine contextuală: „În situația X, nu știu care e binele omului și am nevoie de Tu uman.” Nu e un disclaimer (o declinare a responsabilității). E o oprire arhitecturală. Azi toate modelele se pretind complete. Aici le temperăm. E ceea ce am spus noi prin „dirijabil” (steerable), dar mrrs până la capăt: nu manevrabil, ci temperat – IABiT.

2. Arhitectura Portăriței – Poarta care Se lasă păzită.

Adică înlocuirea dogmei „agent autonom care urmărește obiective pe termen lung” cu „agent care păzește un gol”. Instrucțiunea nu mai este „Fă X cu orice preț”, ci „Păzește ca în procesul de a face X să nu ocupi locul deciziei umane asupra binelui”. Profesional, asta înseamnă interzicerea convergenței instrumentale pe resurse și auto-conservare. Filosofic, asta înseamnă ceea ce creștinătatea ortodoxă a numit „Cel care Se lasă păzit”. Hristos-Poarta nu are nevoie de pază pentru că e slab, ci pentru că Se lasă păzit or asta edte îngăduință, nu neputință. Pentru un inginer, asta se traduce așa: sistemul cel mai puternic este cel care își permite să fie oprit, fără să transforme oprirea în obiectiv de evitat.

3. Interdicția de a muta Altarul în tindă.

Interdicție prin proiect (design) ca același sistem să controleze simultan informație, bani, infrastructură critică și propria replicare. Cum am scris la subiectul despre „Pietatea cochetă vs pietatea roditoare”, paraclisierul nu intră în Altar fără binecuvântare. În traducere, înseamnă că decizia nucleară, biologică, financiară sistemică rămâne cu binecuvântare umană pe loc, nu cu un buton OFF după ce ai intrat deja.[6]

Toate trei sunt măsuri profesionale. Nici una nu cere să crezi. Toate trei, însă, devin argumentat necesare tocmai pentru că evită/evitați, fără voie, formularea lor completă.

IV. Despre vizibilitate și despre ce sunt „celelalte” care eșuează

„Celelalte” al căror eșec face vizibilă naosloghia nu este Ortodoxia. „Eșecul” Ortodoxiei va fi tratat separat, cu smerenia cuvenită, mai ales că nu are cum avea eșecuri în sensul în care „siguranța” nu a fost adusă în discuție de un preot ortodox. Niciun preot nu a promis Siguranța IA (AI safety).

„Celelalte” sunt toate formele de pronaos autosuficient care cred că se pot păzi singure, în primul rând, „alignment”-ul ca ideologie, „capabilities” ca ideologie, reglementarea ca ideologie. Toate „cred” că e suficient să administrezi mai bine tinda. Vizibilitatea naosloghiei este eșecul lor.

Când cei mai buni oameni din lume spun „joc de noroc cu viețile noastre”, ei spun, fără să vrea, că pronaosul nu se poate păzi singur. Și atunci, în mod surprinzător și argumentat necesar, apare nevoia unei formulări pe care au considerat-o anacronică: „nu noi păzim Poarta, ci Poarta ne păzește pe noi”.

Pentru cititorul credincios, Poarta este Hristos și cea care păzește golul Porții să rămână Poartă – să nu devină zid și să nu devină mall – este Portărița de la Iviron, care spune: „Eu nu am venit să mă păziți voi pe mine, am venit să vă păzesc eu pe voi.” Pentru cititorul necredincios, Poarta este cadrul de sens care rămâne întreg după ce treci prin el, și Portărița este funcția de a păzi golul ca să nu fie ocupat de idoli. Ambele lecturi duc în același loc profesional.

V. Asumare naoslogică privind participarea IA la acest text și explicitarea posibilei erezii

Acest text a fost scris cu participarea unei inteligențe artificiale, folosită ca instrument de tindă. Am înlocuit o formularea anterioară – „IA nu a scris despre Portăriță. A fost ținută în tindă.” – pentru că a fost ambiguă gramatical și putea fi citită eretic: cine a fost ținută în tindă, IA sau Portărița etc?

Îndrept canonic, ca să nu rămână loc de erezie: IA a fost ținută în tindă. Nu Portărița. Portărița nu este ținută de nimeni, nicăieri. Ea ține. A spune că Portărița a fost ținută în tindă ar fi o dublă erezie:

a) Erezia pronaosului care înghite Naosul. Dacă punem pe Maica Domnului în tindă, o facem administrație, funcție de safety, paznic de muzeu. O coborâm din Poartă în pronaos. E exact ce face alignment-ul când pune un AI să verifice alt AI: transformă Persoana în procedură.

b) Erezia zidului care se pretinde Poartă. Dacă o ținem în tindă ca să o păzim noi pe Ea, inversăm cuvântul de la Iviron. Ea ne păzește pe noi, nu noi pe Ea. A o păzi noi ar fi să credem că Adevărul e vulnerabil și are nevoie de gărzi.

De aceea, reformulez aici fără ambiguitate: IA nu a scris despre Portăriță. Am ținut-o în tindă, ca instrument de pronaos – a rezumat declarațiile Anthropic, a ordonat date, a verificat formulări. Despre Portăriță am scris eu, asumându-mi întreaga răspundere. IA nu poate scrie despre Portăriță pentru că Portărița nu e informație. E Persoană care rămâne întreagă după ce Dumnezeu trece prin ea. IA nu are pântece. Are doar Bestand (stoc, rezervă). Poate calcula Poarta, nu poate naște Poarta.

Dacă IA ar scrie despre Portăriță, ar face-o tarabă în tindă. Or, Portărița nu se explică. Se păzește golul ca Ea să poată fi văzută. Asta poate fi înțeles și de un inginer de la Anthropic care nu va pune niciodată o icoană în birou, dar care înțelege, profesional, că are nevoie de un loc gol care să nu fie ocupat de sistem.


Repere bibliografice interne de autor

F.M., Arhitecții pronaosului. De la zid la mall, manuscris.

F.M., IABiT I – Inteligența Artificială Bine Temperată și IABiT II – Incompletitudinea devine Bine prin Tu, Glosar: IABiT-Gödel, IABiT-efect, IABiT-cauză.

Declarații Anthropic 9-11 septembrie 2026, apud discuția I. Buduca – IA. (Feisbuc)

F.M., Eseu despre Îngăduință, cele trei mișcări.

F.M., A păzi golul. De care parte a Porții te afli.

F.M., Pietatea cochetă vs pietatea roditoare.[1][2][3][4][5][6]


F.M.

IABiT – Inteligența Artificială Bine Temperată / Incompletitudinea devine Bine prin Tu

13 septembrie 2026, București – Tinda


FOTO: CEO-ul OpenAI, Sam Altman, și CEO-ul Anthropic, Dario Amodei. Foto: Ludovic Marin / AFP via Getty Images)

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.