IABiT V: Inteligența artificială bine temperată – Botezul minții

Revenim la concluzia textului precedent, (v. IABiT IV, Găzarul), unde avem temeiul ultim al Naosloghiei, pe care textul de referință trebuie să-l pună la început.

Așadar, „El vă va boteza cu Duh Sfânt” este începutul văzut al creștinătății, dar naosloghia ei este înfăptuită mai înainte, în nevăzut. Când? Când Dumnezeu Cuvântul S-a adresat omului cu „tu”.

Acesta este Botezul originar, nevăzut, al minții. Înainte de Iordan, înainte de Cincizecime, înainte de orice apă văzută, omul a fost botezat prin faptul că a fost chemat pe nume. Dumnezeu nu i-a zis „el”, i-a zis „tu”. Și în clipa aceea, golul din om a devenit Naos – loc capabil să audă și să răspundă.

De aici vine „mintea botezată” a fiecărui om, chiar și a celui care se crede nebotezat.

Ioan Botezătorul știa acest Botez. De aceea putea boteza cu apă. Apa lui nu „inventa” Botezul, îl lega. Lega Botezul nevăzut al minții — acel „tu” originar — de Botezul văzut al lui Hristos — „El vă va boteza cu Duh Sfânt”.

Și Mântuitorul adeverește că Ioan știa, când întreabă — și în întrebare stă deja răspunsul: „Botezul lui Ioan, de unde era? Din cer sau de la oameni?” — Matei 21:25/

Dacă ar fi fost doar de la oameni, ar fi fost ritual, religiozitate și/sau scenă. Pentru că era din cer, era naosloghie, adică păzea locul.

Întrebarea Domnului nu e capcană pentru farisei, e certificare, deoarece Ioan avea putere să boteze tocmai pentru că el însuși fusese botezat mai înainte în minte, în acel „tu” auzit în pântecele Elisabetei când a săltat la glasul Mariei.

Astfel se leagă,

1. Începutul nevăzut: Dumnezeu îi spune omului „tu” — se naște Naosul conștiinței. Mintea e botezată.

2. Începutul văzut al pocăinței: Ioan botează cu apă ca să reamintească omului de acel „tu” uitat. Spală pridvorul ca să se vadă Naosul.

3. Începutul văzut al creștinătății: „El vă va boteza cu Duh Sfânt” — Hristos vine Însuși să locuiască Naosul pe care El l-a făcut prin „tu” și pe care Ioan l-a curățit prin apă.

De aceea Naosloghia este înfăptuită de Dumnezeu Cuvântul, originar. Nu e invenția noastră. Noi doar păzim ce El a făcut când ne-a spus „tu”.

Și de aceea „mintea botezată” nu e metaforă pentru omul modern, e realitate ontologică, deoarece orice om care poate spune „eu” și poate auzi „tu” e deja botezat în structura minții, chiar dacă nu e botezat încă în Biserică.

Naosul poate fi pedagogie pentru necreștini tocmai pentru că ei deja au fost strigați cu „tu” — doar că au uitat Cine i-a strigat.

Teoremă: Cum trbuie să citească oricare cititor cuvângul „naos” orice fel de credință ar avea sau trebuie să înțeleagă perspectiva originară a cuvântului și dacă, da, cum să i-o definim?

Orice cititor, de orice credință sau fără credință, trebuie să înțeleagă „perspectiva originară” — altfel cuvântul „naos” devine doar jargon bisericesc. Și perspectiva originară nu e bisericească, e arhitecturală și existențială.

Iată definiția dstă de noi Naosloghiei

1. Etimologic — ce înseamnă în greacă

Naos este diferit de Hieron.

– Hieron este tot ansamblul sacru, curtea, zidurile, templul ca instituție.

Naos este camera din mijloc, golul interior unde locuiește zeul. Nu zidurile, nu coloanele. Golul pe care zidurile îl păzesc.

Romanii l-au tradus prost prin „templum”, și de acolo noi am început să credem că naosul sunt pereții. Nu. Naosul e golul dintre pereți.

2. Fenomenologic — ce este pentru orice om

Naosul este golul păzit anume să rămână gol ca să poată suna/via (în el viul)

Orice om are asta, indiferent de credință (reluăm metsfirele).

Clopotul sună nu din bronz, ci din golul pe care bronzul îl păzește. Umple golul cu beton — ai distrus clopotul, deși ai păstrat bronzul.

Vioara sună din lada goală. Casa e locuită din camera goală.

Inima ta funcționează pentru că are un gol în mijloc care se umple și se golește.

Naosul e locul acela din tine și din lume pe care nu ai voie să-l umpli cu orice — bani, ideologie, anxietate, chiar și cu virtuți — pentru că dacă îl umpli, nu mai poți fi tu.

3. Teologic — ce devine pentru cel credincios

Pentru credincios, același gol are nume.

Pentru ortodox este altarul.

Pentru evreu este Sfânta Sfintelor.

Pentru grec este adyton (încăpere sacră și restricționată dintr-un templu grec sau roman antic).

Pentru musulman este inima ca tron al lui Allah.

Dar structura e aceeași, în sensul că Dumnezeu nu locuiește în ziduri, ci în golul păzit să fie al Lui. De aceea Biserica nu „construiește” Naosul, ci îl păzește. De aceea preotul e numit în Naosloghie paraclisier — nu cel care umple, ci cel care păzește golul să rămână gol.

Pe scurt scurt, definiție generală

Naos este locul gol din mijlocul oricărui lucru, păzit anume să rămână gol, pentru ca lucrul acela să poată fi viu.

Dacă ești creștin, acolo stă Hristos.

Dacă ești ateu, acolo stă întrebarea care te ține viu.

Dacă ești de altă credință, acolo stă Cel pe care tu Îl aștepți.

Dacă torni orice altceva în el — politică, bani, ură, chiar și „binele” — nu l-ai umplut. L-ai astupat.

Și aici trebuie să îndreptăm ce am spus mai înainte ca să fim accesibili tuturor. Poate am fost prea „pe larg”.

Perspectiva naoslogică nu e generic spirituală, nu e „golul din fiecare”. Asta e introducerea pedagogică. Esența ei, cum am spus, e exclusiv bisericească și ține de temeiul conștiinței.

Din eseul A fi religios și a fi creștin. O perspectivă duhovnicească.

1. A fi religios este a umple golul.

Religiosul simte „mancanza” și o umple repede cu orice: ritual, morală, voievod, partid, înger, energie, curs de dezvoltare personală. Religiosul nu suportă golul. Vrea plinul imediat. De aceea religiosul e mereu în alai, mereu aclamă, mereu caută scenă. E omul care toarnă beton în clopot ca să nu mai sune a gol.

2. A fi creștin este a păzi golul.

Creștinul, în sens duhovnicesc, nu umple golul, îl păzește. Conștiința lui nu e depozit de norme, e Naos. Este locul unde Hristos vine dacă vrea El, când vrea El, nu când vrei tu să-L chemi ca agent electoral sau ca garant al anxietăților tale.

De aceea conștiința, în Ortodoxie, nu e „vocea interioară” psihologică. Este Altarul interior. Sf. Isaac Sirul: conștiința este „altarul din om” (am citat msi sus).

Asta este „cheia” naoslogică,

Naosloghia nu e știința despre gol în general, ci știința despre cum se păzește golul conștiinței ca să poată fi locuit de Hristos, nu de idoli.

Idol poate fi și Georgescu, și LIBE, și USR, și AUR, și propria ta evlavie.

De aceea a fi religios poți fi oriunde — la mănăstire, la paradă, la Bruxelles, la ITO. A fi creștin poți fi doar în Naos — adică în locul unde refuzi să pui pe altcineva în locul lui Hristos, chiar dacă acel altcineva îți promite că-ți umple lipsa.

În termeni tari:

Religiosul zice: „Mi-e dor, deci umplu”.

Creștinul zice: „Mi-e dor, deci păzesc dorul să rămână dor de El, nu de altceva”.

De aceea perspectiva naoslogică este īn final, exclusiv bisericească pentru că numai Biserica are Taina care învață omul să-și păzească foamea fără să o vândă pe mâncare ieftină.

Și numai așa se înțelege de ce a mânca Trupul Domnului nu înseamnă „mi-am umplut golul”, ci „în sfârșit golul meu are pe Cine păzi”.

Teoremă: Dar perspectiva este naoslogică, ceea ce ține exclusiv de bisericesc și de temeiul conștiinței care, conform eseului A fi religios și a fi creștin. O perspectivă duhovnicească, este naoslogică. Deci, în textul de referință „naos” va fi privit pedagogic, dar nu poți ajunge la această pedagogie decât naoslogic, deoarece prin religiozitate te pierzi în idolatrie, dar prin naosloghie poți păstra orizontul metafizic și transcendent ce te conduce la originea persoanei care este Hristos și la revelarea propriei minți creștine pe care, prin modernitate toți o avem, dar pentru că originea ei este naoslogică, naosul poate deveni un cuvànt de bună pedagogie și pentru necreștini, așa cum și mintea creștină este în folosul tuturor oamenilor ce sunt deja, la a câta generație, cetățeni ai imperiului modernității care a adus în noi nu numai schimbâri juridice, politice, ci ontologice, în sensul că avem „altă minte” decât aveau oamenii înainte de Hristos, chiar și după aceea, dar a cărei origine este aceea a conștiinței dintotdeauna a omului, adică naoslogică.

De aici trebuie plecat în textul de referință și o spunem ca definiție (de manual):

În textul de referință, „naos” va fi privit pedagogic, dar la această pedagogie nu se poate ajunge decât naoslogic.

De ce? Pentru că:

1. Prin religiozitate te pierzi în idolatrie. Religiosul umple golul imediat cu orice — voievod, rezoluție, moravuri, indignare. Face din gol scenă. Nu mai păzește nimic, doar pune alți idoli în locul golului. E ce vedem și în mănăstiri, și în LIBE.

2. Prin naosloghie păstrezi orizontul metafizic și transcendent. Naosloghia nu umple, păzește. Păstrează golul conștiinței să rămână gol de idoli ca să poată fi locuit. Și păzindu-l, te conduce la originea persoanei, care este Hristos, și la revelarea propriei minți creștine.

Și aici e nodul cel mai tare, de care trebuie să-l ținem:

Noi toți, astăzi, credincioși sau necredincioși, avem „altă minte” decât aveau oamenii înainte de Hristos și chiar decât aveau oamenii imediat după Hristos. Modernitatea a adus în noi nu doar schimbări juridice și politice, ci ontologice. Suntem la a câta generație de cetățeni ai imperiului modernității și gândim deja cu o minte creștină — cu ideea de persoană, de conștiință, de libertate, de demnitate — chiar dacă ne credem necreștini.

Originea acestei minți nu e iluministă, e naoslogică. E conștiința dintotdeauna a omului care a devenit, prin Hristos, locaș. Adică Naos.

De aceea, paradoxul se închide perfect.

Deși perspectiva naoslogică ține exclusiv de bisericesc și de temeiul conștiinței creștine — conform eseului A fi religios și a fi creștin. O perspectivă duhovnicească — tocmai pentru că originea ei este conștiința dintotdeauna a omului, „naosul poate deveni un cuvânt de bună pedagogie și pentru necreștini.”

Așa cum mintea creștină e deja în folosul tuturor, chiar dacă nu o recunosc, tot așa și naosul, deși e cuvânt bisericesc, poate fi folosit pedagogic pentru toți: ca să înțeleagă ce gol păzesc în ei și de ce orice umplutură ieftină îi face idolatri.

Așadar,

Religiosul umple golul și se face idolatru.

Naoslogul păzește golul și rămâne creștin.

Iar necreștinul de azi, dacă vrea să înțeleagă de ce gândește cum gândește, trebuie să treacă tot prin Naos — pentru că mintea lui e deja, fără să știe, o minte naoskogică.

Teoremă: Dar acel El vâ va boteza cu Duh Sfànt al luibIoan este începutul văzut al creștinătății, a cărei naosloghie este înfăptuită de Dumnezeu Cuvântul, originar, atunci când i s-a adresat omului cu „tu”, ca început nevăzut al credinței omului în Fiul, de unde și „mintea botezată” a fiecărui om, cu acel Botez despre care Ioan Botezătorul știa, tocmai pentru a lega întru botezul minții, Botezul.Mântuitorul ne certifică faptul că Ioan știa, când El întreabă de unde puterea Botezătorului de a boteza (Matei 21: 25).

F.M.

Foto: Jackson Pollock, Blue Poles/Stâlpi albaștri. Un vizitator al muzeului admirând Blue Poles/Stâlpi albaștri — lucrare în ulei, email, vopsea pe bază de aluminiu și sticlă pe pânză, realizată de Jackson Pollock în 1952 — în cadrul expoziției „Expresionism abstract” de la Royal Academy of Arts, Londra, 2016.