JUSTIȚIA CU PISTOLUL LA TERASĂ! Iată cum a reușit sistemul să transforme un procuror sancționat într-o bombă cu ceas cu legitimație

În România, țara tuturor paradoxurilor, un magistrat nu cade din sistem. Este retrogradat, suspendat, iertat, reambalat și, uneori, abia după ce ajunge în centrul unui scandal național, descoperim cu toții că instituțiile „monitorizează situația”. Și, când un procuror, fie el și de duzină, ajunge să fie problema… atunci pistolul de la terasă nu mai contează, doar admirăm falimentul moral al magistraturii mioritice.

Justiția română are o problemă gravă și nu neapărat cu imaginea. În definitiv, cu toții ne preocupăm de propria imagine. Comunicate, robe, declarații solemne despre independența magistraturii, conferințe despre statul de drept și discursuri despre atacurile împotriva justiției… nu prea știm pe cine mai impresionează. Problema justiției române este că, uneori, în timp ce instituțiile se ocupă să apere prestigiul magistraturii, uită să se… uite la magistrații care îl fac praf.

Cazul procurorului Radu George Bucurică este exact genul de episod de comedie proastă, care ar trebui pus sub sticlă, expus într-un muzeu al eșecurilor instituționale și prezentat generațiilor viitoare cu o plăcuță simplă: „Așa arată un sistem care reacționează abia după ce scandalul devine prea mare pentru a mai încăpea sub preș.”

Ca în orice problemă simplă, de clasa a IV-a, se dă din ipoteză un procuror, așadar un magistrat, ceea ce înseamnă un om plătit de stat pentru a reprezenta legea. Aflat într-o stare de beatitudine, ca să ne exprimăm eufemistic, pentru că a fost dat la secret opiniei publice ce avea prin sânge, nu sângele din cravată, ajunge în centrul unui incident într-un local din Hunedoara, unde, potrivit acuzațiilor formulate de anchetatori, apar în decor un pistol, un cuțit, un spray lacrimogen, polițiști, o urmărire, imobilizare și acuzații de ultraj. Cumea, deși băiatul era bine intenționat, lucra curat, cu mănuși chirurgicale, descoperite, ulterior, asupra arsenalului personal.

Un caz finuț. în care chiar trebuia lucrat cu mănuși criminalistice, în care România juridică face ceea ce știe cel mai bine. După ce se întrunește, analizează dacă e băiat de băiat, constată cum cam așa ar fi și… suspendă. După care Înalta Curte dispune și arestarea preventivă.

Extraordinară viteză de reacție, am putea spune, pentru un sistem care, între două ședințe și trei proceduri, pare uneori să aibă reflexele unei broaște țestoase țintuite într-un dosar cu șină.

MAGISTRATURA ROMÂNĂ, LOCUL UNDE A DOUA ȘANSĂ POATE AVEA MAI MULTE SEZOANE DECÂT O TELENOVELĂ

Ceea ce face acest caz cu adevărat devastator pentru imaginea justiției nu se rezumă doar la incidentul actual. Un om poate fi cercetat penal și, în final, poate fi achitat. Acesta este principiul fundamental al justiției și trebuie respectat.

Problema este traseul pentru că Radu George Bucurică nu a apărut ieri din neant, direct cu un halou de procuror și un dosar impecabil. Au existat anterior probleme disciplinare și acuzații grave privind conduita sa. Mai mult, a existat încetarea delegării din funcția de prim-procuror care a dus la o procedură disciplinară și chiar o sancțiune. Și, mai important, a existat chiar o opinie separată potrivit căreia sancțiunea potrivită ar fi trebuit să fie excluderea din magistratură.

Dar România este țara în care, uneori, chiar și atunci când cineva spune „poate ar trebui să-l scoatem din sistem”, sistemul răspunde calm: „Nu vă grăbiți. Avem și varianta să-l ținem. Poți să știi?!”

Și, uite așa, a fost aplicată o sancțiune disciplinară și, ulterior, Înalta Curte a dispus suspendarea din funcție pentru două luni. În România, se pare că două luni pot fi suficiente pentru reabilitarea instituțională a unei probleme grave. Două luni și gata, și-a revenit ispășitul! După aceea, probabil, se sună clopoțelul, se termină pedeapsa și magistratul poate reintra în marele univers al justiției române. Pentru că, aparent, magistratura nu este doar o profesie, pare că este și un program de fidelizare.

PISTOLUL, CUȚITUL ȘI SPRAY-UL. DOTAREA STANDARD PENTRU O SEARĂ LA TERASĂ?

În noaptea de 8 spre 9 august, aproximativ 100 de persoane se aflau într-un local din comuna Ribița. În acest cadru, potrivit anchetatorilor, procurorul ar fi avut asupra sa un pistol letal Walther, un cuțit și un spray iritant-lacrimogen. Un inventar care, trebuie să recunoaștem, depășește cu mult tradiționalul telefon, portofel și chei.

Nu avem cum a spune că era o drumeție pe front sau vreun exercițiu militar, eventual o intervenție specială. Era doar o terasă. Mai mult, conform acuzațiilor, permisul de port-armă fusese deja anulat. Anchetatorii susțin că procurorul aflase despre această măsură înainte de incident.

După care începe episodul pe care România l-a urmărit ca pe o combinație între film polițist, comedie neagră și o parodie cu actori de duzină. Polițiștii îi cer să se legitimeze și, desigur, din înaltul funcției infuncționalului, urmează refuzul cu ridicarea tonului ,ai mult decât înălțimea nativă.

Folosirea spray-ului iritant împotriva polițiștilor, ar părea că scapă de urmăritori precum o țestoasă ninja. Tentativa de plecare, normal, s-a redus la fugă. La fel de normal, polițiștii au declanșat urmărirea. În stadiul în care îl vedem pe imaginile distribuite public, polițiștii puteau să-l și depășească, dar l-au prins și imobilizat.

În orice altă situație, cetățeanul obișnuit ar fi fost probabil prezentat publicului într-un titlu cu majuscule: „INDIVID PERICULOS, ÎNARMAT, A ATACAT POLIȚIȘTII! ULTRAJJJJ!!!”

Dar aici nu avem un simplu individ, avem un ditamai procuror, mic la statură, nu la stat. Și atunci povestea devine automat mult mai interesantă. Pentru că procurorul este unul dintre oamenii care, în alte dosare, pot cere instanței să trimită după gratii oameni acuzați de fapte grave. Însă, de această dată, procurorul a ajuns el însuși în fața mecanismului penal. Iar mecanismul a început, în sfârșit, să funcționeze.

APROPO, CINE A TRAS?

Aici justiția română ne oferă și partea cu adevărat spectaculoasă, cu un iz de suspans pestilențial. Inițial, informația a fost că procurorul ar fi tras cu pistolul, o acuzație explozivă, am putea spune. Ba chiar perfectă pentru breaking news.

Doar că imaginile de pe camera corporală a unui polițist au arătat o situație care complică serios povestea. Focul s-ar fi produs după ce procurorul fusese deja imobilizat și dezarmat. Pe înregistrare se aude un polițist afirmând că el a tras, după ce a preluat arma. Așadar, una dintre cele mai spectaculoase informații din acest caz trebuie stabilită exact. Și aici avem încă o lecție despre justiția și comunicarea publică din România, că mai întâi explodează informația, apoi se caută siguranța trăgaciului.

Normal, am zice, procurorul nu trebuie declarat vinovat pentru o faptă înainte ca probele să stabilească exact ce s-a întâmplat. Dar nici sistemul nu poate pretinde că întreaga poveste devine brusc nevinovată și romantică doar pentru că trebuie clarificat cine a tras efectiv.

Pentru că Înalta Curte, atunci când a dispus arestarea preventivă, a avut în vedere alte acuzații grave, precum nerespectarea regimului armelor și munițiilor, tulburarea ordinii și liniștii publice și cele două infracțiuni de ultraj.

Cu alte cuvinte, eventual tot cu acestea, chiar și după ce scoatem din titlu glonțul controversat, rămâne destul material pentru un dosar pe care niciun sistem judiciar serios nu ar trebui să-l trateze cu indiferență.

CSM A DESCOPERIT BUTONUL „SUSPENDARE”

La 25 august, Secția pentru procurori în materie disciplinară a CSM a decis suspendarea procurorului din funcție. În definitiv, o decizie corectă, ba chiar necesară. Dar este o decizie care vine cu acea senzație inconfundabil românească de „În sfârșit! Acum, după ce toată țara știe…”

CSM nu poate fi acuzat că nu a reacționat, doar că există reacții precum reacția pompierului care stinge focul când vede fum. Și mai există reacția administrației românești care completează formularul după ce casa a ars.

În cazul preabucurosului Bucurică, suspendarea a venit după ce incidentul a devenit subiect național, după acuzațiile penale, după reținere și în contextul unei proceduri penale de o gravitate evidentă.

Două zile mai târziu, Înalta Curte dispunea arestarea preventivă pentru 30 de zile, decizia fiind definitivă. Dar cetățeanul rămâne cu imaginea completă cum că un procuror a fost suspendat din funcție și apoi arestat preventiv.

Desigur, arestarea preventivă nu înseamnă vinovăție, dar pentru sistemul care se prezintă permanent drept garantul standardelor morale și profesionale, este deja suficient pentru a ne întreba cum a ajuns aici un om despre care sistemul știa deja că avusese probleme disciplinare serioase?

Răspunsul pare evident pentru că, în România, între „avem un magistrat problematic” și „poate ar trebui să nu mai fie magistrat”, există uneori un culoar administrativ atât de lung încât ai timp să traversezi jumătate de carieră pe el și poate mai prinzi și pensie specială.

JUSTIȚIA NU ESTE UN CENTRU DE RECONDIȚIONARE

Aici apare marea eroare, căci magistratura nu poate funcționa ca un atelier în care fiecare piesă defectă este șlefuită, vopsită și trimisă înapoi pe piață. Nu orice problemă disciplinară trebuie să ducă la excludere, dar nici orice problemă gravă nu poate fi rezolvată printr-un sistem de sancțiuni care transmite, indulgent, mesajul: „Ai grijă data viitoare!”

Pentru un funcționar obișnuit, poate că o retrogradare profesională este o sancțiune serioasă, chiar dureroasă. Pentru un magistrat, standardul trebuie să fie mai ridicat, nu neapărat pentru că magistratul trebuie persecutat, ci pentru că magistratul are mai multă putere.

Un procuror poate cere măsuri împotriva altora, cum ar fiarestări, poate conduce anchete și poate decide direcția unor dosare care schimbă viețile oamenilor precum alt procuror pârât care se autoflatua și autointitula „distrugător de destine”, dar cu o poreclă de când fura potocale în copilărie.

Păi, dacă tu ești cel care aplică legea, atunci nu poți beneficia de un standard moral mai mic decât cel pe care îl ceri cetățeanului. Este atât de simplu, dar justiția română are un talent special de a transforma lucrurile simple în labirinturi instituționale.

CETĂȚEANUL DE RÂND ȘI MAGISTRATUL. ACEEAȘI LEGE, DAR CU ALT MENIU?

Pentru cetățeanul obișnuit, contactul cu poliția poate fi o experiență extrem de simplă. Dacă nu te conformezi, situația se complică. Agresezi un polițist, situația se complică și mai mult. Dacă mai ai asupra ta obiecte sau arme fără drept, situația devine foarte gravă.

Pentru magistrat, lucrurile ar trebui să fie exact la fel, ba chiar mai severe din punct de vedere profesional. Pentru că magistratul nu numai că știe legea, o și aplică. Nu poate invoca naivitatea și nu poate spune că nu știa cum funcționează un dosar penal. cum nu poate pretinde că nu înțelege consecințele unor asemenea acuzații.

Și tocmai de aceea, orice abatere gravă a unui magistrat este mai mult decât o problemă individuală, este o problemă de credibilitate pentru întreaga instituție. Pentru că atunci când procurorul ajunge să fie cercetat pentru fapte de natura celor din acest dosar, cetățeanul nu vede doar numele unui om, deja vede roba, instituția, sistemul. Și, normal, începe să înțeleagă de ce, uneori, respectul pentru justiție este cerut prin comunicate, nu câștigat prin comportament.

VERDICTUL NU ESTE PENAL, ESTE INSTITUȚIONAL!

Vinovăția penală a procurorului Radu George Bucurică va fi stabilită de instanțele competente. Acolo trebuie să se decidă exact ce s-a întâmplat, cine a făcut ce, cine a tras și ce răspundere juridică există pentru fiecare faptă. Dar asupra sistemului judiciar se poate pronunța deja un verdict.

Vinovat de toleranță instituțională., de reflexul de a sancționa suficient cât să poată spune că a făcut ceva, dar nu întotdeauna suficient cât să elimine riscul. Vinovat de obsesia pentru imagine pentru că justiția română devine brusc extrem de fermă atunci când problema ajunge pe prima pagină.

Atunci apar suspendările, apar ședințele disciplinare, formulele solemne și instituțiile ne asigură că mecanismele funcționează. Dar, uneori, funcționează exact ca alarma unei mașini care începe să urle și-și lasă ecoul în urmă, după ce automobilul a fost deja furat.

O JUSTIȚIE CARE CERE ÎNCREDERE, DAR ÎȘI ADMINISTREAZĂ PROBLEMELE DUPĂ CE EXPLODEAZĂ

Adevărata dramă a acestui caz nu ar fi doar destinul unui procuror obscur, ci faptul că fiecare astfel de episod mai rupe câte o bucată din încrederea publică în justiție. Și această încredere nu se repară cu încă o declarație despre independența magistraților și nici cu discursuri despre atacurile împotriva sistemului.

Nu se repară prin ridicarea tonului la criticii justiției, se poate repara simplu. Prin curățenie/deratizare. Prin standarde și prin decizii luate la timp. Prin eliminarea din sistem a celor care demonstrează că nu mai au ce căuta într-o profesie în care onoarea, echilibrul și respectul față de lege nu ar trebui să fie facultative.

Pentru că altfel vom continua să vedem același spectacol unde, mai întâi, apar semnalele, apoi apare scandalul. După scandal, apare Inspecția, apoi apare CSM, apare inevitabil ditamai Înalta Curte. Și, undeva la final, sistemul ne anunță solemn că instituțiile funcționează. Doar că, uneori, funcționează atât de târziu încât ajung să constate nu o problemă, ci efectele ei.

Cazul Radu George Bucurică e doar un alt exemplu, nu este doar povestea unui procuror aflat acum în centrul unui dosar penal și disciplinar. Este povestea unui sistem care trebuie să explice de ce avertismentele au fost tratate ca simple episoade administrative, până când realitatea a venit cu pistolul, cuțitul, spray-ul lacrimogen și poliția.

Iar acum, după suspendare și după arestarea preventivă dispusă de Înalta Curte, instituțiile se pot felicita că au reacționat. Cu întârziere, desigur, dar au reacționat. În România, și asta pare să fie uneori considerată performanță. Doar că justiția nu ar trebui să fie locul în care intervenția instituțională începe după ce scandalul devine imposibil de ignorat.

Ar trebui să fie locul în care standardele sunt atât de clare, încât următorul scandal să nu mai aibă nevoie de pistol, cameră corporală, spray lacrimogen și mandat de arestare pentru ca sistemul să observe că există o problemă.

ÎCCJ schimbă radical situația procurorului Bucurică: din libertate, direct în arest preventiv

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție schimbă radical datele cazului în care este implicat procurorul Radu George Bucurică. Dacă, în urmă cu doar două săptămâni, Curtea de Apel Alba Iulia respingea propunerea de arestare preventivă și dispunea ca magistratul să rămână în libertate, fără nicio altă măsură preventivă, ÎCCJ a ajuns la o concluzie diametral opusă și a dispus arestarea acestuia pentru 30 de zile.

Diferența dintre cele două soluții judiciare este una deosebită întrucât de la aprecierea că nu se impune privarea de libertate, s-a ajuns la emiterea imediată a mandatului de arestare preventivă. Hotărârea ÎCCJ este definitivă în ceea ce privește măsura preventivă, însă nu stabilește vinovăția procurorului. Aceasta urmează să fie stabilită în cadrul procesului penal, cu respectarea deplină a prezumției de nevinovăție.

LEGEA ÎN ROMÂNIA: una pentru noi, alta pentru cei care o aplică! – VIDEO