LEGEA ÎN ROMÂNIA: una pentru noi, alta pentru cei care o aplică! – VIDEO

Procurorul ăla cu pistol, spray și cuțit a fost lăsat în libertate. Pe numele lui de băiat de băiat, Radu George Bucurică, a ieșit bucuros din instanță și a spus că „s-a făcut dreptate”. Pentru omul de rând, dreptatea vine de obicei cu mandatul de arestare în mână, direct!

Pe zi ce trece, că ele tot vin, vedem momente în care România nu mai are nevoie de caricaturi. Se caricaturizează singură. Dar o o face atât de bine încât orice pamfletist serios riscă să pară invidios.

Ultimul episod vine tocmaaaai de la Alba Iulia, unde Curtea de Apel a respins propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia de arestare preventivă a procurorului Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

Omul, ca să ne exprimăm eufemistic, fusese reținut după un scandal într-un local din Hunedoara. Dacă nu  era ditamai procurorul, intra liniștit în bar, nu ca un cawboy (văcar în treducere liberă) de frică să nu-și ia una după ceafa-i facoceriană.

Mai mult, potrivit anchetatorilor, avea asupra sa un pistol letal, un cuțit și spray lacrimogen, deși permisul de port-armă îi fusese anulat. Și asta pentru că avea și sânge în cravată. Și, potrivit aceleiași versiuni prezentate de procurori, ar fi refuzat să se legitimeze, ar fi fugit de polițiști, ar fi folosit spray-ul împotriva acestora și, în momentul imobilizării, ar fi tras cu pistolul.

Și aici începe partea absolut fascinantă a poveștii de pe plaiurile mioritice. Procurorul de caz cere arestarea, cum era normal de legal. Instanța spune nu, un fel de corb la corb, eventual la orb, nu-și scoate ochii. Procurorul acuzat pleacă acasă, probabil după ce a băut și o cafeluță cu colegii de breaslă.

Iar la ieșirea din sala de judecată, domnul procuror declară: „S-a făcut dreptate.” (Aici am o jenă să pun semnul exclamării).

Extraordinar! Ar trebui și foc de artificii ca după un masaj cu final fericit. Pentru că există milioane de români care probabil ar dori să afle unde se găsește această formă premium de justiție. Se distribuie pe bază de funcție, se vine cu legitimație, e musai să fii procuror?

Pentru că, în România, legea este egală. Dar uneori unii sunt mai egali între ei decât alții

Desigur, respingerea unei propuneri de arestare preventivă nu înseamnă achitare, nicidecum că procurorul este nevinovat. cum, de altfel, nu înseamnă că faptele descrise de anchetatori nu s-au întâmplat sau că instanța a spus că omul nu a făcut nimic.

Înseamnă că, la acest moment procesual, judecătorul nu a considerat că sunt îndeplinite condițiile pentru arestarea preventivă. A fost luat pe nepregătite, nu avea bagajul făcut, ba, mai mult, i s-au confiscat pistolul, cuțitul și spray-ul. Fără astea se simțea ca un om de rând. La arest nici măcar legitimația nu o putea avea.

În rest, oarecum, perfect legal și constituțional, ba chiar european. Datr… Oare aceeași delicatețe juridică există și atunci când în fața judecătorului se află un om fără robă, fără insignă, fără funcție și fără colegi în sistemul judiciar?

Aici, DA, devine o problemă. Pentru că românul de rând știe foarte bine cum funcționează „beneficiile” statului de drept. Dacă te prinde poliția cu scandal, cu spray, cu armă sau dacă te opui autorității, primul lucru pe care îl înveți este că situația este gravă.

Dacă ești suspectat că ai tras cu o armă asupra polițiștilor în timp ce aceștia te imobilizau, iar arma era expirată la permis, deja nu mai vorbim despre o simplă ceartă la birt, unde doi bețivi se ceartă pe țuica pusă mai mult sau mai puțin în pahar.

Dar dacă ești procuror? Ei bine… Atunci chiar avem o situație.

„Am avut arma pentru autopărare”

Și aici intervine o altă perlă din declarațiile procurorului. Întrebat de ce avea arma, acesta a spus că o avea pentru a se „autopăra”.

De cine? De cei care încearcă să-l „asasineze de mai mulți ani”. mai exact, de „mafia din Banat”. Așadar, iată cum România a intrat într-o nouă etapă a statului de drept.

Cetățeanul obișnuit își pune întrebarea dacă are voie să aibă un spray lacrimogen în geantă. Dar, un procuror își pune pistolul la el pentru că, spune el, trebuie să se apere de o mafie care vrea să-l asasineze.

Și nu ne referim, aici, la o comedie ieftină la care nici curcile nu râd. Este chiar ceea ce a declarat un magistrat în fața jurnaliștilor.

Iar dacă există într-adevăr o „mafie din Banat” care încearcă să asasineze un procuror de mai mulți ani, atunci poate că deja avem o problemă infinit mai mare decât un dosar penal. Am putea spune chiar o problemă de siguranță națională.

Însă, dacă nu există, avem o altă problemă, una care se numește responsabilitate.

„Nu am tras cu arma”

Procurorul a mai declarat că nu a tras cu arma. Da, știe mai bine decât un om de rând care este dreptul său să se apere, să conteste acuzațiile. Dar când a folosit arma nu era în beciul sau în cămara lui, erau martori.

Problema este că românul obișnuit nu prea are parte de aceeași scenografie. El nu apare, de regulă, în fața presei spunând că are încredere în justiție după ce tocmai a fost eliberat dintr-un dosar în care este acuzat de fapte grave, pe care le puteți citi în articolul de mai jos.

De cele mai multe ori, românul rupt din plebe pleacă din instanță cu o hârtie în mână și cu impresia că tocmai a fost călcat de un buldozer administrativ.

Și apoi vine fraza care aproape că te lasă fără replică

„Am încredere în justiția din România și sper ca nimeni să nu mai treacă prin ce-am trecut eu.”

Este o declarație impecabilă! Pentru că milioane de oameni din România au trecut prin justiție. Au trecut prin executări silite, prin popriri, prin dosare penale, prin percheziții, rețineri, arestări (multe neîntemeiate). Au trecut prin procese care au durat ani și prin decizii pe care nu le-au înțeles. Prin situații în care o greșeală de câteva sute de lei le-a blocat viața. Și mulți dintre ei nu au avut luxul de a ieși de la instanță spunând „S-a făcut dreptate!” Pentru că, în cazul lor, dreptatea nu vine întotdeauna atât de repede. De cele mai multe ori nici după 48 de ore sau chiar 30 de zile de arest preventiv.

Dacă am avea nevoie de explicații…

… am spune că, poate, sistemul nu este nedrept, doar arată nedrept și totul este perfect legal. Poate că judecătorul a analizat probele și a considerat că măsura arestării preventive nu se justifică, dar că dosarul va continua.

Poate că procurorul va fi achitat că nu a ucis, a tras cu pistolul preventiv, să sperie mafia din Banat. Sau poate că va fi condamnat, deocamdată, nu știm. Și nici nu avem voie să știm înainte ca procesul să se termine.

Dar știm altceva… Știm că un magistrat acuzat de fapte extrem de grave este lăsat în libertate. Știm că același magistrat spune public, parcă chiar jeflemitor, că are încredere în justiție. Și mai știm că pentru foarte mulți români aceeași justiție nu arată deloc la fel.

Asta este problema! Nu neapărat hotărârea instanței, ci imaginea pe care sistemul o proiectează asupra societății.

România are două viteze judiciare?

Se pare că da, una pentru cetățeanul care nu cunoaște pe nimeni și una pentru omul care lucrează în sistem. Adică una în care prezumția de nevinovăție este invocată până la capăt și o alta în care omul este făcut infractor înainte să ajungă acasă.

Una în care „pericolul public” este suficient de mare pentru arest și alta în care pistolul, spray-ul, cuțitul, fuga de poliție și acuzațiile de ultraj sunt analizate cu o delicatețe de laborator.

Nu afirmăm că există două justiții, dar suntem curioși pentru că într-un stat de drept întrebările incomode nu ar trebui să sperie pe nimeni. Mai ales pe cei care spun că au încredere în justiție.

Iar ironia finală este aproape perfectă

Un procuror este acuzat de infracțiuni, un alt procuror cere arestarea lui, iar un judecător respinge cererea. Procurorul acuzat este eliberat și declară că s-a făcut dreptate. Între timp, milioane de români privesc scena și încearcă să-și amintească unde au pus numărul de telefon al avocatului. Pentru orice eventualitate…

Pentru că, în România, există o regulă nescrisă pe care oamenii au învățat-o din experiență, că Legea este aceeași pentru toți. Doar că, uneori, unii o citesc din Codul penal, iar alții o citesc din sala de judecată. Iar când ești procuror, poate că ai și avantajul că știi deja unde sunt notele de subsol.

PS: Despre „mafia din Banat”

Deja, de aici, devenim mai curioși… Dacă un procuror afirmă public că este amenințat de mai mulți ani cu asasinarea de către „mafia din Banat”, atunci autoritățile statului ar trebui să lămurească rapid această afirmație.

Există mafia? Există amenințări? Există dosare? Există probe? Există persoane investigate? Există protecție acordată magistratului?

Pentru că, dacă răspunsul este da, avem un scandal de proporții. Dacă răspunsul este nu, atunci punem sub semnul întrebării cum a ajuns un procuror să invoce în fața opiniei publice existența unei „mafii” care îl vrea mort. 

În ambele variante, publicul are dreptul să știe deoarece justiția nu trebuie doar să fie făcută. Trebuie să și arate că se face la fel pentru toți.

Alt P.S.: Poate că nu trebuia să bat câmpii atât, să vă rețin din prețiosul timp, dragi cititori. Trebuia un titlu de genul: „Procurorul Radu George Bucurică, pus în libertate după scandalul cu pistolul, cuțitul și spray-ul”. Iar articolul să fie următorul: Procurorul Radu George Bucurică, pus în libertate după scandalul cu pistolul, cuțitul și spray-ul. 

Era îndeajuns, întrucât, isteți cum sunteți, gândeați ce am scris mai sus…

Când procurorul uită legea acasă, dar își ia pistol, spray, cuțit și un pic de ultraj