Începând cu data de 5 august, programul „Seniorii Ploieștiului” revine la ritmul normal de desfășurare, după perioada în care, pe durata lunii iulie, activitățile au avut loc o singură dată pe săptămână. Astfel, seniorii din municipiu sunt așteptați din nou în fiecare miercuri și joi, de la ora 14:00, la Sala Sporturilor Olimpia, pentru o serie de activități gratuite menite să promoveze sănătatea, mișcarea și socializarea.
Potrivit organizatorilor, proiectul și-a demonstrat deja utilitatea în comunitate, devenind pentru mulți participanți mai mult decât un simplu program de exerciții fizice. În jurul acestor întâlniri s-au legat prietenii, s-au format grupuri de socializare, iar pentru numeroși seniori activitățile au reprezentat un motiv de a ieși din casă și de a petrece timp de calitate alături de alte persoane.
Reprezentanții administrației locale subliniază că experiența ultimelor luni a confirmat importanța unui astfel de proiect, în care sănătatea, integrarea socială și implicarea persoanelor vârstnice în viața comunității ocupă un loc central.

Programul oferă o gamă diversificată de activități adaptate nevoilor persoanelor de peste 60 de ani, printre care:
Toate activitățile sunt gratuite și urmăresc atât îmbunătățirea condiției fizice, cât și stimularea relațiilor sociale și a stării generale de bine.
Programul „Seniorii Ploieștiului” este organizat de Primăria Municipiului Ploiești, prin CSM Ploiești, în parteneriat cu Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești și Fitness NICO – Asociația Sportivă Întoarce-te la Sport.
Organizatorii îi încurajează pe membrii familiilor și pe cei apropiați să îi informeze și să îi sprijine pe seniorii de peste 60 de ani să participe la activități, subliniind că o simplă invitație poate reprezenta începutul unei schimbări importante în viața unei persoane.
Mesajul transmis este unul clar: o comunitate puternică este aceea în care seniorii rămân activi, implicați și apreciați, iar astfel de programe contribuie atât la sănătatea fizică, cât și la combaterea izolării sociale.
Lasă un răspuns