Informarea meteorologică generală este valabilă de miercuri, 5 august, ora 10.00, până duminică, 9 august, ora 10.00, și vizează valul de căldură, canicula, temperaturile extreme, disconfortul termic, nopțile tropicale și instabilitatea atmosferică.
Codul roșu de caniculă este valabil în perioada 5 august, ora 10.00 – 7 august, ora 10.00, în județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin. Temperaturile vor fi comparabile cu recordurile absolute înregistrate în luna august, vor ajunge la 39–41 de grade.
Un Cod portocaliu de caniculă a fost emis până vineri, 7 august, ora 10.00, pentru Moldova, Oltenia și cea mai mare parte a Transilvaniei precum și sud-vestul și centrul Munteniei. În aceste regiuni, temperaturile maxime se vor situa între 35 și 38 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat. Local, nopțile vor fi tropicale, cu minime de 20–24 de grade, cele mai ridicate valori fiind prognozate în dealurile Moldovei.
Meteorologii au emis si un cod galben pentru Dobrogea, nordul și estul Munteniei și estul Transilvaniei. În aceste zone, maximele vor varia între 30–31 de grade pe litoral și 36–37 de grade în Muntenia. Pe arii extinse va fi caniculă, iar pe alocuri temperaturile nu vor coborî în timpul nopții sub 20–24 de grade.
De joi, 6 august, de la temperaturi extreme intrăm sub Cod galben de vijelii și ploi torențiale. Sunt vizate nordul și centrul Moldovei, Transilvania, Maramureș, Crișana, Banatul, Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei și zona montană.
În aceste regiuni vor fi intensificări ale vântului și vijelii, cu rafale de 50–70 km/h și, pe arii restrânse, de peste 80 km/h, averse torențiale, descărcări electrice și, izolat, grindină de mici dimensiuni.
Meteorologii estimează că valul de căldură va rămâne intens și persistent în cea mai mare parte a țării miercuri, joi și vineri. Sâmbătă, canicula va scădea în intensitate și se va restrânge către sud-vestul și sudul României.
Vineri și sâmbătă, temperaturile vor începe să scadă treptat, însă în sud și sud-vest vor mai fi maxime de 36–38 de grade. În cea mai mare parte a țării, nopțile vor rămâne tropicale, cu temperaturi minime cuprinse între 20 și 26 de grade.

Harta județelor din România, cele mai afectate în caz de cutremur
Schimbări în Codul Rutier. Cu cât mai poți depăși viteza legală fără să fii amendat
Sistemul național de supraveghere rutieră a intrat în funcțiune pe DN1, autostrăzi și marile bulevarde din Capitală
Din august se schimbă regulile pentru eliberarea buletinelor. Cartea de identitate electronică devine principalul document
Doi turiști s-au întâlnit cu un urs, pe traseul spre Cascada Urlătoarea
Modificări legislative, de la 1 august, care vizează cărțile de identitate și pensiile
Lasă un răspuns