Țara care are de toate… Mai puțin curent și rușine. România cere energie de la Ucraina, iar „băieții deștepți” își numără profiturile

Într-o situație fără precedent în ultimii ani, Guvernul a declarat starea de alertă energetică, după ce scăderea dramatică a debitului Dunării a început să afecteze direct funcționarea Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, unul dintre cei mai importanți producători de energie electrică ai României. Autoritățile pregătesc măsuri de urgență pe mai multe fronturi, chiar și pe frontul Ucrainei, de la intervenții hidrotehnice și repornirea unor centrale pe cărbune până la importuri suplimentare de energie din Ucraina și apeluri către populație pentru reducerea consumului.

Există momente în care realitatea este atât de absurdă, încât nici cel mai talentat pamfletar nu mai are ce exagera. România, țară care se laudă de ani și ani că este „hub energetic regional”, că are gaze în Marea Neagră, hidrocentrale, cărbune, reactoare nucleare, soare, vânt și miniștri arși de  soare și bătuți de vânt care nu ratează nicio conferință despre „independența energetică”, a ajuns să intre în stare de alertă și să ceară ajutor… Ucrainei.

Adică aceea Ucraina pe care Rusia o bombardează de peste patru ani, distrugând centrale, transformatoare și linii de înaltă tensiune. Țara aflată sub atac caută câțiva megawați pentru o țară aflată în pace. Dacă n-ar fi tragic, ar merita trimis la stand-up comedy.

România, surprinsă din nou de… Dunăre

Guvernul explică elegant că nivelul Dunării a scăzut dramatic și, din cauza asta, Unitatea 1 de la Cernavodă a fost oprită controlat, iar Unitatea 2 riscă aceeași soartă.

Decizia este corectă, căci siguranța nucleară nu se negociază, dar cine a descoperit abia acum că Dunărea poate avea secetă? Nu credem că fluviul a dispărut peste noapte, furat cu remorca de niște pescari bulgari. Sau că cineva a sabotat Dunărea deschizând robinetele la cele trei brațe danubiane (Chitila, Sulina și Sântul Gheorghe) și, iaca așa, s-a revărsat în Marea cea Neagră.

Seceta era anunțată de luni întregi și cred că până și Busu știa atâta timp cât avertismente au venit de la meteorologii, hidrologi și alți specialiști explicau atât de clar că până și un guvernant ar putea pricepe.

Însă, în România, avertismentele au un traseu bine stabilit, adică intră într-o strategie, strategia intră într-un sertar, iar sertarul este inaugurat solemn drept investiție strategică.

Două reactoare, o singură idee și, în rest, să ne rugăm!

Cele două unități de la Cernavodă produc aproximativ 20% din energia țării și ambele depind de același fluviu, ceea ce până și statul știe asta. Știa și că schimbările climatice vor aduce astfel de episoade. Dar între a ști și a face există, în administrația românească, un hău umplut cu comitete, studii de fezabilitate și indemnizații.

Și, uite așa, țara care vorbește, zilnic, despre securitate energetică descoperă că securitatea ei depinde de nivelul apei. Iar marii strategi ai țării sunt… gheață la mal.

Ziua exportăm, seara cerșim

Imaginea este paradoxală! La prânz, când soarele produce cât poate, România exportă energie. La apus, când panourile fotovoltaice devin simple obiecte decorative montate pe acoperișuri, începem să cumpărăm. Și nu puțin, mult și scump!

Energia pleacă în unele zile cu aproximativ 50 de euro pe MWh, iar seara revine în sistem la 250 de euro. Nu cumpărăm neapărat același electron, dar cumpărăm aceeași prostie administrativă. Vândută dimineața, la preț de dumping, recumpărată seara la suprapreț.

Nu electronul e problema, mai degrabă neuronul intermediarului

Ni se spune că piața funcționează… Desigur că funcționează, dar pentru cine trebuie. România produce averi în tradingul energetic și promisiuni în investițiile energetice.

Acolo unde trebuiau construite baterii, hidrocentrale cu acumulare prin pompaj sau centrale flexibile pe gaz au apărut studii. Foarte multe, probabil suficiente cât să încălzească iarna toate birourile ministerelor.

Tarnița-Lăpuștești a devenit, probabil, cel mai mare proiect energetic construit exclusiv din prezentări PowerPoint. Am produs suficiente dosare încât să ridicăm un baraj din hârtie, dar, din păcate, energia nu se stochează în bibliorafturi.

Iernut, centrala care produce doar comunicate

Centrala pe gaze de la Iernut trebuia să ofere peste 400 MW exact pentru astfel de situații. Dar, deh, ani buni de întârzieri, rezilieri, renegocieri, explicații… Apoi, miniștri schimbați, directori schimbați și mulți consultanți plătiți.

Megawații însă au rămas într-o dimensiune paralelă și, astfel, singurul lucru produs constant la Iernut au fost… conferințele de presă.

Guvernul mută apa cu șapte milioane

Imaginea este memorabilă, acum, când Dunărea a intrat la… apă. După decenii de strategii energetice, România încearcă să împingă Dunărea în direcția potrivită cu utilaje și șapte milioane de lei. Lucrarea este necesară, dar simbolul este devastator.

După zeci de ani de directori, secretari de stat, consilii de administrație, autorități, agenții și experți plătiți regește, securitatea energetică a țării depinde de niște excavatoare care încearcă să convingă fluviul să curgă mai disciplinat.

Ucraina ne ține becul aprins

Ilie Bolojan discută cu autoritățile ucrainene pentru importuri de energie nucleară. Și foarte bine face, că nu e vreo rușine să cumperi energie. Rușinea este alta…

O țară bombardată de vreo patru ani găsește energie pentru export, iar țara aflată în pace găsește doar explicații. Ucrainenii repară transformatoare sub atac, zilnic, cu drone. Noi reparăm comunicatele ministerelor după fiecare criză. Ei reconstruiesc centrale, noi reconstruim grupuri de lucru.

„Băieții deștepți” au făcut upgrade

Vechii băieți deștepți veneau cu servieta, dar evoluția a făcut ca noii băieți deștepți să vină cu laptopul. Au algoritmi, consultanți, platforme, brokeri, analize sofisticate și chiar PowerPoint-uri despre lichiditate și piață liberă.

Șmenul nu a dispărut, doar s-a digitalizat. Factura, însă, a rămas analogică șii vine, în fiecare lună, la români. Profitul este privat, dar riscul este național și pierderile sunt socializate. Exact definiția capitalismului românesc!

Opriți exporturile! Pe bune?!

Nicidecum! Asta este lozincă, nu soluție. România face parte din piața europeană și, în orele critice, suntem deja importatori.

Nu creezi 2.500 MW închizând granița… Nici dacă ministrul iese la televizor în costum popular și face osanale sau cântă imnul lângă transformator. Energia nu apare din patriotism, ci din investiții. Adică exact ceea ce statul a preferat să amâne ani întregi.

Mai găsim niște megawați uitați într-un colț… prin sertare

Premierul cere autorizarea rapidă a unor capacități deja finalizate. Poate 100 sau poate 200 MW. Foarte bine, dar măsura conține și cea mai dură acuzație la adresa administrației.

Instalațiile există, sunt terminate și pot produce. Doar că au rămas blocate în hârtii. În România, uneori, nu lipsesc centralele, ci doar curentul care să treacă prin birourile instituțiilor.

Populația, din nou de serviciu

Guvernul îi roagă pe oameni să reducă consumul, să stingă becurile, probabil ca pe vremurile triste prerevoluționare sau ca acum ceva ani când românii o așteptau pe Luminița de la capătul tunelului.

Românilor li să spune să nu-și mai dea aere, să dea aerul condiționat mai încet. Ba chiar să amâne mașina de spălat până la o dată care va fi anunțață ulterior.

Sacrificiul este cerut, ca de obicei, celui care plătește factura. N-am auzit apeluri către traderii care au făcut profituri uriașe din volatilitatea pieței să contribuie și ei. Nici către sinecurile din companiile de stat, nici către armatele de directori și consilii de administrație care au încasat salarii fără să livreze securitate energetică.

Se pare că economia de curent începe întotdeauna în sufrageria cetățeanului, niciodată în biroul privilegiatului.

Seceta nu votează directori

Seceta este reală, dar nicidecum nu a întârziat Iernut. Seceta nu a blocat Tarnița, nu a ținut ani întregi proiectele prin ministere. Dunărea nu a numit incompetenți în funcții. Soarele nu a semnat contracte păguboase și vântul nu a răspândit sinecuri.

Toate acestea au fost opera unor oameni care vor apărea, probabil chiar astăzi, la televizor, explicând cu gravitate că natura a fost de vină.

Așadar, Ucraina ne trimite energie, noi exportăm incompetență

Ajutorul Ucrainei trebuie primit cu respect și, când va fi nevoie, întors. Însă adevărata rușine nu este că importăm energie. Rușinea este că am ajuns să o căutăm într-o țară bombardată, în timp ce noi, în plină pace, am bombardat ani la rând propriul sistem energetic cu nepăsare, amatorism și interese.

România nu duce lipsă de resurse, duce lipsă de administrație și, poate cel mai grav, duce lipsă de răspundere.

Ucrainenii își reconstruiesc centralele după atacuri cu rachete, în timp ce noi reconstruim, după fiecare criză, aceeași poveste, dar cu alte fețe. Cu aceleași scuze și cu aceeași factură plătită, de fiecare dată, de români.

În rest, vorba cântecului: „Becule, stai aprins, noi te iubim!