De fiecare dată când sistemul de educație intră în criză, aceleași figuri apar în prim-plan, cu aceleași declarații războinice și aceleași amenințări cu greva generală. De peste două decenii, unul dintre aceste nume este Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).
De această dată, motivul revoltei este real. Profesorii sunt nemulțumiți de majorarea normei didactice, elevii și părinții contestă reducerea burselor, iar studenții critică măsurile de austeritate. Numai că, în mijlocul acestei nemulțumiri autentice, apare inevitabil și întrebarea: cine vorbește în numele profesorilor și cu ce legitimitate morală?
Pentru că, potrivit declarației sale de avere, publicată de Newsweek, Simion Hăncescu încasează aproximativ 285.000 de lei net pe an, adică aproape 24.000 de lei net în fiecare lună.
În timp ce elevilor li se explică faptul că statul nu mai poate susține burse de merit de 450 de lei, liderul sindical încasează lunar echivalentul a peste 50 de astfel de burse.
Sindicalism sau carieră?
Teoretic, liderul sindical este vocea profesorilor. În practică, în România, funcția pare să fi devenit o profesie pe viață.
Simion Hăncescu ocupă funcții de conducere în sindicalism încă din 2002. Au trecut peste două decenii în care s-au schimbat miniștri, guverne, legi ale educației și generații întregi de elevi. Însă conducerea unor mari federații sindicale nu s-a schimbat.
Între timp, România a rămas printre ultimele state europene la testele PISA, cu unul dintre cele mai ridicate niveluri ale abandonului școlar, cu mii de școli fără laboratoare moderne, cu localități unde digitalizarea educației există doar în strategiile ministerului.
Dacă după peste 20 de ani rezultatele sunt acestea, cine răspunde???
Profesor… fără catedră
O altă situație emite anumite suspiciuni… Simion Hăncescu figurează și ca profesor, însă beneficiază de degrevare pentru activitatea sindicală. Cu alte cuvinte, încasează venituri aferente funcției didactice, fără să desfășoare efectiv activitatea de predare, întrucât legea permite liderilor sindicali să fie eliberați de obligațiile la catedră pentru exercitarea mandatului.
Din punct de vedere legal, situația este posibilă. Din punct de vedere moral însă, este greu de explicat profesorului care intră zilnic la șase sau șapte ore de curs și care încearcă să-și completeze veniturile din meditații sau proiecte europene.
Greva… peste două luni
Anunțul privind greva generală ridică, la rândul lui, întrebări. Nu pentru existența protestului, ci pentru calendar.
Când liderul unui sindicat anunță o grevă în prima zi de școală, la două luni distanță, mesajul transmis Guvernului este, inevitabil, unul mai puțin apăsător decât dacă acțiunea ar fi organizată imediat. În schimb, efectul mediatic este garantat.
Sindicate puternice, educație slabă
România are unele dintre cele mai longevive conduceri sindicale din Europa și, în același timp, unul dintre cele mai fragile sisteme educaționale. Nu liderii sindicali sunt vinovați exclusiv pentru eșecul școlii românești. Responsabilitatea aparține în primul rând guvernelor care au tratat educația ca pe o cheltuială, nu ca pe o investiție.
Dar nici sindicatele nu pot pretinde că sunt doar victime. În peste douăzeci de ani, ele au negociat, au semnat acorduri, au participat la consultări și au avut reprezentanți în toate marile dezbateri privind educația. Dacă sistemul este în colaps, este greu de susținut că organizațiile sindicale nu au avut niciun rol în această evoluție.
Când liderii o duc mai bine decât oamenii pe care îi reprezintă
Nimeni nu contestă dreptul unui lider sindical de a fi remunerat. Problema apare atunci când se creează o ruptură între nivelul de trai al conducerii și realitatea membrilor pe care îi reprezintă.
Profesorii cer salarii decente, elevii cer burse, școlile cer investiții.În schimb, liderii sindicali ajung să încaseze venituri care îi plasează într-o categorie privilegiată, în timp ce discursul lor rămâne construit exclusiv pe ideea sacrificiului profesorului de rând. Această contradicție este cea care alimentează neîncrederea.
Poate că nelămurirea noastră nu este dacă Simion Hăncescu câștigă prea mult, ci dacă, după peste două decenii în fruntea unuia dintre cele mai puternice sindicate din România, rezultatele obținute pentru educație justifică această poziție și aceste venituri.
Pentru că, atunci când liderul încasează echivalentul a peste 50 de burse de merit pe lună, iar profesorii încă luptă pentru salarii decente și elevii pentru păstrarea burselor, imaginea care rămâne este una greu de ignorat.
Nu doar Guvernul are de dat explicații. Și cei care pretind că reprezintă vocea profesorilor trebuie să răspundă la simpla întrebare: după mai bine de 20 de ani de conducere, ce ați schimbat cu adevărat în educația românească, domnule președinte-profesor?
Harta județelor din România, cele mai afectate în caz de cutremur
Schimbări în Codul Rutier. Cu cât mai poți depăși viteza legală fără să fii amendat
Din august se schimbă regulile pentru eliberarea buletinelor. Cartea de identitate electronică devine principalul document
Sistemul național de supraveghere rutieră a intrat în funcțiune pe DN1, autostrăzi și marile bulevarde din Capitală
Doi turiști s-au întâlnit cu un urs, pe traseul spre Cascada Urlătoarea
Modificări legislative, de la 1 august, care vizează cărțile de identitate și pensiile
Lasă un răspuns