Spectacolul angajărilor de la ASSC Ploiești continuă…

În administrația publică există o regulă nescrisă pe care o știe oricine a lucrat suficient de mult în sistem că transparența nu înseamnă neapărat competiție, iar „concursul” nu înseamnă întotdeauna și „șanse egale”. O distincție care pare să fi fost ridicată la rang de metodă de lucru.

La Administrația Serviciilor Sociale Comunitare (ASSC) Ploiești, angajările par să fi intrat într-o etapă de rafinament administrativ greu de egalat cu transparență maximă în afișare, dar discreție deplină în rezultat.

Pe portalul posturi.gov.ro, de „ochii lumii”, apar periodic posturi scoase la concurs. Posturi aparent obișnuite, chiar modeste, aproape cuminți în peisajul bugetar. Ba un șef de centru, ba un psiholog, un asistent social, un muncitor necalificat și, pentru echilibru birocratic, un terapeut ocupațional, probabil pentru consolarea celor care nu au loc să intre în concurs. O ofertă diversificată, care ar sugera o instituție aflată în permanentă expansiune și deschidere către competiție profesională.

Doar că, în realitate, după cum susțin criticii și unele materiale jurnalistice apărute în spațiul public, competiția pare să fie mai mult un decor decât o procedură.

Concursul, această formă de artă conceptuală

Potrivit unor investigații jurnalistice recente (precum cele publicate de Găzarul), în paralel cu aceste „concursuri deschise”, în instituție ar avea loc și numiri în funcții de conducere, fără competiție reală. În limbaj administrativ clasic am spune nu prin concurs, ci prin „încredințare temporară cu perspectivă de permanență”.

Iar aici paradoxul devine inevitabil, căci în timp ce legislația vorbește despre transparență, egalitate de șanse și selecție prin merit, practica, spun gurile rele de gură, pare să fi descoperit o versiune proprie a meritocrației, una în care meritul este deja cunoscut dinainte de începerea procedurii.

Interimatul, forma de continuitate eternă

În instituție, conceptul de „interimar” pare să fi depășit sensul său temporar. Se vehiculează în spațiul public că unele funcții sunt prelungite succesiv, într-un ritm care face ca provizoratul să devină, ironic, cea mai stabilă formă de stabilitate.

Se discută, de asemenea, despre interpretări diferite ale limitelor legale privind durata acestor numiri, subiect sensibil în orice administrație unde timpul curge, dar funcțiile rămân.

Bugetul, pensia și arta cumulului perfect

În același tablou, ni s-a mai semnalat un fenomen deja clasic în administrația românească prin cumularea pensiei cu salariul în instituții publice.

Se vorbește despre mai multe persoane care ar beneficia simultan de pensie și salariu, circa 10 la ASSC) într-un echilibru financiar perfect legal sau perfect tolerat, în funcție de perspectiva din care privești fenomenul. Într-o interpretare oarecum ironică, instituția ar putea fi văzută și ca un mic ecosistem al sustenabilității personale.

Spre exemplu, un șef de pază amestecă pensia de colonel cu salariul de bugetar până ce ginerele directorului ASSC va fi capabil să-i preia funcția, precum o moștenire de familie.

Despre „noile apariții” și vechile obiceiuri

În spațiul public circulă și comentarii privind apariția unor noi angajați în structuri sociale, interpretări care variază între „reîmprospătare de personal” și „adaptare discretă la nevoile interne”. Adică, la azilul de bătrâni din subordinea ASSC au fost angajate niște surori. Nu din acelea medicale, desigur, doar de neam, ceea ce denotă că familia instituției se mărește, sfidând tăierea de posturi.

La fel, unele numiri administrative au fost privite critic de observatori externi, care au suspiciuni legate de studii, experiență, criterii de selecție și corespondența dintre post și pregătirea profesională. Dar, nstituția, în mod oficial, își desfășoară însă activitatea în limitele legii și ale procedurilor în vigoare.

Administrația locală și paradoxul posturilor

Într-un context mai larg, în timp ce la nivelul administrației locale se discută despre reducerea cheltuielilor și eficientizarea aparatului bugetar, în zona serviciilor sociale apar periodic noi posturi și reorganizări.

Un contrast care alimentează inevitabil percepția unui sistem în care austeritatea este o politică selectivă, aplicată diferit în funcție de instituție.

Transparență totală, claritate opțională

ASSC Ploiești pare să fi perfecționat un model administrativ interesant cu concursuri publice vizibile, dar rezultate previzibile. Proceduri transparente, dar interpretări flexibile, și o mobilitate profesională care, pentru unii, se oprește exact acolo unde începe funcția dorită.

În forma sa ideală, concursul public este un mecanism de selecție. În forma sa birocratică, poate deveni un ritual administrativ obligatoriu. Iar în forma sa percepută de o parte a opiniei publice, poate ajunge să fie doar o etapă de validare a unor decizii deja luate în altă parte, la nivel de conducere.

Desigur, instituția își urmează procedurile legale, iar toate numirile și concursurile sunt, formal, conforme cu legislația. Însă în spațiul public, percepția este uneori la fel de importantă ca regulamentul, iar aici ironia devine inevitabilă.

În fond, în administrația românească, nu lipsa concursurilor ar fi problema, ci faptul că, uneori, par să aibă deja câștigătorul scris în regulament, doar că în cerneală invizibilă.

Concursul care n-a mai fost sau cronica unei farse administrative cu pretenții de legalitate

Ghid practic de carieră. Cum să devii bugetar de lux la Ploiești