Controversele legate de reprezentarea și implicit numirile în consiliile de administrație ale Televiziunii Române și Radioului Public au fost tranșate astăzi. Curtea Constituțională a României a admis sesizarea depuse de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în legătură cu aceste numiri și a dispus încetarea mandatelor acestora și obligarea Parlamentul de a relua procedurile de numire pentru noile consilii de administrație, în acord cu interpretarea dată de judecătorii constituționali.
„Curtea a constatat că Hotărârea Parlamentului României criticată a încălcat dispozițiile art.19 alin.(2) lit.a) teza finală din Legea nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Romane de Radiodifuziune și Societății Romane de Televiziune, cele 8 locuri alocate grupurilor parlamentare trebuind a fi ocupate de candidații propuși de acestea, potrivit configurației politice și ponderii lor în Parlament. În consecință, hotărârea antereferită este neconstituțională în ceea ce privește desemnarea candidaților de către grupurile parlamentare reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, fiind încălcate dispozițiile art.1 alin.(5) din Constituție, care prevede că respectarea legilor este obligatorie, precum și cele ale art.1 alin.(3) din Constituție, referitoare la principiul statului de drept. …Astfel, Hotărârea Parlamentului României nr.45/2025 își încetează efectele juridice în privința celor 8 candidați desemnați de către grupurile parlamentare la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I”.
„Cu privire la criticile de neconstituționalitate, Curtea a reținut:
– din informațiile disponibile pe paginile de Internet ale Camerei Deputaților și Senatului, Curtea a constatat că, la data de 18 noiembrie 2025, data adoptării hotărârii criticate, din totalul de 463 de deputați și senatori, repartizarea pe grupuri parlamentare era după cum urmează: Grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat din Camera Deputaților și Senat – 129 de membri (27,8% din totalul parlamentarilor), Grupurile parlamentare ale Alianței pentru Unirea Românilor din Camera Deputaților și Senat – 90 de membri (19,4% din totalul parlamentarilor), Grupurile parlamentare ale Partidului Național Liberal din Camera Deputaților și Senat – 73 de membri (15,7% din totalul parlamentarilor), Grupurile parlamentare ale Uniunii Salvați România din Camera Deputaților și Senat – 59 de membri (12,7% din totalul parlamentarilor), Grupurile parlamentare ale Uniunii Democrate Maghiare din România din Camera Deputaților și Senat – 32 de membri (6,9% din totalul parlamentarilor), Grupul parlamentar al Minorităților Naționale din Camera Deputaților – 17 membri (3,6% din totalul parlamentarilor), Grupul parlamentar al Partidului S.O.S. România din Camera Deputaților – 15 membri (3,2% din totalul parlamentarilor) și Grupul parlamentar al Partidului Oamenilor Tineri din Camera Deputaților – 14 membri (3,02% din totalul parlamentarilor), Grupul parlamentar PACE – Întâi România din Senat – 12 membri (2,5% din totalul parlamentarilor) și, respectiv, 22 de parlamentari neafiliați (4,7% din totalul parlamentarilor);
– Or, ținând cont de ponderea de mai sus a grupurilor parlamentare în Parlament, rezultă că dintre cele opt locuri ocupate de candidații propuși de grupurile parlamentare pentru Consiliul de administrație al Societății Române de Televiziune trei au fost ocupate de câte un reprezentant din partea a trei grupuri parlamentare a căror pondere diferă semnificativ, ceea ce nu respectă criteriul stabilit de Legea nr.41/1994”, arată Curtea.
Nemulțumirile AUR au vizat în special faptul că formațiunea ar fi primit un singur loc în fiecare dintre cele două consilii, în condițiile în care numărul de mandate din Legislativ ar fi justificat o reprezentare mai mare.
„Deși configurația Parlamentului impune o reprezentare echilibrată, AUR a primit un singur loc în Consiliile de Administrație ale SRTV și SRR. În același timp, PNL, USR și UDMR, formațiuni cu o pondere inferioară, au beneficiat de o reprezentare egală sau superioară”, se arată în poziția invocată de formațiune și citată de ziare.com.
AUR susține că, raportat la numărul de parlamentari, ar fi trebuit să primească doi reprezentanți în fiecare dintre consiliile de administrație ale TVR și Radio România. În schimb a primit același număr de locuri ca UDMR, deși diferența de mandate dintre cele două formațiuni este semnificativă, au afirmat reprezentanții partidului.
Potrivit CCR, efectele deciziei nu se aplică retroactiv, însă procesul de numire a noilor structuri trebuie reluat de la zero.
Lasă un răspuns