Tinerii ploieșteni, implicați direct în administrația locală prin proiectul „Reprezentant pentru o zi”

Administrație| 28.04.2026| 342| 0| Virgil Rădulescu

Fundația Județeană pentru Tineret Prahova (FJT Prahova) a organizat luni proiectul „Reprezentant pentru o zi”, o inițiativă dedicată implicării civice a tinerilor, desfășurată în contextul Săptămânii Europene a Tineretului (24 aprilie – 1 mai) și în preambulul Zilei Naționale a Tineretului, celebrată pe 2 mai.

Evenimentul face parte din programul Săptămânii Europene a Tineretului (European Youth Week), organizată de Comisia Europeană și Parlamentul European, principalul cadru european dedicat promovării implicării tinerilor în viața democratică, socială și civică. Ediția din 2026 se desfășoară sub tema solidarității și echității, reunite în sloganul „All in for Change” („Toți pentru schimbare”).

Activitățile s-au desfășurat la sediul Primăria Municipiului Ploiești, unde patru tineri au avut ocazia să participe direct la activitatea administrației publice locale, alături de executivul ploieștean.

Astfel, Luca Radu Ioniță a fost reprezentant pentru o zi al primarului Mihai Polițeanu, Daria Ioana Drăghici a lucrat alături de viceprimarul Zoia Staicu, Flavius Cosmin Grigore a însoțit activitatea viceprimarului Alexandru Florian Săraru, iar Mihai Meiroșu a participat la agenda administratorului public Cristian Ardelean.

Pe parcursul zilei, tinerii au fost integrați în programul instituției ca observatori activi, participând la întâlniri, discuții și activități administrative curente. Ei au avut ocazia să înțeleagă responsabilitățile funcțiilor publice și să interacționeze direct cu factorii de decizie, într-un dialog constructiv pe teme relevante pentru comunitate.

Proiectul „Reprezentant pentru o zi” este o inițiativă națională a Fundația Națională pentru Tineret, implementată la nivel local de FJT Prahova. Scopul principal este apropierea tinerilor de procesul decizional și încurajarea implicării active în viața comunității.

Prin această inițiativă, organizatorii promovează transparența instituțională și participarea tinerilor în viața democratică locală, oferindu-le o perspectivă reală asupra modului în care funcționează administrația publică.

Demersul se aliniază obiectivelor Săptămânii Europene a Tineretului 2026 și oferă participanților oportunitatea de a înțelege din interior activitatea administrației publice locale și județene, de a contribui cu idei și de a aduce perspective noi privind dezvoltarea comunității din Ploiești.

„Reprezentant pentru o zi” devine astfel o experiență punctuală, un exercițiu concret de democrație participativă și un pas important în formarea unei generații implicate, informate și responsabile.

Împreună pentru un oraș așa cum ni-l dorim!

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.