Proiectul Pârâul Dâmbu – banii publici care se scurg pe Apa Sâmbetei

Proiectul de amenajare a zonei aferente Pârâul Dâmbu a devenit, în ultimii ani, unul dintre cele mai controversate subiecte administrative din Ploiești.

Pe hârtie, proiectul avansează constant. În teren însă, ritmul pare aproape invizibil. Iar când traseul banilor este pus cap la cap, imaginea ridică tot mai multe semne de întrebare.

Buget 2026, încă un an de studii

În bugetul pe 2026 apare o nouă alocare de 660.000 de lei pentru studii și documentații, deși proiectul avea deja Studiul de Fezabilitate aprobat și ulterior actualizat în 2025.

În paralel, o altă sumă, 710.000 de lei, este destinată amenajării zonei. Distribuția banilor atrage însă imediat atenția, unde 325.000 de lei sunt alocați pentru Studiul de Fezabilitate, 335.000 de lei pentru documentații tehnice (DTAC, PT și DE) și doar 50.000 de lei pentru lucrări efective.

Cu alte cuvinte, aproape întreaga finanțare merge din nou către hârtii. Intervențiile concrete rămân la nivel simbolic.

Pentru un oraș care se confruntă cu probleme mari de infrastructură și proiecte neterminate, iar ne întrebăm de ce lucrările reale sunt mereu amânate, în timp ce documentațiile se repetă?

Studiu de fezabilitate plătit… din nou

Cronologia oficială arată că proiectul nu pornește de la zero. La 19 septembrie 2025, Consiliul Local Ploiești a aprobat prin HCL 471 documentația tehnică faza Studiu de Fezabilitate și indicatorii tehnico-economici.

Două luni mai târziu, la 27 noiembrie 2025, aceeași instituție a aprobat prin HCL 630 Studiul de Fezabilitate actualizat. Analiza publicată de Intransigent confirmă că traseul birocratic fusese parcurs complet.

În acest context, reapariția în buget a unei sume de 325.000 de lei pentru Studiul de Fezabilitate devine dificil de explicat. Dacă studiul a fost deja realizat, aprobat și actualizat, pentru ce plătește orașul încă o dată? Ce elemente lipsesc din documentația existentă? Sau, mai direct, de ce este necesar încă un studiu?

Achiziții deja făcute pentru aceleași documentații

Datele din SEAP adâncesc și mai mult misterul. În 6 august 2025 apare o plată pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate aferent zonei Dâmbu, iar în 3 octombrie 2025 o altă achiziție pentru documentațiile tehnice DTAC, PT, DE și asistență tehnică.

Dacă aceste servicii au fost deja cumpărate și au intrat în circuitul administrativ, de ce sunt prevăzute din nou sume consistente pentru aceleași etape în 2026? Fără publicarea contractelor și a notelor de fundamentare, explicațiile lipsesc, iar suspiciunea de dublare a cheltuielilor devine inevitabilă.

Proiectul primește o structură administrativă specială

Între timp, proiectul a primit și o structură administrativă dedicată. În registrul dispozițiilor Primăria Ploiești apare, la 24 octombrie 2025, constituirea UIP „IVA – Pârâu Dâmbu”.

Hotărâri de Consiliu Local, studii aprobate și actualizate, structură internă specială și noi alocări bugetare, toate indică o accelerare administrativă evidentă. Și totuși, rezultatele vizibile rămân minime. Cum se explică această discrepanță între ritmul birocratic și realitatea din teren?

Coincidența care complică imaginea publică

Tema devine și mai sensibilă printr-o coincidență care nu poate fi ignorată. Pe site-ul Asociația Ploiești pentru Oameni, Elena Polițeanu este prezentată drept președintă.

Ea este soția primarului Mihai-Laurențiu Polițeanu. Asociația a promovat intens proiectul „Dâmbu pentru oameni”, desfășurat între 31 august și 14 septembrie 2025 în cartierul Mihai Bravu. Evenimentele au adus activități sportive, ateliere, proiecții de film și discuții despre viitorul zonei.

Ploieștenii așteaptă răspunsurile administrației locale

Faptul că un ONG promovează revitalizarea unei zone urbane nu reprezintă, în sine, o problemă. Însă într-o administrație modernă contează nu doar legalitatea, ci și aparența de imparțialitate.

Oare, există vreo formă de colaborare instituțională între primărie și organizația care promovează public aceeași zonă? Cum sunt garantate neutralitatea și transparența deciziilor bugetare?

Privite împreună, toate aceste elemente conturează imaginea unui proiect ținut în viață mai ales prin documentații și alocări repetate.

Studiile se aprobă, se actualizează și apoi se bugetează din nou, în timp ce lucrările reale rămân marginale. Iar întrebarea de fond rămâne în suspans… De ce proiectul avansează atât de repede pe hârtie, dar pare că stă pe loc în realitate?

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.