Comisia Europeană propune statelor membre să introducă o zi de muncă de acasă săptămânal și să reducă tarifele pentru transportul public

Actualitate| 16.04.2026| 834| 0| Petrache Ecaterina

În contextul în care prețurile la energie au crescut accelerat, iar costurile suportate de consumatorii europeni s-au majorat semnificativ, Comisia Europeană pregătește un pachet amplu de măsuri pentru a limita impactul crizei.

Propunerile vizează măsuri precum introducerea unei zile de muncă la distanță, reducerea costurilor transportului public și chiar închiderea unor clădiri publice, acolo unde este posibil, pentru a diminua consumul de energie. În paralel, Bruxelles-ul solicită o mai mare transparență în stabilirea tarifelor la rețelele de electricitate.

În ceea ce privește criza petrolului, potrivit Comisiei Europene, deși situația rămâne tensionată, nu există în prezent o amenințare imediată asupra securității aprovizionării. Totuși, instituția avertizează că volatilitatea piețelor energetice continuă să afecteze gospodăriile și companiile, în special IMM-urile și industriile mari consumatoare de energie.

În acest context, între 27 februarie și 20 martie 2026, prețul țițeiului a crescut cu 51%, iar cel al gazelor naturale cu 85%, pe fondul perturbărilor generate inclusiv de avarierea terminalului de gaze naturale lichefiate de la Ras Laffan.

Pentru a sprijini consumatorii, Bruxelles-ul propune acordarea de vouchere energetice pentru gospodăriile vulnerabile, introducerea unor prețuri reglementate temporare și reducerea accizelor la electricitate. De asemenea, este avută în vedere interzicerea temporară a deconectărilor de la rețea, precum și obligarea furnizorilor să ofere clienților informații privind „cel mai bun tarif” și „avertismente timpurii” în caz de risc de neplată sau consum ridicat.

Planul include și facilitarea schimbării contractelor de energie către oferte mai avantajoase, precum și eliminarea barierelor pentru companiile care stimulează consumul în afara orelor de vârf. În paralel, Comisia deschide posibilitatea acordării de ajutoare de stat de până la 50% pentru sectoarele agricol și de distribuție, pentru a compensa creșterea costurilor cu combustibilii și îngrășămintele.

Pachetul urmează să fie prezentat oficial de președinta Ursula von der Leyen liderilor statelor membre în perioada următoare.

Pe termen lung, instituția reia accentul pe dezvoltarea energiilor regenerabile, considerată o soluție pentru reducerea dependenței de resursele externe.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.