Al treilea city manager în mai puțin de doi ani la Ploiești. Cristian Ardelean ar urma să preia funcția

Administrație| 14.04.2026| 768| 0| Virgil Rădulescu

Schimbări importante se pregătesc în conducerea administrativă a municipiului Ploiești. Potrivit informațiilor obținute din surse din interiorul primăriei, primarul Mihai Polițeanu ar urma să îl înlocuiască pe actualul administrator public al orașului, Cristian Pleșa, cu Cristian Ardelean.

Dacă decizia va fi oficializată, aceasta ar marca a treia schimbare de city manager în doar un an și jumătate de mandat al actualului primar.

Surse din administrația locală susțin că anunțul privind schimbarea ar urma să fie făcut în perioada imediat următoare. Actualul city manager, Cristian Pleșa, ocupă funcția din noiembrie anul trecut, când l-a înlocuit pe fostul administrator public, Sorin Dumitrașcu.

Mutarea ar confirma o rotație rapidă la nivelul managementului executiv al primăriei, semn că edilul își reconfigurează echipa administrativă într-un ritm accelerat.

Conform informațiilor publicate de Observatorul Prahovean, Cristian Ardelean are 46 de ani și este antreprenor în domeniul consultanței și echipamentelor HoReCa. Economist de profesie, el are o experiență de aproximativ 25 de ani în acest sector.

De două decenii locuiește în Breaza, iar experiența sa managerială din mediul privat este considerată unul dintre argumentele principale pentru numirea sa în funcția de administrator public.

Funcția de city manager este iportantă pentru coordonarea aparatului administrativ al municipiului și implementarea proiectelor majore. Succesiunea rapidă a trei ocupanți ai postului într-un interval atât de scurt indică o perioadă de reorganizare și ajustare a strategiei administrative la nivelul Primăriei Ploiești.

Rămâne de văzut când va fi făcut anunțul oficial și care vor fi obiectivele stabilite pentru viitorul administrator public al orașului.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.