Anchetă în Prahova după moartea unui bebeluș de două luni. Tatăl, arestat preventiv

Investigații| 08.04.2026| 403| 0| Virgil Rădulescu

Polițiștii din județul Prahova au deschis o anchetă penală pentru a stabili circumstanțele în care un copil de doar două luni a murit, existând suspiciunea că decesul ar fi fost provocat de propriul tată. Cazul, extrem de grav, a dus și la intervenția autorităților pentru protecția celorlalți trei frați ai micuțului.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, ancheta se desfășoară într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte asupra unui membru al familiei. Investigațiile sunt realizate de polițiștii din structurile de investigații criminale, sub coordonarea procurorului de caz.

Oamenii legii au demarat activități complexe pentru stabilirea situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc tragedia. În acest sens, au fost dispuse măsuri pentru identificarea și conservarea probelor materiale, precum și efectuarea expertizelor de specialitate, inclusiv medico-legale, menite să clarifice cauzele exacte ale decesului.

Surse apropiate anchetei au precizat că investigațiile au început în data de 31 martie, după moartea bebelușului. Primele informații indică faptul că tatăl ar fi devenit nervos din cauza plânsului copilului și l-ar fi scuturat puternic, gest care ar fi dus la decesul acestuia.

În urma probatoriului strâns până în prezent, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

După sesizarea cazului prin numărul 119, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova a intervenit și a dispus măsuri de protecție pentru ceilalți trei copii ai familiei.

Reprezentanții instituției au anunțat că minorii au fost preluați și plasați de urgență la un asistent maternal profesionist. Deși rudele au solicitat preluarea copiilor, autoritățile desfășoară o evaluare extinsă a mediului familial pentru a stabili dacă aceștia ar fi în siguranță în familie.

Cercetările sunt în desfășurare, iar procurorii urmează să stabilească responsabilitățile penale în acest caz.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.