Activităţile sunt desfăşurate într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de furt calificat, fiind vizate fapte comise la datele de 31 decembrie 2025, în localitatea Podenii Noi, şi 24 martie 2026, în localitatea Ploieştiori.
Din verificările efectuate reiese că persoanele cercetate ar fi sustras bunuri de valoare, respectiv sume de bani, bijuterii şi ceasuri.
După începerea investigațiilor, în martie 2026, s-a dispus extinderea cercetărilor pentru încă 8 dosare penale, având ca obiect infracţiuni de acelaşi gen, existând suspiciunea rezonabilă că acestea ar fi fost comise de aceleaşi persoane.
Percheziţiile de azi au legătură cu acelaşi dosar în care doi bărbaţi, în vârstă de 55, respectiv 40 de ani, ambii din judeţul Prahova, au fost arestaţi preventiv la sfârşitul lunii martie, fiind acuzaţi de furt calificat, prin pătrunderea fără drept în locuinţe, de unde ar fi sustras sume de bani, bijuterii şi alte bunuri, prejudiciul total fiind estimat la aproximativ 200.000 de euro.
Anchetatorii spun că, la momentul spargerilor, ei purtau cagule şi scoteau din funcţiune camerele de supraveghere video, după care acţionau.
Activităţile de astăzi au beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Serviciului Criminalistic, al luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Prahova, precum şi al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploieşti.

Schimbări în Codul Rutier. Cu cât mai poți depăși viteza legală fără să fii amendat
Harta județelor din România, cele mai afectate în caz de cutremur
Sistemul național de supraveghere rutieră a intrat în funcțiune pe DN1, autostrăzi și marile bulevarde din Capitală
Din august se schimbă regulile pentru eliberarea buletinelor. Cartea de identitate electronică devine principalul document
Doi turiști s-au întâlnit cu un urs, pe traseul spre Cascada Urlătoarea
Modificări legislative, de la 1 august, care vizează cărțile de identitate și pensiile
Lasă un răspuns