Interpretarea specifică a Bisericii Anglicane asupra Duhului Sfânt este, cu necesitate, incompletă și parțială.

Ceea ce încă mai numim „Biserica Anglicană” este victima unei confuzii și a unei căderi în ceea ce Elias Canetti ar numi „provincia omului”. Cine și ce se află în această cădere și în acest provincialism? Mai întâi, ceea ce s-a numit, până la prima femeie „preot”, Biserica Anglicană, și mai apoi, desigur, gândirea celor care se revendică de la această instituție devenită exclusiv omenească.

Din perspectivă ortodoxă, pentru noi, și Biserica Catolică se află în erezie, dar și în Duhul speranței revenirii acesteia la Biserica Una. Asemenea și cu privire la celelalte denominațiuni. Deși căzute, celelalte confesiuni creștine revendică prezența Duhului Sfânt și pot fi privite cu iubire și speranță întru credința în Hristos.

În fapt, erezia anglicană are, poate, tocmai darul de a-i apropia pe creștini, atâta vreme cât, invocat fiind Duhul Sfânt, chiar dacă abătuți suntem de la Cale, nu ne vom prăbuși în mediocritatea din care Mântuitorul a ridicat gândirea omenească, oferind în dar lumii excelența gândirii și a minții creștine.

În fine, cu privire la specificul vederii, din partea Bisericii Anglicane, asupra Duhului Sfânt, se pot spune următoarele: dacă Biserica Anglicană are o înțelegere specifică despre Duhul Sfânt și despre rolul său, atunci aceasta poate fi văzută ca o limitare a înțelegerii universale a Duhului Sfânt.

Astfel, putem spune că orice înțelegere specifică a Duhului Sfânt este, în mod necesar, incompletă și parțială, și că adevărata înțelegere a Duhului Sfânt este dincolo de orice înțelegere specifică sau umană. Deci, Biserica Anglicană, ca și orice altă biserică, trebuie să fie umilă și deschisă la posibilitatea că înțelegerea sa despre Duhul Sfânt poate fi incompletă sau parțială, și că Duhul Sfânt poate fi mai mult decât ceea ce putem înțelege sau imagina.

Diognet