Astăzi, Petrolul Ploiești și antrenorul Eugen Neagoe au ajuns la un acord privind încetarea raporturilor contractuale, în contextul problemelor de natură familială cu care tehnicianul se confruntă în această perioadă.
Neagoe antrenează lupii de la finalul lunii septembrie 2025, conducându-i în 25 de partide oficiale, 22 în Superliga și 3 în Cupa României.
Reprezentanții clubului i-au mulțumit pentru colaborare și au transmis suporterilor că vor reveni, în perioada următoare, cu precizări legate de componența viitorului staff tehnic. Unele surse spun că s-ar putea întoarce Mehmet Topal, cel care a mai pregătit lupii în perioadele iulie – decembrie 2024 și martie – mai 2025.

Harta județelor din România, cele mai afectate în caz de cutremur
Schimbări în Codul Rutier. Cu cât mai poți depăși viteza legală fără să fii amendat
Din august se schimbă regulile pentru eliberarea buletinelor. Cartea de identitate electronică devine principalul document
Sistemul național de supraveghere rutieră a intrat în funcțiune pe DN1, autostrăzi și marile bulevarde din Capitală
Doi turiști s-au întâlnit cu un urs, pe traseul spre Cascada Urlătoarea
Modificări legislative, de la 1 august, care vizează cărțile de identitate și pensiile
Lasă un răspuns