Averea, pariurile și verdictul instanței sau ascensiunea unui funcționar-cheie în sistemul fiscal

Investigații| 18.03.2026| 744| 0| Virgil Rădulescu

Cariera lui Marinel Rizea traversează unele dintre cele mai sensibile conjuncturi ale administrației fiscale din România. În prezent, acesta conduce Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, după ce anterior a ocupat funcții importante: șef al Direcției Generale de Integritate din cadrul Agenția Națională de Administrare Fiscală, director general al Fiscului din București și director executiv al Fiscului Ilfov.

Pozițiile ocupate îl plasau în centrul mecanismelor de control și integritate fiscală, exact domeniul în care avea să fie ulterior investigat.

Ancheta Agenției Naționale de Integritate, semnalul de alarmă

În baza Legii nr. 176/2010, Agenția Națională de Integritate (ANI) a declanșat o evaluare a averii lui Rizea. Concluziile, consemnate în raportul din 12 noiembrie 2019, au fost elocvente: o diferență nejustificată de 442.377 lei și 35.000 euro, perioada analizată fiind 2014 – 2018. Evaluarea a vizat atât veniturile lui Rizea, cât și pe cele ale soției sale.

ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, declanșând astfel procedura judiciară de verificare a patrimoniului.

„Norocul” ca sursă de venit. Câștigurile din pariuri

Un aspect care a atras atenția presei locale din Prahova a fost o componentă neobișnuită a veniturilor declarate, anume câștigurile din pariuri sportive.

Declarațiile de avere indică:

  • 2018: 83.000 lei câștigați de la StanleyBet
  • 2019: 50.000 lei de la BetZone
  • 2020: 60.000 lei, tot de la BetZone

Total: 193.000 lei în doar trei ani, exclusiv din jocuri de noroc.

Sumele se adaugă salariilor consistente din funcțiile publice, ridicând anumite suspiciuni privind coerența între veniturile declarate și evoluția averii.

Deși câștigurile din pariuri sunt legale și pot fi declarate, frecvența și valoarea lor ridică semne de întrebare într-un caz deja investigat pentru diferențe nejustificate de avere.

Momentul decisiv… hotărârea instanței

După ani de proceduri, dosarul a ajuns pe rolul Curtea de Apel București-– Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

Pe 13 martie 2026, instanța a decis admiterea sesizării ANI și confiscarea sumelor de 442.377 lei și 35.000 euro, o măsură care vizează atât pe Rizea, cât și pe soția acestuia. Valoarea totală confiscată se apropie de 125.000 de euro.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cum a fost posibil ca un fost șef al direcției de integritate din ANAF să fie, ulterior, găsit cu avere nejustificată încă nu știm. Cum nu știm dacă veniturile din jocurile de noroc sunt o explicație credibilă sau doar o acoperire convenabilă pentru diferențe patrimoniale.

Totuși, au trecut aproape 7 ani între raportul ANI și decizia instanței, adică un interval care ridică semne de întrebare privind eficiența mecanismelor de control.

Cazul lui Marinel Rizea este un test pentru credibilitatea instituțiilor care ar trebui să garanteze integritatea în administrația publică.

Decizia instanței marchează un moment important, dar nu final, căci recursul ar putea schimba… cursul dosarului. Până atunci, cazul rămâne un exemplu relevant despre vulnerabilitățile sistemului și despre linia fină dintre legalitate formală și integritate reală.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.