SteagGuvernul de la Budapesta se mișcă foarte repede din dorința de ași proteja economia dar și populația de afectele exploziei prețului petrolului. În acest sens a decis, ca pe lângă plafonarea prețului pentru combustibili, măsură introdusă de marți, să reducă și acciza la benzină și motorină, la nivelul minim al UE. Astfel, va reduce acciza la benzină cu 19,25 forinti pe litru (de la 158,8 forinti la 139,55 forinti) și la motorină cu 20,48 forinti (de la 148,76 forinti/litru la 128,28 forinti).
De asemenea va interzice exportul de țiței dar și de benzină și motorină cu cifră octanică de 95, a anunțat ministrul economiei Márton Nagy, potrivit Hirado.
Pentru a preveni efectele negative, guvernul va introduce un preț protejat pentru combustibili începând de luni, la miezul nopții, peste care prețurile de vânzare cu amănuntul nu pot crește, pentru a proteja familiile, întreprinderile, fermierii și transportatorii maghiari, a scris ministrul pe o rețea de socializare.
În Ungaria, prețul maxim al benzinei cu cifră octanică de 95 este de 595 de forinți (7,85 RON), în timp ce pentru motorină poate fi de 615 forinți pe litru (8,12 RON), a subliniat el. Prețul plafonat este valabil doar pentru vehiculele cu numere de înmatriculare și permise de înmatriculare maghiare.
Atât benzina și motorina cu cifră octanică de 95 sunt livrate comercianților la un preț sub prețul plafonat.
De asemenea, tot pentru a proteja economia și populația, Guvernul maghiar a decis să elibereze un stoc de produse de securitate de stat pentru 45 de zile.
Lasă un răspuns