Cum ar fi manipulat finanțatorul CS Păulești rezultatul unei partide pentru câștiguri din pariuri

Actualitate| 10.03.2026| 420| 0| Virgil Rădulescu

Trucarea unui meci al echipei CS Păulești din Liga a III-a a fost atât de evidentă încât a ridicat suspiciuni nu doar în rândul jucătorilor neimplicați, ci și al oficialilor din cadrul UEFA și al instituțiilor fotbalistice din România.

Concluzia apare în motivarea instanței care a dispus arestarea preventivă a finanțatorului clubului, Claudiu Blaga, și a impresarului Alexandru‑Andrei Cristescu, într-un dosar de înșelăciune legat de pariuri sportive.

Documentul transmis de Judecătoria Ploiești arată că procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești suspectează existența unui mecanism bine pus la punct prin care rezultatul unui meci disputat la 6 decembrie 2025 ar fi fost manipulat pentru obținerea unor câștiguri consistente din pariuri.

Un plan pregătit din timp

Potrivit procurorilor, cei doi inculpați nu au acționat spontan. Din contră, ar fi pus la punct o schemă care să ofere aparența unui meci normal, în timp ce rezultatul era deja stabilit.

Finanțatorul clubului, Claudiu Blaga, ar fi convins mai mulți jucători să influențeze evoluția partidei. Rolul său ar fi fost completat de impresarul Alexandru-Andrei Cristescu, descris de anchetatori drept un apropiat al acestuia, care ar fi contribuit la manipularea rezultatului și la plasarea pariurilor.

Cei doi ar fi pariat atât online, cât și în agenții ale casei de pariuri Superbet, folosind inclusiv interpuși pentru a evita suspiciunile.

Procurorul de caz a arătat în instanță că pariurile plasate indicau o certitudine asupra rezultatului final. Selecțiile vizau scenarii extrem de specifice, adică victoria echipei adverse, peste 3,5 goluri marcate în meci și situația în care una dintre echipe să nu înscrie deloc. Exact aceste variante s-ar fi confirmat pe teren.

Prejudiciul estimat depășește 150.000 de euro.

Cum ar fi fost influențați jucătorii

Din probatoriul prezentat în instanță reiese că inculpații ar fi câștigat mai întâi încrederea unor persoane din jurul echipei. Potrivit anchetatorilor, aceștia ar fi profitat de situația financiară precară a unor jucători și de dorința clubului de a obține performanțe în Liga a III-a.

În acest context, ar fi oferit diverse favoruri și promisiuni pentru a influența comportamentul din teren.

În ziua meciului, mai mulți fotbaliști ar fi avut o atitudine „vădit îndreptată împotriva propriei formații”, potrivit procurorilor, ceea ce ar fi contribuit direct la rezultatul stabilit dinainte.

Suspiciuni din interiorul echipei și din afara țării

Manipularea ar fi fost atât de evidentă încât suspiciunile au apărut rapid pe mai multe paliere.

Pe lângă jucătorii care nu ar fi fost implicați în schemă, semne de întrebare au fost ridicate și de reprezentanții casei de pariuri prejudiciate, de oficiali ai Federației Române de Fotbal, dar și de departamentele de integritate din cadrul UEFA.

Potrivit motivării instanței, mai multe instituții au confirmat, ulterior, că evenimentele din timpul meciului indicau o posibilă activitate infracțională.

Impactul social invocat de procurori

Anchetatorii au subliniat în instanță că faptele afectează atât industria pariurilor sportive, cât și publicul larg.

În România, fenomenul dependenței de jocuri de noroc este în creștere, iar manipularea meciurilor poate produce pierderi importante pentru jucătorii care pariază fără să știe că rezultatul este deja stabilit.

Procurorii au menționat chiar existența unor tragedii asociate dependenței de jocuri de noroc, inclusiv familii destrămate sau tentative de suicid.

Judecătorul a sesizat riscul de repetare a faptelor

Judecătorul de drepturi și libertăți a concluzionat că acțiunile celor doi nu par a fi izolate, ci parte dintr-un comportament repetat și bine structurat.

Instanța a reținut că inculpații nu au dat dovadă de asumare sinceră a faptelor și că există riscul să repete astfel de infracțiuni dacă ar rămâne în libertate.

Din acest motiv, magistratul a decis că măsuri precum controlul judiciar sau arestul la domiciliu nu sunt suficiente, iar arestarea preventivă este necesară pentru protejarea ordinii publice și buna desfășurare a procesului penal.

Percheziții în șase județe

Dosarul a fost deschis după o amplă operațiune desfășurată la finalul lunii februarie, când anchetatorii au efectuat 34 de percheziții în mai multe județe, respectiv Prahova, Argeș, Vâlcea, Cluj, Ilfov, precum și în București.

În urma acțiunii, finanțatorul clubului și impresarul implicat au fost arestați preventiv pentru înșelăciune.

Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate în presupusa rețea de manipulare a meciurilor și pariuri frauduloase.

„Cartonașul roșu” pentru o echipă prahoveană din Liga a III-a. Cum ar fi fost trucate meciuri pentru pariuri de 840.000 de lei – VIDEO

Cum a ajuns un meci obscur din Liga 3 în centrul unei scheme de manipulare pentru pariuri. Procurorii vorbesc despre câștiguri de aproximativ 168.000 de euro

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.