Austeritatea nu-i pentru toți. 15.000 lei indemnizații de ședință într-un minister din guvernul Bolojan

Actualitate| 09.03.2026| 912| 0| Petrache Ecaterina

În contextul în care premierul Bolojan „taie în carne vie” din banii românilor invocând deficitul bugetar, în guvernul pe care-l conduce nici gând de austeritate. Nu este prima dată când este semnalat acest fapt, dar, în condițiile în care țara riscă să intre în colaps economic, așa cum susțin experți și instituții internaționale, măsurile de austeritate ar trebui să se facă simțite și în remunerația guvernanților.

O analiză Ziare.com a listelor salariale și a indemnizațiilor din Ministerul Justiției relevă cifre care depășesc, în unele cazuri, salariile de bază. Spre exemplu, secretarului general adjunct, încasează o indemnizație de ședință de 15.600 lei, mai mare decât salariul, care este de  14.933 lei brut. La acesta se adaugă spor pentru condiții periculoase în cuantum de 300 de lei, dar și spor pentru personal cu atribuții de coordonare și control, inclusiv verificări privind activitatea penitenciarelor însumat la 913 lei.

Un alt exemplu este cel al unui secretar de stat. Acesta primește o indemnizație de ședință de 8.320 lei, pe lângă salariul de 16.640 lei brut.

Și un consilier al ministrului figurează cu indemnizație de ședință în valoare de 8.320 lei, în condițiile în care salariul său de bază este 26.630 lei, la care se adaugă spor pentru condiții vătămătoare – 300 de lei și spor pentru personal cu atribuții de coordonare și control, precum verificări în penitenciare: 1.332 lei.

Aceste sume arată că privilegiile din guvern nu sunt toate luate în colimatorul reformei și cu siguranță nu este un caz singular. Dar cine să ceară o situație clară a salarizării din ministere? Parlamentarii, opoziția? Nimeni nu suflă o vorbă.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.