Ce ar trebui să fie un loc al executării pedepsei în condiții egale pentru toți a ajuns, potrivit documentelor de control, un laborator de privilegii, improvizații și aranjamente pe bani publici. La Penitenciarul București-Jilava, legea pare să fi devenit o sugestie, iar disciplina doar un concept flexibil, aplicabil doar celor fără notorietate.
În afara sectorului obișnuit de detenție, controlul a descoperit spații ocupate constant de deținuți cu vizibilitate publică și resurse financiare consistente. Printre numele vehiculate se numără Remus Truică, Sebastian Vlădescu, Minel Prina, Mircea Drăghici și Radu Mazăre.

Potrivit constatărilor, în aceste spații ar fi fost tolerate bunuri nepermise și un nivel de confort paralel cu regimul aplicat „de rând”. Cuțite, șurubelnițe electrice, truse de prelucrare a lemnului, aparate electrice de mare putere montate fără protecții tehnice minime, toate într-un mediu în care orice improvizație poate deveni o tragedie.
În timp ce un deținut obișnuit este sancționat pentru o priză improvizată, în „zona VIP” se dezvoltă un ecosistem al relaxării regulamentului. Legea nu mai e aceeași pentru toți, însă depinde cine ești și pe cine cunoști.
Mașinile instituției, la plimbare prin Militari
Documentul mai arată deplasări repetate ale autoturismelor unității la clinici veterinare din afara penitenciarului, pentru îngrijirea animalelor din curte. Curse efectuate cu mai multe mașini, până în cartierul Militari, pentru tratamentul câinilor.
Nimeni nu contestă grija față de animale. Dar când resursele unei instituții publice sunt folosite discutabil, iar unii angajați ajung să suporte din buzunar costuri cu promisiuni incerte de decontare, întrebarea nu mai e despre empatie, ci despre legalitate și oportunitate.
Suspiciuni de circuit financiar „creativ”
În centrul suspiciunilor privind gestionarea fondurilor publice apare numele chestorului de poliție penitenciară Cristina Antoanela Teoroc, despre care documentul sugerează că ar fi intermediat ilegal circuitul unor bani publici, în colaborare cu lideri sindicali, inclusiv Florin Stoica.

Controlul ar fi intrat inclusiv în posesia unor conversații dintr-un grup de WhatsApp în care se discută despre returnarea unui procent de 2% „cash”. Dacă aceste informații se confirmă, nu mai vorbim despre abateri administrative, ci despre un posibil mecanism de deturnare mascată a fondurilor.
Contractul care sfidează logica
Ca tabloul să fie complet, apare și un contract între filiala locală a Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare (SNPP) și penitenciar, unitate condusă, culmea ironiei, de soția liderului federației sindicale.

Sponsorizare? Donație? Bani „cedați” gratuit? Comisia de inventariere din 2024 nu a constatat existența în teren a unor amenajări sau clădiri pentru care s-ar fi efectuat lucrări de reparații și modernizări. Cu alte cuvinte… s-au reparat clădiri care nu existau.

La acestea se adaugă lipsa recepției la cantitățile de beton, achiziționat la preț mai mare și de calitate slabă. O performanță inginerească rară prin investiții în infrastructură invizibilă.
Rețeta Târgșor, aplicată la Jilava
Povestea nu începe la Jilava. Fostul director al Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou, comisar-șef Toma Lucian, a ajuns în funcție prin împuternicire, în ciuda criticilor legate de parcursul profesional.
Controalele efectuate de Administrația Națională a Penitenciarelor și de Ministerul Justiției au confirmat nereguli grave, anume o secție utilizată fără autorizații legale, fără avize ISU conforme, fără respectarea normelor de construcții, dar populată cu peste 50 de persoane private de libertate. O bombă administrativă cu fitil scurt.
Împuternicirea i-a fost întreruptă și iaca așa a fost relocat la Jilava.
Acolo, în perioada 15.10.2025 – 03.11.2025, Inspecția Penitenciară a descoperit un déjà-vu: obiecte interzise în spații de deținere, animale ținute în camere, improvizații electrice periculoase, nerespectarea separării regimurilor prevăzute de Legea 254/2013, vizite fără dispozitiv de separație în afara cadrului legal, televizoare și echipamente electrice în camerele deținuților „VIP” fără evaluări tehnice.
Inclusiv nereguli în documentația de recompensare a unor deținuți, printre care și Remus Truică. Deficiențe grave de igienă. Insecte în spațiile de preparare a hranei.
Aceleași practici sancționate la Târgșor au reapărut la Jilava, ca și cum lecțiile controlului ar fi fost doar exerciții teoretice.
„AȘA NU!” – studiu de caz în uniformă
Pentru aceste nereguli, Direcția de Inspecție Penitenciară urmează să sesizeze comisia de revocare din funcția de conducere și comisia de disciplină din cadrul Administrația Națională a Penitenciarelor.
Se pare că performanța are multe forme. Când nu reușești să intri la categoria „Așa DA”, ajungi, prin consecvență, la „AȘA NU”. Nu oricine reușește să transforme două unități penitenciare într-un studiu de caz despre cum se poate relativiza legea.
Uniforma vine la pachet cu responsabilitate, nu doar cu insignă. Iar când funcția publică devine teren de experimente administrative, consecințele sunt birocratice, dar ele afectează siguranța, încrederea și credibilitatea întregului sistem.
În fond, e nevoie și de exemple… Măcar pentru ca restul să știe ce drum să evite.


Sesizări la DNA și alte instituții
„Luând în considerare aspectele prezentate şi abaterile constatate prin prezentul Raport de control, propunem spre aprobare următoarele măsuri:
Lasă un răspuns