Guvernul a adoptat o nouă Ordonanță de urgență privind reforma administrației publice, care aduce schimbări semnificative în domeniul sancțiunilor rutiere, al fiscalității locale și al protecției sociale. Noile prevederi vizează atât șoferii care nu își achită amenzile de circulație, cât și persoanele beneficiare de indemnizații sau venit minim de incluziune, dar și obligațiile administrative ale autorităților locale.
Suspendarea permisului pentru neplata amenzilor
Una dintre cele mai importante măsuri prevede suspendarea dreptului de a conduce în cazul în care amenzile de circulație nu sunt achitate în termen de 90 de zile de la comunicarea sau înmânarea procesului-verbal.
Concret, pentru fiecare 50 de lei neachitați se aplică o zi de suspendare a permisului de conducere. Măsura se aplică tuturor contravenienților sancționați în calitate de conducători de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie.
Guvernul precizează că, pentru a beneficia de reducerea cu o treime a perioadei de suspendare, contravenientul trebuie să achite integral toate obligațiile de plată provenite din amenzile contravenționale aplicate pentru abateri rutiere.
Este important de menționat că executarea perioadei de suspendare nu stinge obligația de plată a amenzii. Datoria rămâne în continuare exigibilă, chiar dacă șoferul a efectuat perioada de suspendare.
Procedura efectivă de aplicare a acestor prevederi urmează să fie stabilită prin hotărâre de Guvern, în termen de 60 de zile, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Finanțelor și Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Noile reguli vor intra în vigoare în termen de șase luni.
Amenzi locale majorate
Ordonanța actualizează și limitele maxime ale amenzilor ce pot fi stabilite prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale:
Măsura urmărește consolidarea capacității autorităților locale de a sancționa abaterile de la normele administrative și de conviețuire socială.
Executarea silită a indemnizațiilor și a venitului minim de incluziune
Guvernul a introdus și posibilitatea executării silite a indemnizației pentru persoanele cu handicap grav sau a părinților ori reprezentanților legali ai acestora, în cazul neplății impozitelor și taxelor locale.
Conform noii proceduri, organele fiscale locale vor emite titluri executorii până la datele de 10 ianuarie, 10 aprilie și 10 octombrie ale fiecărui an pentru impozitele și taxele locale restante, precum și pentru accesoriile aferente. Sumele datorate vor putea fi reținute direct din indemnizație, în limita a maximum o treime din aceasta.
În mod similar, se instituie posibilitatea executării silite a venitului minim de incluziune pentru neplata obligațiilor fiscale locale. Reținerea sumelor datorate se va face de către agențiile teritoriale pentru plăți și inspecție socială (AJPIS), la solicitarea organelor fiscale locale, pe baza titlurilor executorii emise, tot în limita a cel mult o treime din venit.
Obligația înregistrării în Sistemul Național Electronic de Plată Online
Un alt element important al ordonanței vizează digitalizarea plăților către stat. În termen de șase luni de la intrarea în vigoare a actului normativ, toate unitățile administrativ-teritoriale (UAT) vor avea obligația să se înregistreze în Sistemul Național Electronic de Plată Online (SNEP).
Neînregistrarea în sistem va atrage sistarea alimentării cu cote și sume defalcate de la bugetul de stat. Reluarea plăților va fi condiționată de conformarea la această obligație.
Guvernul urmărește creșterea gradului de colectare a veniturilor bugetare, responsabilizarea contribuabililor și accelerarea procesului de digitalizare a administrației publice.
Lasă un răspuns