Amânările… amânărilor – Cum se „plimbă” în instanță spețele din dosarul White Tower sub pretextul continuității completului

Au trecut luni bune, chiar ani, de la trimiterea în judecată a unor spețe disjunse din megadosarul înșelătoriilor imobiliare din Ploiești „White Tower”, dar procedura pare blocată într-un labirint birocratic. Deși vorbim despre cauze considerate „elementare”, în care probele administrate în faza de urmărire penală sunt descrise de surse judiciare drept „clare și consistente”, instanța amână succesiv dezbaterile invocând aceeași formulă standard:

„Având în vedere respectarea principiului continuităţii completului de judecată, amână cauza şi acordă un nou termen la data de…”

În teorie, o garanție a echității procesului. În practică, un mecanism care împinge dosarele din termen în termen.

Două zile, două dosare, aceeași poveste

Conform informațiilor publice afișate pe portalul instanței, în două dintre spețele disjunse, Dosar nr. 600/42/2025/a1 – termen la 18.02.2026, ora estimată 13:00, complet 15CPP a, respectiv Dosar nr. 737/42/2025/a1 – termen la 19.02.2026, ora estimată 13:00, complet 15CPP a, aflate la Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, judecata este programată la intervale scurte, dar fără ca dosarele să avanseze efectiv în analiza pe fond.

Lista părților este amplă, cu inculpați, părți vătămate, parte responsabilă civilmente (inclusiv Primăria Municipiului Ploiești într-una dintre spețe), complexitatea este reală, însă stagnarea este la fel de reală.

Ce înseamnă „principiul continuității completului”?

Invocarea „principiului continuității completului de judecată” are temei legal în Codul de procedură penală. Acest principiu presupune că aceeași compunere a completului de judecată (aceiași judecători) trebuie să soluționeze cauza de la început până la final, iar dacă intervine o schimbare în compunerea completului, în anumite situații, cercetarea judecătorească trebuie reluată.

Scopul este unul legitim, anume judecătorii care pronunță hotărârea trebuie să fie aceia care au administrat direct probele, au audiat părțile și au format convingerea în mod nemijlocit.

Problema apare atunci când acest principiu este invocat repetitiv pentru amânări tehnice, de exemplu, în situații de absență temporară a unui membru al completului, concedii, delegări sau modificări administrative, dar fără o justificare publică detaliată.

În cauzele White Tower disjunse, formula standardizată ne face să ne întrebăm dacă este continuitatea protejată sau este folosită ca argument procedural pentru a evita reluarea efectivă a dezbaterilor?

Ce spune legea despre durata camerei preliminare?

Codul de procedură penală prevede că procedura în camera preliminară trebuie soluționată cu celeritate. Termenele legale indică faptul că judecătorul de cameră preliminară stabilește termene scurte pentru formularea cererilor și excepțiilor (în general 20 de zile de la comunicarea rechizitoriului), soluționarea contestațiilor trebuie realizată rapid și, în practică, doctrina și jurisprudența au consolidat ideea că întreaga procedură ar trebui să se finalizeze într-un interval rezonabil, care în mod obișnuit nu ar trebui să depășească aproximativ 60 de zile, în lipsa unor incidente procedurale complexe.

În realitate, în aceste spețe, faza aferentă camerei preliminare și efectele ei se întind deja pe aproximativ șase luni. Pentru cauze disjunse, teoretic simplificate tocmai pentru a accelera soluționarea, ritmul este paradoxal mai lent.

Disjungerea: instrument de eficiență sau de… diluare?

Disjungerea unui dosar are ca scop separarea unor situații juridice pentru a facilita soluționarea lor mai rapidă. În practică, însă, în cazul White Tower, rezultatul pare invers, cu multiple dosare, fiecare cu propriul calendar, aceleași completuri, aceleași formule de amânare și nicio intrare reală în judecata pe fond.

Pentru inculpați, prelungirea înseamnă menținerea unei incertitudini juridice, ceea ce îi favorizează. Pentru părțile vătămate, înseamnă prelungirea unei așteptări deja dureroase. Pentru opinia publică, înseamnă erodarea încrederii în capacitatea sistemului de a livra o soluție într-un termen rezonabil.

„Termen la termen” o practică sistemică?

Amânarea pentru „respectarea continuității completului” nu este ilegală. Dar frecvența cu care este utilizată în cauze sensibile ridică semne de întrebare. În lipsa unei explicații transparente privind natura concretă a impedimentului, durata estimată a acestuia sau măsurile administrative luate pentru evitarea blocajului, formula standard devine desuetă, un paravan birocratic.

În mod ironic, un principiu gândit să asigure echitatea poate ajunge să submineze însăși celeritatea procesului, un alt principiu fundamental garantat de lege și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Când procedura devine subiectul

În spețele disjunse din dosarul White Tower, problema nu se rezumă la vinovăție sau nevinovăție. A devenit una de ritm al justiției. Când legea cere celeritate, iar practica livrează amânare după amânare, nu ne mai întrebăm dacă principiul continuității este corect, ci dacă el este aplicat proporțional sau transformat într-o formulă reflex, care prelungește artificial un stadiu procesual ce ar trebui să fie rapid și tehnic.

Într-un dosar cu impact public imens, tăcerea procedurală și „termenul următor” nu pot ține loc de justiție efectivă.