MILIARDELE DISPĂRUTE – Cine le-a luat, cine trebuia să răspundă și de ce plătim noi?

România nu a fost jefuită cu cagule și arme. Nu au existat sirene, spargeri spectaculoase sau urmăriri în direct. Miliardele au plecat în liniște. Cu ședințe, hârtii și semnături.

Prin credite garantate de stat, acordate prin Exim Banca Românească, s-au angajat sume uriașe pentru companii considerate „strategice” sau „importante economic”.

Se știe cine a primit banii. Se știe cine a aprobat mecanismele. Dar nu există, până astăzi, un nume care să răspundă pentru pierderi. În schimb, nota de plată a ajuns unde ajunge de fiecare dată, la contribuabil. Adică la noi.

Cum dispar miliardele fără zgomot

Banii au plecat în surdină, prin hârtii, ședințe și semnături. Adică exact așa cum pleacă, de obicei, banii publici mari.

Statul român a garantat credite pentru companii mari, cum ar fi Liberty Galați, Electrocentrale Craiova, Grup Servicii Petroliere (GSP Offshore) sau Blue Air.

Unele au intrat în insolvență, altele în faliment, mai sunt cele care supraviețuiesc cu dificultate.

Când compania nu mai poate plăti, statul execută garanția. Când statul plătește, bugetul se golește. Iar bugetul înseamnă, desigur, bani colectați din taxe. Nu e un mecanism complicat, dar este costisitor.

Jocul responsabilității colective

Explicația oficială a fost una tehnică… Deciziile nu ar fi aparținut exclusiv băncii, ci ar fi fost aprobate „în numele și în contul statului”, prin Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări (CIFGA) sau prin hotărâri de Guvern. Rolul băncii ar fi fost doar de analiză, documente, proceduri…

Pe hârtie, totul pare legal întrucât legea permite astfel de mecanisme „în numele și contul statului”.

Dar dacă riscurile erau vizibile, de ce au fost asumate? Și, mai ales, cine răspunde pentru evaluările greșite?

Ce spune auditorul statului

În această tăcere publică, o instituție a confirmat că lucrurile nu sunt închise: Curtea de Conturi a României.

Răspunsul instituției transmis redacției Gazarul.ro confirmă modul în care au fost folosiți banii. Verificările privind modul de utilizare a fondurilor prin Exim au existat și continuă. Există misiuni de follow-up, există analize în curs.

Concluziile publice deja conturate indică deficiențe în proceduri, probleme de control intern, dificultăți în executarea garanțiilor colaterale.

Adică exact în zonele care ar fi trebuit să protejeze banii publici. Statul verifică… statul. Dar încă nu știm când și dacă cineva va plăti.

Sesizări, Parchet, dar fără nume

La nivel politic s-a vorbit despre documente transmise către Parchet, despre „situații anormale”, despre imposibilitatea schimbării rapide a conducerii.

Sunt declarații grave. Însă publicul constată doar că nu există inculpări anunțate, nu există procese mediatizate și nu există persoane trase la răspundere pentru pierderi de miliarde.

Poate există anchete discrete, în urma unor dosare aflate în lucru.

Însă, în lipsa transparenței, percepția devine realitate, adică nimeni nu răspunde, iar timpul trece.

Unde dispare vina: „organul colectiv”

Deja există un tipar cunoscut și atunci când nu apare vreo persoană, apare o instituție.

Fie Guvernul, fie CIFGA, fie Consiliile de Administrație. Apoi curg procedurile.

Când decizia aparține tuturor, nu mai aparține nimănui. Este mecanismul perfect prin care responsabilitatea devine abstractă.

Legal, totul e acoperit, dar, din punct de vedere moral, rămâne un gol.

De ce te privește direct

Ai putea spune că și acest caz este o poveste despre companii mari și bănci de stat. De fapt, este o poveste despre consecințe.

Când bugetul suportă pierderi de miliarde, efectele nu sunt teoretice. Și, astfel, apare presiunea pentru taxe mai mari, tot felul de investiții publice amânate, servicii publice subfinanțate și, nu în ultimul rând, mai puțini bani pentru sănătate, educație și infrastructură.

După cum știm, când statul pierde, cetățeanul acoperă. Fără nicio dezbatere, fără vot separat, fără acord explicit.

Nedumeririle se transformă în suspiciuni

Asadar, avem toate elementele: credite garantate prin Exim Banca Românească; beneficiari cunoscuți; decizii asumate colectiv; controale în desfășurare precum și absența răspunderii individuale vizibile.

Nu ne mai întrebăm dacă s-au pierdut bani, persistă nedumerirea dacă, într-un stat modern, responsabilitatea poate dispărea în interiorul unei semnături colective.

Pentru că, dincolo de cifre, adevărata pierdere nu este doar financiară. Este pierderea încrederii.

Iar când liniștea devine normalitate în fața unor miliarde dispărute, problema nu se rezumă doar pur economic.

Devine o problemă despre limitele justiției, despre slăbiciunile instituțiilor și chiar de maturitate democratică atâta timp cât banii publici pot să dispară fără zgomot. Și, în cele din urmă, de respect față de cel care plătește, cetățeanul care și-a pierdut încrederea în instituțiile statului.