Ploieștiul găzduiește, începând de astăzi și până pe 21 februarie, Turneul Internațional de Box Dracula Open 2026.
Primul gong va răsuna astăzi, la Sala Sporturilor “Olimpia” din Ploiești, unde se vor desfășura sute de meciuri de box la cel mai înalt nivel, zilnic în intervalul orar 14.00 – 21.00.
Timp de o săptămână, la Sala Sporturilor Olimpia, 537 de sportivi (peste 750 de participanți) din 18 țări, între care și trei dintre actualele superputeri pugilistice mondiale – Uzbekistan, Kazahstan și Ucraina – își vor încrucișa mănușile pe ringul de box din Ploiești, într-o competiție care va prezenta și principalii favoriți la medalii de la Jocurile Olimpice de tineret programate în toamna acestui an la Dakar.
Primul gong al Turneului Internațional de Box Dracula Open 2026 se va bate luni, 16 februarie, la ora 14.00, iar marile finale sunt programate să se desfășoare sâmbătă, 21 februarie, cu începere de la ora 14.00.
România participă cu loturi complete la toate categoriile de vârstă și greutate, masculin și feminin, ploieștenii având la startul competiției 14 pugiliști de mare perspectivă.
14 dintre medaliații europeni ai României, de anul trecut, între care și campionul european de cadeți, Andrei Cașu, sau vicecampionii de juniori Timea Andreea Țapu, Alexandrescu Denis, Ulmeanu Florin, Iuseim Birhan vor urca în ringul de la Ploiești.
Cele 18 țări participante sunt: România, Italia, Kazahstan, Uzbekistan, Ucraina, Republica Moldova, Austria, Kuweit, Israel, Polonia, Ungaria, Letonia, Belgia, Slovacia, Bulgaria, Brazilia, Grecia, Serbia.
Iubitorii acestui sport sunt așteptați în număr cât mai mare pentru a susține competiția și pentru a contribui la atmosfera unui eveniment de anvergură, care consolidează statutul orașului nostru pe harta marilor competiții sportive.
Turneul Internațional de Box „Dracula Open” 2026 este organizat de Federația Română de Box, în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploiești și Clubul Sportiv Municipal Ploiești.
Lasă un răspuns