Măsuri de urgență au fost luate astăzi la Păulești. Din cauza unui accident rutier, câțiva locuitori au fost evacuați din locuințe.
Accidentul s-a produs în jurul prânzului, când un autoturism a intrat într-o conductă de gaze, joi.
Potrivit ISU Prahova, la fața locului au intervenit echipaje din cadrul Detașamentului 1 Ploiești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor și acordarea primului ajutor calificat. ”În urma evenimentului, o persoană aflată în autoturism, conștientă, a fost preluată și transportată la spital de un echipaj SAJ. Totodată, 6 persoane, dintre care un minor, din 4 locuințe învecinate, au fost evacuate preventiv. Se lucrează pentru remedierea problemei de către o echipă specializată”, a transmis ISU Prahova.
Lasă un răspuns