Percheziții de amploare în Prahova și Dâmbovița într-un dosar de contrabandă cu țigarete

Justiție| 11.02.2026| 711| 0| Virgil Rădulescu

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova au efectuat, miercuri dimineață, 11 februarie 2026, un număr de 11 percheziții domiciliare la imobile situate în județele Prahova și Dâmbovița, într-un dosar penal ce vizează infracțiunea de contrabandă.

Acțiunea a fost desfășurată sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul unei anchete penale ce are ca obiect săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.

Din cercetările efectuate până în prezent, anchetatorii au stabilit că, în perioada octombrie 2025 – februarie 2026, persoanele cercetate ar fi achiziționat, în mod repetat, țigarete provenite din contrabandă, pe care ulterior le-ar fi comercializat către alte persoane. Activitatea infracțională s-ar fi desfășurat într-o localitate urbană și într-o comună din județul Prahova.

În urma perchezițiilor, persoanele vizate vor fi conduse la sediul unității de poliție competente pentru audieri și pentru administrarea materialului probator, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și a tragerii la răspundere a celor implicați.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova, care au asigurat desfășurarea intervențiilor în condiții de maximă siguranță.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun, în funcție de rezultatul investigațiilor.

https://youtu.be/vxRsKnCjaw0

 

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.