Actorii protestează, astăzi, în stradă, inclusiv în Ploiești

Ministerul Culturii a publicat recent un set de măsuri care prevăd normarea timpului de lucru pentru artiștii din instituțiile publice de spectacole la 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, cu posibilitatea unor excepții, în funcție de specificul stagiunii. Artiștii ar urma să își prezinte programul săptămânal de lucru, să completeze rapoarte individuale de activitate și să semneze foi de prezență. În urma criticilor, ministerul a revenit asupra măsurii și a anunțat că normarea este obligatorie doar pentru instituțiile aflate în subordinea Ministerului Culturii, nu și pentru cele ale autorităților locale, potrivit sursei citate.

„Considerăm că acest proiect ucide creativitatea în cultură și îi transformă pe artiști în „scriitori de rapoarte zilnice”, iar pe directorul artistic sau pe manager – în „raportorul” nostru, al tuturor. Munca artistului nu poate fi normată în 8 ore pe zi, munca lui nu este doar pe scenă, este și cu sine – începând în zori și terminându-se noaptea -, timp de 10 luni pe an, 6 zile pe săptămână, iar o oră în scenă presupune un consum emoțional greu de cuantificat”, spun actorii TNB, potrivit comunicatului.

În acest context, UNITER a transmis o scrisoare deschisă în care spune că proiectul Ministerului Culturii pune în pericol munca artistică și viitorul teatrului, pentru că tratează creația ca pe o activitate standardizată, ușor de înlocuit.

UNITER pune sub semnul întrebării actualul proiect pilot elaborat de Ministerul Culturii, ca urmare a unei directive a Curții de Conturi, care impune normarea timpului de muncă a artiștilor și a personalului din teatrele naționale. „Considerăm că proiectul nu este altceva decât un proces de birocratizare, destabilizare și devalorizare a rolului artei și artiștilor în societate, o formă de anulare a vitalității creației artistice. Problema Ministerului Culturii este aceea că vrea să măsoare nemăsurabilul: starea de grație, căutarea, cercetarea, îndoiala, emoția – stări care, alături de altele, toate la un loc sau separat, însoțesc și fundamentează actul creației și al interpretării artistice. Într-un context teatral vulnerabilizat de bugete substanțial reduse, de interimate prelungite și de instabilitate crescută, actualele măsuri de organizare unitară și de evidențiere a timpului de lucru contribuie la decredibilizarea instituțiilor de spectacole și la înțelegerea lacunară a muncii artistice. Și, mai periculos, dezbină intenționat, fiind un atac împotriva unor valori și principii inalienabile. Calitatea muncii artistice nu poate să depindă de o cuantificare pe modelul eficienței imediate tocmai pentru că are specificități și particularități neîncadrabile în paradigma de normare obișnuită. Cele 1800 de ore, dintre care 900 de repetiții, sunt cifre care demonstrează o necunoaștere specifică a muncii artistice, o muncă în care orele propriu-zise de lucru sunt, de cele mai multe ori, greu de calculat în cifre precis stabilite. Demersul este și unul profund imoral, cunoscută fiind reducerea substanțială a fondurilor în ultimii ani. A reglementa în aceste condiții o pondere minimă de activități de un anumit fel, în instituții adesea lipsite de mijloace suficiente pentru a realiza spectacole, reprezintă un act de cinism. Dincolo de asta, rolul administrației culturale ar trebui să fie acela de a asigura condițiile-cadru pentru dezvoltarea culturii din România și nicidecum de a interveni în micro-managementul instituțiilor culturale, prin impunerea de formulare-tip și programări săptămânale…
Resimțim șocați un parfum de nostalgie a anilor ’80, când politruci care nu aveau habar de fundamentele muncii artistice încercau să o reglementeze aberant. Ba chiar mai mult, am îndrăzni să reamintim: nici măcar în perioada comunistă reglementările nu erau atât de rigide birocratic. Nu există, de fapt, niciun precedent în cultura noastră instituțională pentru reglementarea fixă a orelor de muncă pontate pe zile pentru artiști.
E momentul să alegem dacă vrem să trăim în continuare în sistemul de ridicolă normare a muncii sau să trecem la elaborarea unei legi a teatrelor (de stat și independente) în concordanță cu sistemul în care trăim și cu valorile civilizației europene din care teatrul românesc face pe deplin parte.
Atunci când în limbajul autorității, care ar trebui să fie cea dintâi apărătoare a culturii, creația și interpretarea artistică ajung să se numească „fond anual de timp de muncă”, care urmează a face obiectul „repartizării angajamentului anual de ore”, iar compartimentele teatrului devin „structuri funcționale”, putem alege între a fi răpuși de birocrație sau, din contră, a cere acelei autorități nu doar să admită, ci să înțeleagă și să acorde valoarea cuvenită specificului actului artistic.
Cerem o administrație care să recunoască, la nivel de legitimitate intrinsecă domeniului, faptul că arta nu poate fi redusă la tabele și unități orare. Cerem o administrație care să recunoască valoarea umanistă, formativă și simbolică a artei, o valoare ce nu se supune logicii producției industriale și nici rigorilor contabilizării mecanice.
Cerem urgent o administrație care să aibă încredere în artiști și în instituțiile culturale, care să respecte autonomia decizională a celor care conduc instituțiile de cultură și care să înțeleagă că actul artistic se întemeiază pe libertate, responsabilitate și vocație, nu pe suspiciune, control și constrângere administrativă. În lipsa acestei înțelegeri, orice reglementare riscă să devină nu un instrument de bună guvernare, ci un factor de descurajare, uniformizare și, în cele din urmă, de degradare a vieții culturale, a educației și a societății.
Și asta numai împreună!”, se arată în scrisoarea deschisă a UNITER.

Documentul poartă semnătura unor mari actori ai scenei românești, precum actorii: Victor Rebengiuc, Marcel Iureș, George Mihăiță, Vlad Zamfirescu, regozrii Radu Afrim și Felix Alexa, criticii de teatru Marina Constantinescu, Alice Georgescu și Doina Modola, scenografii Puiu Antemir și Adrian Damian.

Ministrul Culturii, András Demeter, spune, într-o postare pe blogul său, că pontajul nu este ceva nou și că artiștii au fost plătiți dintotdeauna pe baza unei norme de 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână. „Realitatea este că plata se face pe baza pontajului aprobat de conducerea instituției, uniformizat.

El afirmă că, în practică, pontajele sunt ajustate administrativ: „Plusul se taie, minusul se completează. Din pix ori din tastatură.”

Ministrul spune că această practică a devenit una de rutină și că tocmai această rutină poate deveni periculoasă pentru artiști, pentru că, la un control, plata salariului ar putea fi considerată nejustificată.  „Noile instrucțiuni ale ministerului au rolul de a elimina această fardare-îmbălsămare.”