În România, administrația publică are un talent remarcabil, astfel că poate transforma orice procedură banală într-un spectacol grotesc, cu suspans, personaje dubioase și documente care apar „din neant”. Cazul concursurilor de promovare organizate de ASSC Ploiești în august-septembrie 2025 nu este un exemplu izolat, ci o demonstrație de virtuozitate birocratică în arta eschivării legii.
Pe 19 august 2025, ASSC Ploiești anunță cu surle și trâmbițe două concursuri pentru funcții publice de conducere. Până aici, nimic suspect. Administrația funcționează, oamenii pot promova, democrația administrativă respiră. Sau cel puțin așa ar trebui.
Pe 8 septembrie 2025, Federația Publisind solicită, perfect legal, desemnarea unui reprezentant sindical în comisiile de concurs și de contestații. Legea e clară, explicită, fără echivoc, sindicatele au acest drept. Nu e o favoare, nu e un moft, nu e o negociere. Este o obligație legală.
Răspunsul ASSC Ploiești vine ca un refuz elegant ambalat, cu argumente alambicate și o logică ce ar face invidioși chiar și pe maeștrii absurdului. Motivul fiind că Publisind nu ar fi reprezentativ. Curios, mai ales în condițiile în care, la nivelul instituției, nu există niciun sindicat reprezentativ, fapt confirmat ulterior chiar de ANFP.
Dar ce mai contează realitatea când ai la îndemână un refuz administrativ cu aer de autoritate?
Sesizată, Agenția Națională a Funcționarilor Publici intervine și spune clar că Publisind are dreptate. Legea e lege! Federația poate desemna reprezentanți în comisii. Și aici începe adevărata magie administrativă.
În loc să execute simplu și corect dispoziția ANFP, ASSC Ploiești pare să intre într-o competiție internă de improvizație birocratică. Brusc, apare în peisaj o cerere misterioasă a Federației Columna Scor, chipurile înregistrată tot pe 8 septembrie, cu un număr care… surpriză! … era deja alocat pentru o cerere de angajare a unui asistent personal.
Coincidență? Desigur! În administrația românească, documentele se mai nasc din greșeală, din aer, din dorință sau, uneori, dintr-un sertar bine păzit.
Suspiciunea că respectiva cerere ar fi fost „fabricată” ulterior nu este numai rezonabilă, ci aproape inevitabilă. Cronologia nu se leagă, numerele de înregistrare se bat cap în cap, iar explicațiile lipsesc cu desăvârșire.
Și totuși, ASSC Ploiești insistă că mai există și alt sindicat, există și altă cerere, există și altă interpretare. Practic, realitatea devine un concept flexibil, modelabil după necesitățile momentului.
Ca tabloul să fie complet, aflăm că singurii candidați admiși la cele două concursuri sunt membri ai sindicatului afiliat Federației Columna Scor. Nicio surpriză aici… La cum arată decorul, rezultatul părea scris dinainte, iar concursul doar o formalitate stânjenitoare.
Bibliografia redusă la minimum, raportată la atribuțiile complexe ale funcțiilor, întărește impresia că nu se dorea o competiție reală, ci o simplă bifare procedurală. Cu alte cuvinte, nu căutăm cel mai bun candidat, ci candidatul potrivit.
Când lucrurile încep să scârțâie prea tare și instituțiile de control își fac simțită prezența, ASSC Ploiești recurge la soluția supremă: anularea concursurilor, fără nicio explicație.
Cortina cade… Publicul rămâne surprins. Actorii se retrag grăbiți. Responsabilitatea dispare într-un nor dens de tăcere instituțională.
Cazul ASSC Ploiești nu se reduce doar la cele două concursuri ratate. Aici este vorba despre disprețul față de lege, despre instrumentalizarea sindicatelor, despre fabricarea documentelor, despre capturarea administrației de grupuri de interese și despre transformarea instituțiilor publice în decoruri pentru aranjamente de culise.
Dacă aceasta este normalitatea administrativă, atunci ne mai mirăm de ce cetățenii nu mai au încredere în stat?
Așteptăm cu interes rezultatele anchetelor, poliția a intrat pe fir, și, poate, pentru prima dată, nu doar anularea unui concurs, ci și anularea impunității. Pentru că, în final, nu documentele fabricate sunt problema, ci mentalitatea care le produce.
Detalii și aici:
Ghid practic de carieră. Cum să devii bugetar de lux la Ploiești
Lasă un răspuns