Adaosul comercial aplicat în activitățile de comercializare en-gros și de furnizare a energiei electrice și a gazelor naturale către consumatorii finali ar putea fi plafonat la 3%, respectiv 5%, pentru o perioadă de 12 luni, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență publicat miercuri pe site-ul Ministerului Energiei. Măsura urmărește corectarea distorsiunilor de preț din piață și protejarea consumatorilor finali, în contextul creșterilor semnificative ale costurilor cu energia.
Conform proiectului, „adaosul comercial maxim permis este: maximum 3% pentru activitățile traderului de energie electrică și traderului de gaze naturale; maximum 5% pentru activitățile de furnizare a energiei electrice și gazelor naturale către clienții finali”. Limitarea se va aplica temporar, pe o durată de un an, și vizează exclusiv componenta comercială a prețului final.
În Nota de fundamentare, inițiatorii explică faptul că proiectul instituie un mecanism temporar de limitare a adaosului comercial în scopul corectării dezechilibrelor apărute pe lanțul de comercializare și furnizare. Măsura nu afectează prețul energiei ca marfă, tarifele reglementate de transport și distribuție sau mecanismele concurențiale ale piețelor angro, intervenția fiind strict orientată către marjele comerciale practicate de operatori.
„Intervenția vizează exclusiv componenta comercială a prețului final, cu scopul restabilirii unei corelări echilibrate între prețurile finale și costurile reale din sector”, se arată în document. Prin această abordare, autoritățile urmăresc creșterea transparenței în formarea prețurilor, reducerea presiunii financiare asupra consumatorilor și diminuarea necesității intervențiilor bugetare sub forma schemelor de plafonare și compensare.
Beneficii economice și sociale semnificative
Adoptarea actului normativ este estimată să genereze efecte pozitive importante la nivel economic și social. Printre beneficiile menționate se numără reducerea prețului final al energiei electrice pentru consumatorii casnici și non-casnici, diminuarea riscului de sărăcie energetică, creșterea accesibilității energiei pentru populație și stabilizarea pieței.
De asemenea, măsura ar putea contribui la reducerea presiunii asupra bugetului public, prin limitarea necesității subvențiilor și compensațiilor, precum și la consolidarea funcționării concurențiale a pieței prin eliminarea practicilor speculative. Inițiatorii subliniază că intervenția nu implică alocări suplimentare de fonduri publice și nu generează costuri bugetare directe.
„Limitarea adaosului comercial va contribui la protejarea categoriilor vulnerabile, fără a afecta continuitatea furnizării sau calitatea serviciilor. Totodată, stabilizarea prețurilor finale va crea un cadru predictibil pentru consumatori și pentru mediul economic”, se precizează în Nota de fundamentare.
Fără discriminare și fără ajutor de stat
Potrivit documentului, măsura nu introduce discriminări între operatorii economici și nu conferă avantaje selective. Limitarea adaosului comercial se va aplica uniform tuturor participanților la piață, indiferent de forma de proprietate, dimensiune sau structura capitalului. În plus, intervenția nu afectează mecanismele concurențiale de formare a prețului energiei și nu restricționează accesul pe piață.
Totodată, inițiatorii subliniază că măsura nu constituie ajutor de stat, întrucât nu implică transfer de resurse publice și nu favorizează anumite întreprinderi sau sectoare. Prin caracterul său general, temporar și proporțional, intervenția urmărește menținerea unui cadru concurențial echilibrat și funcționarea corectă a pieței energiei.
Impact moderat asupra operatorilor economici
Proiectul va avea, însă, un impact direct asupra traderilor și furnizorilor de energie electrică și gaze naturale, prin limitarea marjelor comerciale. Măsura va impune ajustări ale modelelor comerciale practicate, prin reducerea adaosurilor considerate excesive, fără a afecta costurile reale de achiziție sau tarifele reglementate.
Deși poate conduce la o diminuare temporară a veniturilor obținute din marje ridicate, actul normativ nu restrânge desfășurarea activităților economice și permite realizarea unui profit rezonabil. Impactul asupra mediului de afaceri este estimat ca fiind moderat și temporar, fiind justificat de necesitatea protejării consumatorilor și corectării distorsiunilor de preț.
În ansamblu, autoritățile consideră că această măsură va contribui la stabilizarea pieței energiei, creșterea încrederii consumatorilor și sprijinirea funcționării echilibrate a sectorului energetic pe termen mediu.
Lasă un răspuns