Viticultorii din județul Prahova au obținut o victorie importantă în instanță împotriva Ministerului Agriculturii, după ce ordinul prin care a fost suspendat sistemul antigrindină a fost declarat ilegal și anulat. Decizia vine în urma unei acțiuni în justiție inițiate de Asociația Dealu Mare-Tohani, care reprezintă producătorii de vin din regiune și care a demonstrat că măsura a generat pierderi semnificative pentru fermele viticole.
În anul 2024, Ministerul Agriculturii, condus de Florin Barbu, a decis suspendarea permanentă a activității sistemului antigrindină în mai multe zone din țară, inclusiv în județul Prahova. Mecanismul este utilizat pentru reducerea riscului de grindină și pentru protejarea culturilor agricole împotriva fenomenelor meteo extreme. Ministrul a justificat atunci decizia prin solicitările venite din partea unor fermieri din Prahova, Buzău și Vrancea, care susțineau că funcționarea sistemului ar diminua cantitatea de precipitații.
Producătorii de vin din Prahova au contestat însă ordinul, considerându-l nefundamentat științific și profund dăunător. Instanța le-a dat dreptate, dispunând anularea actului normativ. Reprezentanții Asociației Dealu Mare-Tohani au transmis că ordinul „a provocat daune incomensurabile comunităților și afacerilor din regiunea Dealu Mare și nu numai”, subliniind că hotărârea judecătorească confirmă caracterul ilegal al deciziei administrative.
În cadrul procesului, poziția viticultorilor a fost susținută de specialiști din domeniul combaterii grindinei, dar și de cercetători ai Academiei de Științe Agricole și Silvice și ai Institutului pentru Protecția Plantelor. Aceștia au adus argumente științifice care contrazic ideea că sistemul antigrindină ar reduce cantitatea de precipitații, demonstrând rolul său esențial în protejarea culturilor.
Cu toate acestea, fermierii afirmă că decizia instanței vine prea târziu pentru numeroase exploatații afectate de episoadele de grindină din anul 2025, pentru care nu există perspective reale de despăgubire. Printre exemplele invocate se numără și compania Oltina, controlată de Cosmin Olteanu, apropiat al ministrului Florin Barbu, care între timp a intrat în reorganizare judiciară.
Un alt aspect controversat semnalat de viticultori este faptul că suspendarea sistemului antigrindină a afectat în mod real doar județul Prahova. Potrivit Asociației Dealu Mare-Tohani, sistemul funcționează în zonă de zeci de ani, fiind dezvoltat încă din anii ’60 și reorganizat ulterior într-un model-pilot omologat și certificat la nivel național și european.
Reprezentanții producătorilor susțin că Prahova este singura zonă din țară unde sistemul este complet omologat și operațional, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la motivele reale ale suspendării.
În acest context, viticultorii cer ca, pe viitor, deciziile administrative cu impact major asupra agriculturii să fie fundamentate exclusiv pe date științifice și analize riguroase, pentru a preveni pierderi economice considerabile.
Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs, însă producătorii de vin speră că aceasta va reprezenta un pas important spre reluarea funcționării sistemului antigrindină și restabilirea protecției culturilor agricole din regiune.
Lasă un răspuns