Cursuri gratuite pentru Bacalaureat 2026, la UPG Ploiești

Educație| 03.02.2026| 355| 0| Virgil Rădulescu

Profesorii Universităţii Petrol-Gaze (UPG) din Ploieşti organizează şi în acest an sesiuni gratuite de pregătire pentru examenul de bacalaureat, destinate elevilor din întreaga ţară. Programul complet al cursurilor este publicat pe site-ul instituţiei, iar participarea este deschisă tuturor celor interesaţi, în limita locurilor disponibile.

Potrivit unui comunicat transmis luni de Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, iniţiativa face parte din demersurile constante ale instituţiei de a sprijini elevii aflaţi în pragul examenului de finalizare a studiilor liceale.

„Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti continuă demersurile de sprijinire a elevilor aflaţi în pragul examenului de finalizare a studiilor liceale, prin organizarea unor cursuri gratuite de pregătire pentru examenul de bacalaureat 2026, dedicate elevilor atât din judeţul Prahova, cât şi din alte judeţe ale ţării”, se arată în comunicat.

Programul de pregătire acoperă discipline esenţiale pentru examenul de bacalaureat, precum Limba şi literatura română, Matematică, Chimie, Economie, Logică şi Informatică. Elevii au astfel ocazia de a beneficia de experienţa şi expertiza cadrelor didactice universitare, într-un cadru organizat şi orientat spre performanţă.

Cursurile se desfăşoară la sediul Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, în sala FA1, în zilele de vineri şi sâmbătă. Pentru elevii care nu pot participa fizic, există şi posibilitatea de a urma sesiunile de pregătire în format online.

Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate. Înscrierea se face prin completarea unui formular online, disponibil la adresa: https://forms.gle/1RsAZJcvwdVp8TCg7. Formularul se adresează în special elevilor din alte judeţe care doresc să participe la cursurile gratuite.

Termenul-limită pentru înscriere este 5 februarie 2026, iar organizatorii îi încurajează pe elevi să aplice din timp pentru a-şi asigura un loc. Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti îşi reconfirmă rolul activ în sprijinirea educaţiei şi în susţinerea tinerilor în parcursul lor academic.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.