Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc a sesizat Parchetul Curții de Apel Ploiești într-un dosar cutremurător, care vizează moartea a sute de copii și adulți cu dizabilități, într-o instituție aflată sub administrarea statului român.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a depus joi, 29 ianuarie 2026, un nou denunț penal la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, într-un dosar care documentează moartea a 535 de persoane internate în Căminul-spital pentru deficienți nerecuperabili Moreni-Țuicani, în perioada 1970-1997.
Potrivit investigației, 497 dintre victime erau minori, iar 38 erau beneficiari care depășiseră vârsta de 18 ani. Ancheta scoate la iveală un regim sistematic de tratamente inumane și degradante, aplicat copiilor cu dizabilități severe, care a transformat instituția într-un veritabil loc de exterminare.
Denunțul vizează săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase, prin organizarea și menținerea unui sistem instituționalizat de neglijență extremă, malnutriție, lipsă de îngrijire medicală și condiții de trai degradante. Documentația depusă cuprinde șase volume, însumând 1.715 file, care probează amploarea și gravitatea faptelor.
Mortalitate de peste 70%: „un mecanism al morții”
Centrul Moreni-Țuicani, amplasat pe dealul Țuicani, la marginea orașului Moreni, a funcționat inițial ca spital chirurgical și preventoriu TBC pentru copii, fiind transformat ulterior în centru pentru copii neuropsihici și, mai apoi, în cămin-spital pentru „deficienți nerecuperabili”.
În perioada 1970-1997, rata mortalității a atins cote șocante, depășind în unele intervale 70% din totalul internărilor. Situația cea mai dramatică a fost înregistrată între anii 1985 și 1989, când peste 60% dintre copiii internați au murit.
Din cei 474 de minori internați în acest interval, nu mai puțin de 295 și-au pierdut viața. Numărul total al deceselor din acești cinci ani a fost de 336, ceea ce înseamnă că peste 60% din toate decesele înregistrate la Moreni s-au produs într-un singur interval de cinci ani.
Copiii erau transferați masiv din leagăne situate la sute de kilometri distanță, Arad, Satu Mare, București, Brăila, Ialomița sau Dâmbovița, și mureau, în proporție covârșitoare, în primele luni de la internare.
Cazurile Arad și Satu Mare: moartea în lanț
Datele din anchetă relevă situații de o cruzime extremă. Dintre cei 134 de copii transferați de la Leagănul din Arad între 1985 și 1989, 100 au murit (aproximativ 75%), majoritatea în primele patru luni de la internare.
Situația este aproape identică în cazul copiilor transferați din Satu Mare: din 54 de minori, 41 au decedat (circa 76%), mai mult de jumătate în prima lună. În 35 dintre aceste cazuri, cauza principală a fost malnutriția.
Malnutriția și frigul, principalele „instrumente” ale exterminării
Analiza celor 535 de decese arată că malnutriția severă și cașexia au reprezentat cauza principală a morții în peste 57% din cazuri. La acestea se adaugă bronhopneumoniile și alte afecțiuni pulmonare, responsabile pentru aproape 26% dintre decese.
Copiii erau ținuți în frig, pe pardoseli din beton, deseori dezbrăcați sau cu haine umede, în spații insalubre, cu mucegai și umezeală. Lipsa asistenței medicale adecvate și izolarea completă de lumea exterioară au completat tabloul unui regim instituționalizat al suferinței.
„Faptul că peste 57% dintre copiii decedați au murit în primele trei luni de la internare indică existența unui mecanism de exterminare. Nu vorbim despre accidente sau simple neglijențe, ci despre un sistem care condamna acești copii la moarte”, se arată în concluziile investigației.
După 1990, mortalitatea scade brusc, dovada neglijenței criminale
Un element-cheie al anchetei este scăderea drastică a mortalității după anul 1990. Din cei 110 copii internați în acel an, doar 15 au murit (circa 13%), majoritatea înainte de sosirea misiunilor umanitare internaționale.
Această diferență radicală demonstrează că simpla îmbunătățire a alimentației și a îngrijirii medicale a fost suficientă pentru a salva zeci de vieți. Vizita Maicii Tereza, în mai 1990, și transferul a 63 de copii într-un centru din Chitila au contribuit decisiv la oprirea acestui carnaj tăcut.
IICCMER indică responsabilii
Dincolo de documentarea faptelor, IICCMER a identificat și persoanele responsabile, în diferite grade, pentru organizarea, implementarea, evaluarea și controlul regimului inuman din căminul-spital.
„Ceea ce s-a întâmplat la Moreni-Țuicani este absolut inuman și profund condamnabil. Acești copii nu aveau nicio șansă de supraviețuire în condițiile în care au fost ținuți și tratați. Suferința lor reflectă cruzimea regimului comunist”, a declarat dr. Florin Soare, coordonatorul investigației.
La rândul său, prof. univ. dr. Daniel Șandru, președintele executiv al IICCMER, solicită anchetarea urgentă a dosarului: „România riscă să fie considerată repetentă la examenul justiției de tranziție. Vorbim despre peste 15.000 de victime ale căminelor-spital. Statul român trebuie să recunoască aceste crime și să acorde supraviețuitorilor statutul de victime ale comunismului.”
Un atac sistematic asupra unei populații vulnerabile
IICCMER consideră că faptele se înscriu într-un atac sistematic îndreptat împotriva unei populații civile extrem de vulnerabile, copiii cu dizabilități, și că pot fi încadrate în categoria crimelor împotriva umanității.
Cazul Moreni-Țuicani se alătură altor centre ale ororii din perioada comunistă: Cighid, Sighet, Păstrăveni, Siret, Vulturești, Grădinari, Timișul de Sus, Bădăcin sau Plătărești.
La peste trei decenii de la căderea comunismului, adevărul despre aceste instituții începe să iasă la lumină, iar justiția este chemată să dea un răspuns pentru una dintre cele mai întunecate pagini din istoria recentă a României.
Lasă un răspuns